Internațional

Ziua Naţională a Turciei

Valentin Muscă
28 oct 2012 3144 vizualizări
Cele peste 70 de milioane de turci din toată lumea sărbătoresc astăzi naşterea Turciei ca stat modern în 1923, după abdicarea sultanului şi tranformarea fostului Imperiu Otoman într-o republică laică, graţie spiritului vizionar al celui numit şi ”Părintele Patriei” - Ataturk, Mustafa Kemal

Despre trecutul Turciei nu este nevoie să mai amintim cu această ocazie. Cărţile de istorie ne îndoctrinează cu cele 5 secole în care am trăit spiritual şi admnistrativ sub ocupație Otomană. Acesta este trecutul şi îl acceptăm aşa cum este. Ce trebuie să aflăm despre Turcia de astăzi este că în ultimii ani guvernele care s-au succedat la conducerea ţării au investit sume uriaşe în infrastructura rutieră, construcţia de locuinţe şi în turism, Turcia depăşind la multe capitole ofertele turistice ale Greciei. Mai mult decât atât, Turcia a investit masiv în educaţie. În timp ce Europa Occidentală se vaită încă de criză, iar în România creşterea economică este pe minus, în Turcia creşterea economică este de câteva procente. Şi ca un paradox, în timp ce noi, românii - ţară ortodoxă, aproape am rupt relaţiile economice cu Rusia pravoslavnică, turcii - ţară musulmană şi inamicul clasic al Rusiei Ţariste, au făcut din Rusia principalul partener comercial. Noi devenim de la un an la altul groapa de gunoi a Europei, iar ţări precum Turcia, despre care politicienii români vorbesc în derâdere, ne-au depăşit la toate capitolele, inclusiv la cel agricol. Dacă tot Evul Mediu, turcii au trăit cu grâul Ţării Româneşti şi berbecuţii din Moldova, astăzi România importă mai mult de jumătate din produsele agricole de bază, în timp ce Turcia îşi asigură singură necesarul şi dă şi la export. Noi i-am bătut pe turci, la Istanbul, cu 1-0 la fotbal, însă turcii ne-au zdrobit economic, majoritatea legumelor de pe tarabele din Focşani fiind din Turcia, iar legumicultorii vrânceni trudesc la construcţii prin Italia sau culeg căpşuni în sudul Spaniei. La Mulţi Ani, Turcia, o ţară care a ştiut să treacă din Evul Mediu direct în epoca omului digital ! (Valentin MUSCĂ)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Turkey, acum 4194 zile, 19 ore, 13 minute, 54 secunde
Felicitari autorului pentru articol! Multumim in numele tuturor turcilor de peste tot din lume.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.