Internațional

MOZAIC INTERNATIONAL: Mana lungă a lui Sarkozy i-a venit de hac lui Gaddafi?

Ziarul de Vrancea
30 sep 2012 423 vizualizări
Fostul lider libian Muammar al-Gaddafi s-ar putea să fi fost ucis de un agent al serviciilor de informaţii franceze, relatează publicaţia italiană Corriere della Sera, menţionând că aceasta este o versiune spre care înclină unele surse diplomatice de la Tripoli

Versiunea oficială a morţii colonelului al-Gaddafi nu mai suscită demult încrederea multor libieni, scrie publicaţia italiană, preluată de RIA Novosti, cu referire la o declaraţie făcută de cunoscutul politician Mahmoud Jibril, care la momentul morţii lui al-Gaddafi ocupa postul de şef al comitetului executiv al Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), iar după alegerile parlamentare din iulie aspira la funcţia de premier. Într-un interviu la un post de televiziune egiptean, acesta a afirmat că al-Gaddafi a fost ucis de un agent străin, "care se amestecase printre membrii brigăzilor revoluţionare", relatează Agerpres.
În cercurile diplomatice occidentale din capitala Libiei, potrivit Corriere della Sera, versiunea cea mai comentată este aceea că, dacă al-Gaddafi a fost ucis de un agent străin, atunci, cel mai probabil, a fost un agent francez. În sprijinul acestei ipoteze vine faptul că, după începerea operaţiunii NATO în Libia, al-Gaddafi ameninţase în mod public că va face cunoscute detaliile legate de o finanţare de mai multe milioane de euro pe care ar fi făcut-o în favoarea preşedintelui francez de atunci Nicolas Sarkozy în campania electorală acestuia din 2007. "Sarkozy avea toate motivele să încerce cât mai curând posibil să-l reducă la tăcere pe colonel", opinează publicaţia amintită, care îl citează în acest sens pe fostul responsabil al CNT cu mass-media străine, Rami Al Obaidi.

Cum s-au îmbolnăvit mii de copii din Germania de gastro-enterită

Peste 8.000 de copii s-au îmbolnăvit de gastro-enterită după ce au mâncat la cantine şcolare, la Berlin şi în estul Germaniei, fără ca până în prezent cauza exactă a infecţiei să fie stabilită, au anunţat ieri autorităţile sanitare germane. Potrivit Institutului de supraveghere sanitară Robert-Koch, numărul de cazuri, care ajungea vineri la 4.000, a crescut la 8.365 de copii bolnavi. Vârful epidemiei s-a înregistrat miercuri şi joi. "Cauza infecţiei încă nu este clară", subliniază Institutul într-un comunicat. Autorităţile sanitare germane relevă doar că există "o legătură între consumarea de hrană servită în şcoli şi creşe". Între cele cinci landuri afectate, Saxonia înregistrează cele mai numeroase cazuri, cu aproximativ 2.800 de bolnavi, urmată de Brandenburg cu 2.415 cazuri şi Berlin cu 2.213 copii bolnavi. În total, a fost necesar ca 23 de copii să fie spitalizaţi. Majoritatea celorlalţi a suferit diaree şi vome pentru perioade scurte, fără să prezinte complicaţii, anunţă Institutul Robert-Koch.

Obama nu-i lasă pe chinezi să cumpere orice în SUA

Preşedintele Barack Obama a blocat achiziţionarea unor ferme eoliene americane de către companii din China, invocând raţiuni de securitate naţională, a anunţat Casa Albă, preluată de AFP.
În decretul său, şeful administraţiei americane a subliniat că firmele ce au legătură cu cetăţeni chinezi 'ar putea lua măsuri care să ameninţe securitatea naţională a Statelor Unite' şi din acest motiv le-a interzis să cumpere patru ferme eoliene situate pe teritoriul SUA, în virtutea unei legi ce datează din 1950. A

Necropsie la aproape 20 de ani de la moartea unui preşedinte

Autorităţile turce au autorizat sâmbătă exhumarea osemintelor fostului preşedinte Turgut Özal (1989-1993), la insistenţa rudelor acestuia care susţin că politicianul a fost otrăvit, relatează Euronews, cu referire la posturi de televiziune locale. La deschiderea mormântului defunctului preşedinte, care îşi odihneşte somnul de veci în cripta familiei la Istanbul, va asista un reprezentant al Parchetului. Data exhumării nu a fost încă anunţată. Potrivit versiunii oficiale, Turgut Özal, care avea probleme de greutate, a murit în urma unui atac de cord. Rudele fostului preşedinte consideră însă că acesta a fost victima unei conspiraţii a unor persoane influente în stat, care nu i-au iertat orientarea sa prooccidentală. În istoria Turciei, Turgut Özal a intrat ca o personalitate care a promovat apropierea modului de viaţă occidental de cel turc. Din funcţia sa de preşedinte, el dispunea de puteri limitate. De prerogative mai mari se bucură în această ţară primul ministru. Mai mult, puterea executivă, mai ales în vremurile lui Turgut Özal, era limitată din partea armatei.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.