Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE : Omul cu proteză bionică urcă scările cu o viteză de două etaje pe minut

Ziarul de Vrancea
5 nov 2012 1195 vizualizări
Zac Vawter şi-a pus mintea să urce toate etajele unui zgarie-nori din Chicago, iar picioarele l-au ascultat, inclusiv cel care nu are nimic uman în structura lui. I-au trebuit 53 de minute ca să ajungă la etajul 103

Originar din Seattle, Vawter a urcat duminică pană în varful turnului cu ajutorul a ceea ce Institutul de Reabilitare din Chicago numeşte "prima proteză bionică controlată prin sistemul nervos uman". Practic, atunci când posesorul ei se gândeşte să meargă caţiva paşi, el trimite un semnal protezei iar aceasta reacţionează. Pană acum, tehnologia fusese aplicată doar la protezele care înlocuiesc braţele sau degetele mainii.

Zac Vawter, 31 de ani, s-a antrenat rimp de un an în Centrul de Reabilitare din Illinois pentru testul de duminică. Nu exista nici nici o garanţie că va reuşi să ajungă pană sus, dar el a ţinut să-şi fructifice şansa - şi aşteptările clor care au contribuit la construirea protezei-minune - în 53 de minute şi 9 secunde. "Pentru toată lumea, obiectivul era important de atins şi a trebuit să fie atins", a spus el imediat după aceea încheierea "cursei".

Zac Vawter şi-a pierdut piciorul drept cu trei ani în urmă, după un accident de motocicletă. Medicii au fost nevoiţi să i-l amputeze deasupra genunchiului. Înainte să i se întample nenorocirea, Zac fusese un mare amator al curselor de alergare, concurand pentru Universitatea St Martin din Lacey, Washington, în curse de 800, 3000 şi 5000 de metri, precum şi în mai multe asemenea competiţii din SUA. 

Realizatorii protezei au afirmat înaintea acestei veritabile probe că va mai dura ani de zile pană cand proteze de acest fel vor putea fi achiziţionate şi de alţi oameni care şi-au pierdut capacitatea de a se deplasa. Testul de duminică a fost prilej de strangere de fonduri, aproximativ un milion de dolari intrand în contul Institutului de Reabilitare din Chicago, pentru continuarea cercetărilor în domeniul protetic-bionic. 

 

De planul european de salvare a Ciprului va beneficia mafia rusească

Revista Der Spiegel dezvăluie că oligarhi şi mafioţi din Rusia au plasat mai mulţi bani în băncile cipriote decat PIB-ul acestui stat insular

Oligarhii ruşi şi mafia care spală bani vor fi printre principalii beneficiari ai unui plan european de salvare a Ciprului, scrie revista germană Der Spiegel, care citează un raport al serviciilor germane de informaţii (BND). "În special bogaţii Rusiei, care şi-au plasat banii murdari în insula mediteraneană, vor profita de acest ajutor" european, scrie săptămanalul, subliniind reticenţele opoziţiei social-democrate germane în aprobarea planului de salvare pentru Cipru din cauza acestui motiv.

Numeroşi oameni de afaceri ruşi, atraşi de nivele de impozitare moderate - chiar dacă Ciprul şi-a pierdut uşor din reputaţia sa de paradis fiscal după intrarea în UE, în 2004 - au plasat sume importante în băncile cipriote, explică Der Spiegel. În total, 21 de miliarde de euro au fost investiţi în Cipru în 2011 de aceşti oligarhi ruşi, respectiv o cifră superioară PIB-ului anual al insulei (17,8 miliarde de euro).

"Ruşii iubesc Ciprul probabil nu doar pentru vremea sa. Acolo, cutiile de scrisori sunt încă anonime, băncile tac şi impozitele sunt reduse", scrie săptămanalul, care notează uşurinţa cu care insula acordă cetăţenia cipriotă. "Un plan de ajutor pentru Cipru ar putea fi criticat sever", potrivit unui membru al guvernului german, citat de revistă. Ieri dimineaţă, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvant al Ministerului german al Finantelor a declarat că această chestiune a spălării banilor murdari va fi abordată în cadrul negocierilor pe care le are Cipru cu troica (FMI, UE, BCE) pentru obţinerea unui plan de salvare în valoare de 10 miliarde de euro. BCE şi Comisia Europeană nu au dorit să facă vreun comentariu.

 

Soldat american, judecat pentru uciderea a 16 săteni în Afganistan

Un soldat american, acuzat de uciderea, în martie, a 16 civili afgani, în regiunea Panjwayi, urma să fie prezentat ieri în faţa justiţiei din Seattle, statul Washington, pentru audieri înaintea unui eventual proces în faţa Curţii Marţiale. Sergentul Robert Bales va fi audiat la baza militară de la Fort Lewis - McChord, informează purtătorul de cuvânt al bazei, Gary Dangerfield. Familiile victimelor şi alte persoane vor depune mărturie prin videoconferinţă de la baza militară americană din Kandahar, în sudul Afganistanului.

Soldatul în vârstă de 39 de ani este acuzat că ar fi părăsit baza militară în noaptea de 11 martie şi ar fi ucis 16 persoane, dintre care nouă copii, în două sate învecinate. Masacrul complică relaţiile bilaterale, şi aşa deteriorate, dintre Kabul şi Washington. Autorităţile afgane au declarat că familiile victimelor au primit compensaţii în valoare de 10.000 de dolari pentru răniţi şi 46.000 de dolari pentru morţi. Sătenii au cerut judecarea soldatului în Afganistan.

