Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Preţul dezvoltării: dezastrele naturale costă mai mult

Ziarul de Vrancea
10 oct 2012 465 vizualizări
Costul catastrofelor naturale la nivel global a crescut de peste trei ori în ultimii 30 de ani, ajungând la 3.500 miliarde dolari, au estimat ieri Banca Mondială şi guvernul nipon, într-un comunicat comun preluat de AFP

"Avem nevoie de o cultură a prevenirii" dezastrelor naturale. "Nicio ţară nu se poate feri de riscul unei catastrofe naturale, dar toate îşi pot reduce gradul de vulnerabilitate" în faţa acestora, a estimat preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim. "Prevenirea poate deveni mult mai ieftină decât eforturile depuse după o catastrofă naturală", a continuat Jim Yong Kim, cu ocazia reuniunii anuale Banca Mondială-Fondul Monetar Internaţional, care se desfăşoară în această săptămână la Tokyo. În ultimii zece ani, BM a investit aproape 18 miliarde dolari în activităţi legate de diferite catastrofe naturale, ceea ce a permis salvarea de vieţi omeneşti în 92 de ţări. Toate guvernele au interes să integreze administrarea riscului în planurile lor naţionale şi în programele de investiţii, explică autorii aceluiaşi comunicat.

UE nu renunţă la extindere

Uniunea Europeană doreşte să-şi continue politica de extindere, în pofida crizei ce afectează numeroase economii europene, dar toate statele candidate la aderare trebuie să facă progrese suplimentare înaintea intrării în forul comunitar, relevă raportul anual al Comisiei Europene privind extinderea, prezentat ieri la Bruxelles. "Consolidarea statului de drept şi a guvernanţei democratice este esenţială pentru procesul de extindere. Ritmul în care fiecare ţară evoluează către aderare depinde de performanţele sale" în ceea ce priveşte statul de drept, combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei, apreciază executivul UE. În prezent sunt opt ţări sau entităţi candidate sau potenţial candidate la aderarea la UE: Albania, Bosnia, Islanda, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Turcia. Dintre acestea, doar negocierile de aderare a Islandei "evoluează bine".

Numărul victimelor meningitei în SUA a ajuns la 12 morţi

Douăsprezece persoane au murit în cursul epidemiei de meningită din Statele Unite, cauzată de injecţii cu steroizi contaminaţi, potrivit ultimului bilanţ prezentat de oficiali americani, care au înregistrat peste 120 de contaminări în zece state. Aproximativ 13.000 de persoane au primit doze de sterorizi potenţial contaminaţi aflaţi la originea epidemiei cauzată de către această formă rară de meningită fungică, au declarat oficiali din cadrul Centrelor de Control şi Prevenire a Bolilor. Cel mai afectat stat este Tennessee (sud), unde au fost detectate 39 de cazuri de meningită fungică, urmat de Michigan (nord-est) cu 25 de cazuri şi Virginia (sud-est) cu 24 de cazuri. În statele Florida (sud-est), Maryland (est), Minnesota (zona central-nordică), New Jersey (nord-est), Indiana (nord-est), North Carolina şi Ohio (nord-est) au fost, de asemenea, semnalate cazuri. Meningita este o infecţie rară, care provoacă inflamarea membranelor protectoare ale creierului şi măduvei spinării. Ea trece deseori neobservată sau este, uneori, detectată prea trziu, simptomele iniţiale putând fi confundate cu ale unei gripe. Tratamentul necesită spitalizare şi injecţii intravenoase antifungice.

Sfatul americanilor pentru nord-coreeni: nu vă mai lăudaţi rachetele, hrăniţi-vă poporul!

Coreea de Nord ar trebui "să-şi hrănească" poporul, în loc "să se laude" cu rachetele ei balistice, a reacţionat diplomaţia americană după ce Phenianul a anunţat că dispune de rachete capabile să lovească Statele Unite. "Ei ar trebui să-şi hrănească populaţia şi nu să se laude cu capacitatea rachetelor lor", a declarat Victoria Nuland, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. În timp ce Coreea de Nord este sub regimul sancţiunilor internaţionale pentru programul ei nuclear militar, dna Nuland a considerat că anunţul Phenianului "îi subminează eforturile de a discuta din nou cu comunitatea internaţională". Ea a reamintit că, în conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, "Coreea de Nord trebuie să-şi suspende toate activităţile legate de programul ei de rachete balistice".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.