Internațional

MOZAIC NATIONAL: Premierul insistă să pună parchetele sub control parlamentar

Ziarul de Vrancea
7 oct 2012 603 vizualizări
Monica Macovei avertizează că subordonarea acestora faţă de Parlament este catastrofală

"Subordonarea Parchetelor sub autoritate parlamentară este catastrofală", afirmă europarlamentarul PDL Monica Macovei, în replică la o declaraţie a premierului Victor Ponta. "Mai atârnă o piatră de moară la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, mai atârnă o piatră de moară la recâştigarea încrederii în România şi îi aduc aminte (primului-ministru - n.r.), pentru că se pare că habar nu are nici asta, că o astfel de propunere încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, care este esenţa democraţiei. Puterea judecătorească este independentă şi este o putere în stat. Parlamentul este o altă putere în stat independentă. Este foarte simplu şi foarte clar", a declarat Macovei, la reuniunea aleşilor locali ai PDL, care a avut loc la Poiana Braşov.

Peste 20 de parlamentari sunt trimişi în judecată

Ea a susţinut că USL ar urmări să preia Justiţia. "Deci a spus din nou o prostie, o nouă gafă şi iar ne-a făcut de râs, pentru că nu a spus-o aşa singur în cameră sau în baie, a spus-o la o reuniune cu prim-miniştrii din alte state europene şi ne-a arătat încă o dată că scopul a tot ce face USL este să preia Justiţia. Acum încearcă prin Parlament, în condiţiile în care în Parlament sunt peste 20 de oameni trimişi în judecată", a adăugat Monica Macovei.
Democrat-liberala a amintit că ultimele solicitări de trimitere în judecată au fost pentru foştii miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre. "USL respinge cererile de cercetare pentru cei doi foşti miniştri. Deci este împotriva Justiţiei. Pe scurt, declaraţia primului-ministru este o gafă şi o mare problemă ridicată în continuare împotriva credibilizării României. Ne strică tot ce am construit în aceşti 20 de ani", a concluzionat Monica Macovei.

Ce instituţii vrea premierul să fie sub control parlamentar

Serviciile de informaţii şi Consiliul Superior al Magistraturii trebuie supuse unui control parlamentar strict, a declarat, vineri, la Bratislava, premierul Victor Ponta, precizând însă că nu are ce să le reproşeze şefilor SRI şi SIE, George Maior, respectiv Teodor Meleşcanu. "Conform legii, trebuie să existe o propunere din partea preşedintelui şi un vot în Parlament (pentru schimbarea şefilor serviciilor de informaţii - n.r.). Din punctul meu de vedere, am spus că nu discutăm aici de persoane, nu am nimic să-i reproşez nici domnului Meleşcanu, nici domnului Maior, ci vorbim de un sistem în care serviciile de informaţii să fie sub un control parlamentar, transparent şi când e vorba de buget şi când e vorba de operaţiuni. Exact acelaşi lucru trebuie să fie şi în ceea ce priveşte Parchetele, controlul CSM şi să fie siguranţa pentru noi toţi că toate aceste instituţii de care un stat modern are nevoie nu sunt niciodată folosite în bătălii politice", a spus Victor Ponta, într-o declaraţie la Bratislava, unde a participat la reuniunea "Prietenii coeziunii".

Antonescu: Ideea imparţialităţii politice a Parchetelor este falsă, nimeni din PDL nu a fost deranjat

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că "ideea imparţialităţii şi a atacului necruţător către toate direcţiile politice" din partea Parchetului ÎCCJ şi a DNA este "falsă" şi că "nimeni din preajma lui Băsescu şi din nucleul dur al PDL nu a fost deranjat în timpul mandatelor Kovesi - Morar". "Parchetul condus de doamna Kovesi şi DNA condus de domnul Morar nu au deschis niciodată, ba chiar au închis, dosare legate de oamenii puternici apropiaţi de Traian Băsescu. Domnul Apostu la Cluj şi domnul Gutău la Vâlcea sunt fenomene marginale. Au fost discuţii de presă, au fost dosare deschise care s-au închis, în frunte cu al domnului Băsescu, ultimul în cursul referendumului, deci ideea imparţialităţii şi a atacului necruţător către toate direcţiile politice este falsă. Nu, nimeni din preajma lui Traian Băsescu şi din nucleul dur al PDL nu a fost deranjat în timpul mandatelor Kovesi - Morar. Poate că n-au greşit nimic. Dar asta s-o constatăm, să nu mai vorbim prostii, aşa, că să fim în ton, să fim de bonton", a declarat, sâmbătă, preşedintele PNL, într-un talk-show televizat.

