Internațional

Cum a ajuns Obama, a doua oară, "persoana anului"

Ziarul de Vrancea
19 dec 2012 460 vizualizări
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a fost desemnat miercuri "persoana anului 2012" de revista americană Time, după ce a mai fost o dată în 2008.

Preşedintele Obama, reales în noiembrie pentru un al doilea mandat de patru ani la Casa Albă, personifică încă o dată un simbol şi o forţă motrice în spatele profundelor transformări care perturbă Statele Unite, apreciază prestigioasa revistă. "În 2012, el a creat o nouă majoritate, a transformat slăbiciunile în oportunităţi şi încearcă, în pofida impedimentelor, să unească ţara", continuă revista Time, prezentând pe prima pagină o fotografie din profil a şefului statului, pe care scrie simplu: "Preşedintele Barack Obama". În 2011, pe fondul revoltelor din Orientul Mijlociu şi protestelor din Rusia, Time a desemnat "manifestantul" drept "persoana anului".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.