Internațional

Popularitatea lui Hollande a scăzut la 38%. Să fie suspendat?

Ziarul de Vrancea
28 aug 2012 641 vizualizări
După nici patru luni de cand a fost ales, preşedintele socialist al Franţei se află inclusiv în urma predecesorului său, Nicolas Sarkozy

Cota de popularitate a preşedintelui francez, socialistul Francois Hollande, a scăzut în august cu 11%, faţă de 44% în iulie, iar cea a premierului Jean-Marc Ayrault cu 9 procente, ajungând la 46%, potrivit barometrului lunar Ipsos pentru Le Point, publicat ieri, relatează canalul internaţional de televiziune France 24.
Hollande beneficiază de 38% din opinii "mai degrabă favorabile" (minus 8%, faţă de iulie) şi de 6% "foarte favorabile" (minus 3%). El întruneşte acum mai multe opinii nefavorabile (47%, plus 10%, din care 27% ''mai degrabă nefavorabile" şi 20% "foarte nefavorabile") decât opinii favorabile, relatează Agerpres. Dintre cei chestionaţi, 9% (plus 1%) nu s-au pronunţat.
Premierul francez se bucură la rândul său de 40% din opinii "mai degrabă favorabile" (minus 8%) şi 6% opinii "foarte favorabile" (minus 1%). Tabăra nemulţumiţilor câştigă 9%, ajungând la 40% (opinie "foarte favorabilă" pentru 13%, "mai degrabă nefavorabilă" pentru 27%). Dintre cei intervievaţi, 14% (acelaşi procent ca în iulie) nu şi-au exprimat nici o opinie.
În topul personalităţilor politice franceze, fostul premier conservator Francois Fillon se menţine pe primul loc (53% din opiniile favorabile, minus 2%), urmat de Christine Lagarde (52%, plus 4%), directoarea FMI. Fostul preşedinte de dreapta Nicolas Sarkozy se află pe locul al optulea (43%, minus 1%).
Sondajul, realizat telefonic, în perioada 24-25 august pe un eşantion de 965 de persoane reprezentative ale populaţiei franceze în vârstă de şi peste 18 ani, potrivit metodei cotelor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.