Judecătorii CCR explică de ce puterile Curţii nu pot fi suprimate


Curtea Constituţională şi-a motivat deciziile care au anulat ordonanţa şi legea de aprobare a acesteia, prin care Guvernul a încercat să-i limiteze atribuţiile privind hotărarile Parlamentului

Curtea Constituţională a României susţine că nicio modificare a atribuţiilor CCR în temeiul art. 146 lit. l) din Legea fundamentală nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea, în orice condiţii şi cu încălcarea unor norme fundamentale, a uneia dintre aceste atribuţii, arătând că deşi controlul hotărârilor Parlamentului a fost acordat prin legea sa organică, aceasta a dobândit valenţă constituţională.
Curtea a publicat motivarea deciziei din 19 septembrie prin care a constatat că Legea de aprobare a OUG 38/2012 pentru modificarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR este neconstituţională.
Curtea a reţinut, în 2011, că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, hotărâri care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional. "Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Desigur, invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă", se spune în document.
Prin decizia din urmă cu aproape trei luni, judecătorii au constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative care excludea de la controlul Curţii hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale întrucât aceasta ştirbeşte autoritatea CCR, instituţie fundamentală a statului, şi înfrânge astfel principiile statului de drept. "Prin eliminarea atribuţiei Curţii referitoare la controlul hotărârilor Parlamentului, a fost afectat regimul juridic al CCR, ceea ce atrage neconstituţionalitatea OUG 38/2012, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul intervenind într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.(...) Curtea reţine că reglementarea pe calea ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă constituie o atribuţie exercitată de Guvern în temeiul delegării legislative, iar depăşirea limitelor acestei delegări, stabilite prin însuşi textul Constituţiei, reprezintă o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului, altfel spus, o violare a principiului separaţiei puterilor în stat", menţionează Curtea.
Curtea spune că a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a respectivului act normativ, şi că acest lucru atrage neconstituţionalitatea şi legii de aprobare.
În ceea ce priveşte exceptarea de la controlul Curţii a hotărârilor care vizează autonomia internă a Parlamentului, judecătorii subliniază că autonomia regulamentară nu poate fi exercitată însă în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale legislativului.
Curtea, printr-o jurisprudenţă constantă, a statuat că nu este de competenţa sa "analizarea eventualelor încălcări ale Regulamentului şedinţelor comune şi că nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere.
Vremea se răceşte

Temperatura aerului va marca o scădere accentuată în toate regiunile, tendinţă care se resimte deja de astă-noapte, vremea devenind rece pentru această perioadă din an, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. ANM a emis o informare pentru răcire accentuată şi intensificări ale vântului în intervalul 8 octombrie, ora 2.00 - 9 octombrie, ora 8.00. Viteza vântului va creşte treptat, depăşind la rafală 50-60 kilometri/oră, iar în zona montană 80 de kilometri/oră. La munte, la altitudini de peste 1.800 de metri, vor fi precipitaţii mixte.

