Internațional

Prinţul Harry, prins că s-a dat iar în stambă

Ziarul de Vrancea
22 aug 2012 908 vizualizări
Fotografii nud cu al treilea moştenitor al tronului britanic, în ordinea succesiunii, au fost publicate pe un site american

Publicarea pe un site american a unor fotografii cu prinţul Harry, surprins în timp ce se amuza, complet gol, alături de câţiva prieteni într-o vacanţă la Las Vegas, a stârnit vâlvă, ieri, în Marea Britanie.
Într-una dintre cele două fotografii publicate în Statele Unite pe site-ul TMZ.com, prinţul Harry, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, apare în picioare, complet gol, ascunzându-şi sexul cu mâinile. El stă în picioare în faţa unei alte persoane, care este tot goală. A doua fotografie îl prezintă pe prinţul Harry din spate, tot gol, înlănţuind cu braţele o altă persoană, tot goală.
Potrivit TMZ.com, cele două fotografii au fost realizate într-un hotel din Las Vegas, la sfârşitul săptămânii trecute, în timpul unei partide de "biliard pe dezbrăcate".
Secretariatul prinţului, Clarence House, a recunoscut - fapt rarisim - autenticitatea fotografiilor. "În acest moment, nu avem niciun comentariu de făcut. Însă am putea face câteva comentarii mai târziu", a declarat un purtător de cuvânt de la Clarence House.
Publicarea acestor fotografii ridică semne de întrebare în legătură cu securitatea prinţului în vârstă de 27 de ani, fiul cel mic al prinţului Charles şi al prinţesei Diana. Acest scandal a apărut într-un moment în care prinţul Harry, care are reputaţia "copilului teribil" din familia regală britanică, încearcă să îşi corecteze imaginea de playboy: prinţul britanic, copilot pe un elicopter militar Apache, a efectuat la începutul acestui an un turneu în Caraibe, unde a reprezentat-o pe bunica lui, regina Elizabeth a II-a, cu ocazia jubileului de diamant al suveranei britanice.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.