Internațional

VIDEO!!!A DOUA DEZBATERE Obama-Romney: Preşedintele SUA şi-a luat revanşa

Ziarul de Vrancea
17 oct 2012 341 vizualizări
Barack Obama şi adversarul său republican Mitt Romney au început marţi seara a doua dezbatere televizată, cu o miză crucială, cu trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale americane de la 6 noiembrie în contextul unui scor strâns în sondaje.Preşedintele american l-a acuzat pe adversarul său republican Mitt Romney că vrea să îi favorizeze doar pe cei mai bogaţi dintre americani.


 Preşedintele democrat în exerciţiu şi fostul guvernator din statul Massachusetts s-au întâlnit la ora locală 21.00 (miercuri, 4.00, ora României), la Universitatea Hofstra, la Hempstead (statul New York, în est), unde au raspuns unor întrebări din partea unui grup de 82 de alegători indecişi, un format inaugurat în 1992, care permite compararea în direct a contactului celor doi candidaţi cu alegătorii.

Moderatoarea dezbaterii a fost jurnalista CNN Candy Crowley.

Prima confruntare, la 3 octombrie, s-a dovedit în avantajul lui Romney, care începând de atunci a înregistrat o creştere în sondaje, aproape atingând nivelul intenţiilor de vot de care se bucură Obama la nivel naţional.

La ce-a de-a doua dezbatere preşedintele american l-a acuzat pe adversarul său republican Mitt Romney că vrea să îi favorizeze doar pe cei mai bogaţi dintre americani.

"Guvernatorul Romney spune că are un program în cinci puncte. Nu are niciun program în cinci puncte. Programul său se reduce la un punct: să se asigure că cei mai bogaţi pot să joace după reguli diferite", a declarat Obama.

 "Aceasta a fost filozofia sa în domeniul privat, aceasta a fost filozofia sa ca guvernator (al statului Massachussetts) şi aceasta a fost filozofia sa în calitate de candidat la preşedinţie", l-a criticat preşedintele pe concurentul său.

"Puteţi să delocalizaţi locuri de muncă în străinătate şi să obţineţi scutiri de impozite pentru aceasta. Puteţi să investiţi într-o firmă, să concediaţi angajaţii acesteia şi să îi lăsaţi fără pensii: este exact filozofia ultimului deceniu, acesta este lucrul care a strangulat familiile din clasa mijlocie", a mai spus Obama.

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale americane Mitt Romney l-a acuzat pe preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama că ar conduce Statele Unite pe "calea apucată de Grecia", din cauza creşterii datoriei publice.

"Am avut patru ani consecutivi în cursul cărora el a spus (...) că va reduce la jumătate deficitul. În schimb, l-a dublat. Am trecut de la o datorie naţională (în valoare) de 7.000 de miliarde de dolari la o datorie naţională de 16.000 de miliarde de dolari. Acest lucru ne pune pe calea apucată de Grecia", a apreciat Romney, criticându-l pe Obama, în a doua dezbatere prezidenţială televizată.

Barack Obama şi Mitt Romney s-au înfruntat pe un ton foarte vehement cu privire la probleme din domeniul energetic, preşedintele democrat în exerciţiu acuzându-l pe adversarul său republican că vrea să lase companiile petroliere să "scrie politica energetică" a SUA.

Cei doi candidaţi s-au întrerupt reciproc de aproximativ şase ori, fiecare încercând să sublinieze asupra concepţiei sale cu privire la acest dosar.

"Nu este adevărat, (domnule) guvernator Romney", i-a replicat Barack Obama, mult mai ofensiv decât în cursul primei dezbateri, la 3 octombrie, la Denver (Colorado, vest), în timp ce Romney îi reproşa că a blocat exploatarea petrolieră pe terenuri publice.

În timp ce amândoi încercau să preia cuvântul, Romney i-a spus adversarului său în alegerile prezidenţiale de la 6 noiembrie. "Veţi avea ocazia într-un moment" să vă exprimaţi, i-a spus el preşedintelui, provocând o reacţie a publicului.

Unul dintre momentele decisive ar putea fi acela în care a fost menţionat subiectul Libia, după moartea ambasadorului american în această ţară într-un atac la Benghazi la 11 septembrie.

Romney a profitat de această ocazie pentru a încerca să-l prezinte pe preşedinte drept slab în materie de politică externă, asigurând că strategia lui Obama în Orientul Mijlociu "se sparge în bucăţi sub ochii noştri".

"Nu puteţi transforma securitatea naţională în probleme politice", a afirmat Obama, privindu-l intens şi denunţând acuzaţii "insultătoare" pentru modul de gestionare a cazului libian.

Romney a înregistrat o înfrângere şi când moderatoarea dezbaterii, jurnalista CNN Candy Crowley, l-a corectat pentru că a prezentat incorect ceea ce Obama declarase după atac.

Un sondaj CNN/ORC efectuat asupra unor persoane care au privit confruntarea de marţi seara a relevat că Preşedintele Barack Obama a avut o prestaţie mai bună decât Mitt Romney în cea de a doua dezbatere televizată.

Potrivit sondajului citat de CNN , 46 la sută dintre repondenţi au declarat că Obama a câştigat dezbaterea, în timp ce 39% au apreciat că Romney este învingătorul. Sondajul are o marjă de eroare de plus sau minus 4,5 la sută.


www.rtv.net


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.