Internațional

Obama, ţinut în telefon de premierul britanic care juca tenis

Ziarul de Vrancea
28 sep 2012 476 vizualizări
Dezvăluirea aparţine unui personaj controversat, care susţine că el era adversarul lui Cameron în acel moment n oficiali citaţi de BBC confirmă că premierul a jucat tenis cu acesta, dar nu şi că preşedintele american l-ar fi sunat

*******************
FOTO: M:ăpoliticăpoze externă1 noi 2012ă09septembrieăCameron tenis cu Obama.jpg – Dacă motivul a fost real (terminarea partidei de tenis), probabil că Obama îl va ierta pe Cameron (aflat aici în spatele preşedintelui american)


n d

Premierul David Cameron ar fi refuzat o convorbire cu preşedintele Barack Obama, transmiţand că îl va suna el înapoi, deoarece a dorit să continue o partidă de tenis, o informaţie care dă "bătăi de cap" unor oficiali, potrivit unei surse de la Downing Street, relatează BBC News online. Un prieten al lui Cameron, Charlie Brooks, a declarat că se aflau în mijlocul unei partide de tenis, la Chequers, în momentul în care a sunat preşedintele Statelor Unite. Premierul britanic a ales să respingă convorbirea şi să joace al treilea set, susţine Brooks. Însă unii oficiali au declarat că nu pot găsi nicio dovadă a acestui incident.
"Jucam tenis cu el (Cameron) la Chequers într-o zi. Am câştigat primul set uşor, el l-a câştigat pe al doilea, după care a venit cineva la el şi i-a spus «(Preşedintele american Barack) Obama vă caută la telefon, domnule premier", a declarat Brooks pentru Racing Post. "M-am gândit «Ok, va trebui să o lăsăm aşa». Dar el a spus «Cred că avem timp pentru al treilea set. Spune-i lui Obama că îl sun înapoi». Evident, credea că o să mă bată. Dar l-am bătut cu doi la unu", a continuat Brooks.
Sursa citată subliniază că oficialii respectivi sunt uimiţi de declaraţiile acestuia. Ei au căutat informaţii şi au anunţat că Charlie Brooks l-a vizitat pe premier la reşedinţa sa de la ţară de trei ori de la alegerile generale, iar într-una dintre dăţi au jucat tenis. Ei au verificat totodată evidenţa convorbirilor dintre Obama şi Cameron, dar au infirmat pentru BBC că preşedintele american a sunat în ziua în care cei doi au jucat tenis la Chequers.
Sursa de la Downing Street 10 (reşedinţa oficială a premierului britanic) a subliniat că preşedintele Statelor Unite nu a sunat niciodată la întâmplare, convorbirile telefonice între cei doi fiind stabilite de birourile lor în avans, uneori chiar şi cu mai multe zile. Charlie şi Rebekah Brooks au fost acuzaţi de conspiraţie în vederea obstrucţionării justiţiei în legătură cu ancheta privind interceptările telefonice practicate de News of the World (NoW).

***********************
FOTO: M:ăpoliticăpoze externă1 noi 2012ă09septembrieăNepal avion in flacari1.jpg
FOTO: M:ăpoliticăpoze externă1 noi 2012ă09septembrieăNepal avion in flacari2.jpg
FOTO: M:ăpoliticăpoze externă1 noi 2012ă09septembrieăNepal accident aviatic.jpg – Ciocnirea cu un vultur a dus la moartea celor 19 pasageri ai avionului

Au ajuns la aeroport ca să vadă cum se prăbuşeşte avionul pe care îl pierduseră

n caţiva cercetători din Italia au întarziat, pierzand astfel cursa care s-a prăbuşit imediat după decolare n primele ştiri despre dezastru îi menţionau printre victime

