Internațional

Primele fotografii cu figura teroristului de la Burgas

Ziarul de Vrancea
29 iul 2012 688 vizualizări
Ele au fost publicate de un site bulgar de investigaţii, însă aspectul lor publicate de Bivol.bg - presă

Şeful poliţiei din oraşul bulgar Nesebăr, la Marea Negară, Staiko Manev, a confirmat autencitatea unor fotografii făcute la morgă, care prezintă capul "reconstituit" al presupusului autor al atentatului terorist de la Burgas, publicate vineri de site-ul de investigaţii Bivol.bg. Unele publicaţii bulgare au decis să nu preia aceste imagini, considerându-le "şocante" şi anunţând că vor aştepta imagini de la investigatori. În atentatul terorist de la 18 iulie, comis pe aeroportul Sarafovo de lângă staţiunea balneară Burgas, au fost ucişi cinci turişti israelieni şi şoferul bulgar al autobuzului aruncat în aer.
Cotidianul bulgar Presa scrie că fotografiile publicate de Bivol.bg au fost realizate la Morga din Burgas unde, după două zile de la atentat, "legiştii au putut să pună împreună părţi ale capului care au rămas intacte şi să reconstituie faţa atacatorului". În aceste fotografii, capul apare deformat, lipsindu-i oase sau având oase rupte. Fotografiile au fost trimise Serviciului Naţional bulgar de Investigaţii, unde detaliile cele mai înfiorătoare şi cicatricele au fost retuşate cu ajutorul programului Photoshop.
Ziarul Presa citează experţi care afirmă că o asemenea reconstituire este una dintre cele mai complexe proceduri în domeniul medicinei şi că, de obicei, este efectuată de către o echipă alcătuită din cinci specialişti - un legist, un anatomopatolog, un psiholog, un psihiatru şi un antropolog. Ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov a anunţat sâmbătă, la Veliko Tărnovo (centru), că ministerul urmează să facă publice fotografii oficiale cu atacatorul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.