Internațional

Decernarea Premiului Nobel pentru Pace arată divergenţele din UE

Ziarul de Vrancea
30 nov 2012 289 vizualizări
Optsprezece lideri europeni, între care preşedintele francez şi cancelarul german, au confirmat participarea la ceremonia de înmânare a premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene, la 10 decembrie la Oslo, în timp ce alţi şase, între care premierul britanic, au declinat invitaţia.

După atribuirea surprinzătoare a premiului Nobel unei Uniuni Europene în criză, la 12 octombrie, preşedintele acesteia, Herman Van Rompuy, le-a cerut celor 27 de state membre, precum şi Croaţiei, care va adera la 1 iulie, să meargă în Norvegia. Cu mai puţin de două săptămâni înainte, două treimi dintre liderii europeni au acceptat invitaţia, iar şase au declinat-o, a declarat pentru AFP directorul Institutului Nobel, Geir Lundestad. El a declarat că lasă fiecare ţară să îşi anunţe participarea sau refuzul. Miercuri, preşedintele francez a anunţat că va merge la Oslo, unde se va întâlni în special cu Angela Merkel.
"Toate ţările mari din cadrul UE au spus da, cu o singură excepţie", a rezumat Lundestad. Încă de luna trecută, şeful Guvernului britanic David Cameron a declarat că nu va asista la ceremonie, un refuz perceput ca un semn al lipsei de entuziasm pentru proiectul european. Premierul suedez Fredrik Reinfeldt, reţinut la Stockholm de ceremoniile celorlalte premii Nobel, şi preşedintele ceh Vaclav Klaus, un eurosceptic convins, nu vor fi nici ei la Oslo.
Oficial, premiul Nobel îi va fi înmânat lui Van Rompuy alături de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi cel al Parlamentului European, Martin Schulz. Alegerea Comitetului Nobel norvegian a generat controverse, în special deoarece UE se confruntă cu o criză care pune la încercare solidaritatea între ţările bogate din nord şi cele îndatorate din sud, supuse unor cure de austeritate drastice. Paradoxal, premiul Nobel va fi atribuit într-o ţară care a refuzat de două ori, prin referendum, aderarea la UE.

Trei laureaţi ai distincţiei contestă caştigătorul din acest an

Arhiepiscopul Desmond Tutu şi alţi doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace au scris fundaţiei norvegiene în semn de protest la decizia de a acorda premiul 2012 pentru Uniunea Europeană. "UE nu este în mod clar «campionul păcii», pe care Alfred Nobel l-a avut în minte atunci când a scris testamentul", au spus ei într-o scrisoare deschisă. Scrisoarea a fost, de asemenea, semnată de nord-irlandezul Mairead Maguire, care a câştigat premiul în 1976, şi de argentinianul Adolfo Perez Esquivel Argentina, laureatul din 1980. "Comitetul Nobel norvegian a redefinit şi remodelat premiul într-o manieră care nu este în conformitate cu legea", au spus ei, adăugând că acest organism ar trebui să respecte dorinţele originale ale fondatorului Nobel, care a murit în 1896. Cei trei au cerut de asemenea ca premiul de 930.000 de euro să nu fie plătit UE.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.