Internațional

Germania pune degetul pe rănile celorlalte ţări europene

Ziarul de Vrancea
16 oct 2012 548 vizualizări
Bugetele statelor UE să fie aprobate de comisarul pentru afaceri economice, propune Berlinul

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat ieri, în avionul care-l aducea dintr-un turneu în Asia, că doreşte o extindere a atribuţiilor comisarului european pentru afaceri economice şi monetare şi a propus ca acesta să poată respinge bugetele naţionale dacă acestea nu concordă cu criteriile europene de stabilitate financiară. Ministrul german consideră că această propunere, ce urmează să fie prezentată la Consiliul European de luna aceasta, vizează umplerea acelor viduri care îngreunează soluţionarea crizei bugetare şi a datoriilor din zona euro.

În opinia lui Schaeuble, pe drumul către crearea unei uniuni fiscale "este nevoie acum de paşi mai îndrăzneţi", iar comisarul european pentru afaceri economice şi monetare trebuie să dispună de o influenţă asemănătoare celui pentru concurenţă, care "este respectat şi temut în toată lumea".

Ministrul german de finanţe a vorbit şi despre o putere de decizie sporită a parlamentarilor europeni, pentru care şi-ar dori "un drept de vot flexibil". Astfel, el consideră că în interiorul Parlamentului European ar fi nevoie de mai multe grupuri parlamentare diferenţiate, care să ia decizii ce ţin exclusiv de statele zonei euro sau de cele din spaţiul Schengen.

Schaeuble s-a mai referit şi la ceea ce a numit schimbări instituţionale importante pentru a ajunge la o uniune fiscală care va duce în mod inevitabil la o restrângere mai semnificativă a suveranităţii statelor naţionale şi a drepturilor de care acestea dispun în materie bugetară.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.