Sergentul a declarat că nu îşi aduce aminte nimic din acea noapte, iar presa susţine că acesta ar fi băut înainte de masacru, afectat emoţional de rănirea unui coleg.

 

Raed Arafat le face şi moldovenilor SMURD

Premierul moldovean, Vlad Filat, şi subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii din România, Raed Arafat, au discutat ieri, la Chişinău, despre crearea în Republica Moldova a unui serviciu similar SMURD (Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare), relatează Agerpres. Potrivit lui Filat, un SMURD în Republica Moldova este necesar pentru asigurarea cu servicii calitative în caz de urgenţă. "Suntem conştienţi de necesitatea creării unui astfel de serviciu în ţara noastră. Din discuţiile pe care le-am avut cu angajaţii Ministerului Sănătăţii, aceştia au apreciat pozitiv experienţa SMURD în gestionarea situaţiilor de urgenţă. Parteneriatul nostru în ceea ce ţine de implementarea acestui proiect va fi bazat pe acţiuni concrete, nu doar discuţii", a declarat Filat, potrivit unui comunicat al guvernului. Autorităţile române îşi manifestă interesul faţă de acordarea asistenţei în cadrul creării SMURD în Republica Moldova, iar la etapa iniţială ar putea fi puse în aplicare proiecte-pilot, a declarat, la rândul său, Raed Arafat. 'Un grup de medici din Republica Moldova ar putea beneficia de o instruire la instituţiile abilitate din România, pentru a se familiariza cu modul în care este pus în aplicare serviciul unic de urgenţă. De asemenea, la Chişinău ar putea fi create două sau trei echipe-pilot de acordare a asistenţei în regimul respectiv', a afirmat oficialul român.

 

Nici guvernatorul statului New Jersey nu are acasă curent electric

Guvernatorul de New Jersey, Chris Christie, a făcut cunoscut că nu are în continuare de energie electrică la domiciliul său, la şase zile după ce uraganul Sandy a lovit coasta de est a Statelor Unite. "Încă nu am curent electric acasă", a declarat el în cursul unei conferinţe de presă, întrebat în cât timp va fi refăcută reţeaua electrică de pe teritoriul statului său. "Nu sunt încântat de situaţie, nici soţia mea nu este încântată", a spus Christie zâmbind. El a cerut răbdare, subliniind că aproximativ 1,8 milioane de persoane au din nou curent electric în statul New Jersey, lovit lunea trecută de uraganul Sandy. La nivelul statului, mai sunt cel mult un milion de persoane lipsite de energie electrică, a spus guvernatorul.

 

Copil de trei ani ucis la Zoo de o haită de câini sălbatici

O haită de câini sălbatici a atacat şi ucis duminică un copil în vârstă de trei ani într-o grădină zoologică din Pittsburgh, statul Pensylvania (estul Statelor Unite), au anunţat autorităţile. Copilul a căzut în cuşca în care se aflau 11 câini africani. Paznicul grădinii zoologice a sărit în cuşcă şi a reuşit să izoleze şapte dintre câini, timp în care personalul veterinar a folosit săgeţi tranchilizante împotriva celorlalţi. Însă intervenţia nu i-a putut salva viaţa copilului. Directoarea grădinii zoologice, Barbara Baker, a declarat că micuţul ar fi căzut pe sub balustrada gardului de protecţie. Poliţia şi personalul grădinii zoologice au demarat o anchetă. Animalele, descrise ca având o talie apropiată câinilor domestici, sunt pe cale de dispariţie, existând doar 3.000 de exemplare, potrivit Wildfire Conservation Network. În natură, aceştia sunt cunoscuţi ca vânători feroce de gazele şi antilope.

 

Şeful NATO, "preocupat" de situaţia politică din Ucraina

Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi-a exprimat "preocuparea" în legătură cu situaţia politică din Ucraina după alegerile parlamentare din 28 octombrie. "Sunt foarte preocupat de situaţia din Ucraina", a declarat Rasmussen în cursul unei conferinţe de presă desfăşurată la Bruxelles. El a precizat că împărtăşeşte "preocupările" misiunii internaţionale de supraveghere a alegerilor, care, într-un raport preliminar, estimează că "unele aspecte ale procesului electoral reprezintă un regres comparativ cu alte scrutinuri".

Catalogând ţara drept "un partener important al NATO", Rasmussen a subliniat că o Ucraină "independentă, suverană şi stabilă este esenţială pentru securitatea euro-atlantică". "Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să ajute la implementarea reformelor", a precizat el.

 

Masacrele continuă în Siria

Cel puţin 50 de membri ai forţelor fidele preşedintelui sirian Bashar al-Assad au murit, ieri dimineaţă, în explozia unui vehicul-capcană în provincia Hama din centrul ţării, a anunţat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului. Autovehiculul era condus de un şofer kamikaze, precizează Agerpres. Explozia a avut loc în apropierea unei unităţi militare, a precizat Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului, care se bazează pe o vastă reţea de militanţi şi de medici. Un alt atentat s-a produs într-o piaţă aglomerată din cartierul Mazze din vestul Damascului, a anunţat televiziunea de stat. Potrivit canalului oficial, atentatul, soldat cu cel puţin cinci morţi şi mai mulţi răniţi grav, a fost comis de "terorişti". Mazze este un important cartier rezidenţial unde sunt situate ambasade şi sedii ale Securităţii siriene. Bombardamentele şi luptele între rebeli şi militari au continuat ieri la Damasc, mai ales în cartierele din sudul capitalei, de unde numeroşi locuitori s-au refugiat.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.