Un avion cu 19 persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul din Katmandu, capitala Nepalului, soldându-se cu moartea tuturor pasagerilor. "Un avion al companiei Sita Air transportând 16 pasageri şi trei membri ai echipajului s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul din Katmandu", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei, Binod Singh. "Cei 19 pasageri ai avionului sunt morţi. Locul accidentului se află la mai puţin de un kilometru de aeroport", a mai declarat acesta.
"Prăbuşirea avionului în apropiere de capitală a provocat moartea a 12 străini, şapte turişti britanici şi cinci chinezi. Ceilalţi şapte, între care şi membrii echipajului, sunt nepalezi", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei. Avionul a avut probleme după o ciocnire cu un vultur la scurt timp după decolare.
Iniţial, bilanţul îi includea şi pe italienii care îşi rezervaseră locuri, dar aceştia au întarziat la aeroport, pierzand astfel cursa. Întârzierea providenţială a salvat vieţile membrilor unei expediţii ştiinţifice condusă de Agostino da Polenza, preşedinte al proiectului EvK2-CNR, care ar fi trebuit să se afle la bordul aeronavei Sita Air.

**********************
POZA ZILEI
FOTO: M:ăpoliticăpoze externă1 noi 2012ă09septembrieăpianul Peugeot.jpg -

Centrul de design al companiei automobilistic Peugeot produce orice, chiar şi piane. În standul Peugeot, la Salonul Auto de la Paris (care se deschide sambătă), un pianist a testat instrumentul muzical - cu o formă inedită - construit special pentru acest eveniment, interpretand diferite partituri.

*********************
Ce au mai descoperit cercetătorii
Hărţuirea la locul de muncă provoacă dureri de ceafă

O asociere surprinzătoare a fost observată între hărţuirea la locul de muncă şi riscul de a avea dureri de ceafă. Studiul, realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Montreal, s-a desfăşurat pe circa 10.000 de salariaţi (din toate sectoarele de activitate), relatează passionsante.be, citat de Agerpres.
Prima constatare a fost că 11% dintre bărbaţi şi 18% dintre femei declară că suferă de dureri de ceafă, dese sau permanente, cu o intensitate care le perturbă activitatea profesională. Cu ajutorul unui chestionar, s-au pus în evidenţă factorii de risc, cum ar fi munca repetitivă, poziţia sau exigenţele ridicate. Surprinzătoare a fost legătura între aceste dureri şi hărţuire, fie de ordin psihologic (intimidare), fie fizic (îndeosebi cu caracter sexual).
Potrivit autorilor studiului, în această asociere sunt implicate mai multe mecanisme, printre care creşterea tensiunii musculare, acţiunea asupra sistemului nervos simpatic (cu impact asupra contracţiei musculare) sau influenţa asupra percepţiei durerii (mecanismul psihosomatic). În orice caz, arată cercetătorii, "programele care au în vedere lupta împotriva hărţuirii la locul de muncă pot contribui la scăderea semnificativă a tulburărilor musculo-scheletice, printre care durerile de ceafă".

*************************
FOTO: M:ăpoliticăpoze externă1 noi 2012ă09septembrieăMinneapolis atac armat.jpg -

Cinci morţi într-un atac armat la Minneapolis
n atacatorul, care s-a sinucis, tocmai fusese concediat, fapt care l-a determinat să se răzbune cumplit

Un bărbat a deschis focul joi după-amiază în incinta unei întreprinderi din Minneapolis, în statul Minnesota (nord), omorând patru persoane, inclusiv pe fondatorul societăţii, după care a întors arma împotriva sa. Alte patru persoane au fost rănite, iar trei dintre ele se află într-o stare gravă, potrivit ediţiei online a cotidianului local Minneapolis StarTribune care precizează că autorul atacului pare că tocmai îşi pierduse locul de muncă. Atacul s-a produs în incinta unei companii, Accent Signage Systems, în cartierul Bryn Mawr, a anunţat CNN citând poliţia. Atacatorul a murit din cauza rănilor pe care şi le-a produs singur, a precizat poliţia la faţa locului pentru jurnalişti.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.