Antonescu către Ponta: Unele lucruri le-aş face altfel

Crin Antonescu susţine că i se pare foarte mare probabilitatea ca Laura Codruţa Kovesi să devină şef al DNA, adăugand că nu înţelege de ce premierul Victor Ponta a acceptat ca aceasta să plece într-o funcţie oficială la Bruxelles. Potrivit liderului PNL, atat premierul, cat şi ministrul Justiţiei sunt "sub nişte presiuni din partea unor birocraţi de la Bruxelles, care cam duc de rapă Europa, în vreme ce urechează Romania". "Încerc din toate puterile să-l ajut pe domnul Ponta, pentru că e într-o situaţie grea; nu vreau să-i îngreunez viaţa, dar sincer eu nu-l pot înţelege (n.r. - că a acceptat ca fostul procuror general al Romaniei să plece la Bruxelles pe un post al statului roman)", a afirmat Antonescu, potrivit Agerpres. Liderul liberal a adăugat că, pe de altă parte, nu are ce să facă, pentru că decizia în legătură cu Kovesi aparţine unui ministru al Justiţiei propus de partidul pe care îl conduce. "Pivniceru are raţiunile sale, nu pot fi însă de acord cu ea", a spus Antonescu. El a arătat totodată că nu înţelege de ce Victor Ponta s-a speriat de reacţia socialiştilor germani. "Victor Ponta a fost destul de zdruncinat de reacţia social-democratilor germani. Ponta, în acea bătălie vădit politizată la Bruxelles, aştepta un sprijin de la cel mai puternic partid social-democrat al Europei şi el n-a venit. Dimpotrivă, asta l-a speriat. (...) Ponta este într-o situaţie în care eu nu mă aflu, şi este o situaţie grea, încerc să-l înţeleg, dar unele lucruri eu le-aş face altfel, i-am şi spus-o", a declarat Antonescu.

Hoţii au întarziat toate trenurile în Gara de Nord

Circa 20 de trenuri, cu destinaţie sau cu plecare din Gara de Nord, au înregistrat sambătă întârzieri cumulate de 600 de minute după ce, în noaptea precedentă, persoane neidentificate au furat componente feroviare, a anunţat Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR SA. "Mai multe componente feroviare au fost sustrase noaptea trecută între staţiile Buftea şi Periş. Circa 20 de trenuri (cele care au avut ca destinaţie Capitala, n.r.) au întârzieri de 600 de minute cumulat", a explicat reprezentantul CFR SA.

PDL face bilanţul guvernării USL

Deputatul Cezar Preda, prim-vicepreşedinte PDL, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că prima mare confruntare va fi astăzi, când PDL va prezenta raportul a cinci luni de guvernare a guvernului Ponta şi atunci se va vedea că "Mihai Răzvan Ungureanu, în 70 de zile de guvernare, a făcut mai mult decât a făcut Victor Ponta în ultimele cinci luni". "Victor Ponta nu are ce raporta la cinci luni de guvernare şi ultima decizie importantă pentru guvernul lui, aceea de a majora taxele şi impozitele cu 16,1%, coeficient de inflaţie pe ultimii doi ani a fost retras rapid de pe site, pentru că a avut impact negativ şi pe bună dreptate. Dacă tot vrea să indexeze taxele şi alte obligaţii cu 16,1%, inflaţia pe doi ani, de ce nu măreşte şi pensiile şi salariile cu acelaşi indice de inflaţie!?", a spus deputatul democrat-liberal. El a mai spus că PDL va depune marţi o moţiune pe agricultură, după care urmează moţiunea pe buget.

"Toată lumea din familia noastră" ia crema la Festivalul Filmului Francofon

Filmul "Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, a fost desemnat vineri marele câştigător al celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional a Filmului Francofon (FIFF) de la Namur (Belgia), desfăşurat între 28 septembrie şi 5 octombrie, potrivit site-ului festivalului. Pelicula a primit trofeul "Bayard d'Or" pentru cel mai bun film francofon, iar Şerban Pavlu a fost desemnat cel mai bun actor şi a primit un premiu de 1.000 de euro de la publicaţia "Notre Afrik".
Premiul special al juriului i-a revenit filmului "Les Chevaux de Dieu", de Nabil Ayouch, în timp ce premiul pentru cel mai bun scenariu a fost acordat lui Catherine Corsini şi Benoît Graffin, pentru pelicula "Trois mondes". Cea mai bună actriţă a fost desemnată Djamila Sahraoui, pentru rolul din pelicula "Yema".
Potrivit site-ului FIFF, distribuitorul peliculei lui Radu Jude va primi 10.000 de euro din partea RTBF (Radio Télévision Belge Francophone) pentru drepturile de televizare a filmului, iar FIFF va oferi 7.500 de euro pentru distribuţia peliculei în Belgia.
De asemenea, asociaţia autorilor, compozitorilor şi editorilor din Belgia (SABAM) va oferi 5.000 de euro pentru difuzarea pe teritoriul ţării, iar TV5 Monde va pune la dispoziţie 7.500 de euro pentru difuzarea în ţările francofone.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.