Internațional

Corupţia în Coreea de Sud: preşedintele cere scuze naţiunii

Ziarul de Vrancea
24 iul 2012 634 vizualizări
Comportamentul "dezgustător" al unor apropiaţi, printre care şi fratele său, implicaţi într-un scandal de corupţie l-a făcut pe l-a făcut pe şeful statului sud-coreean să-şi asume o parte din vină în faţa concetăţenilor

Preşedintele sud-coreean, Lee Myung-bak, a cerut scuze naţiunii, ieri, pentru ceea ce a numit un comportament "dezgustător" al unora dintre apropiaţii lui, la două săptămâni după ce fratele său a fost arestat într-un scandal de corupţie care a trimis în închisoare şi o serie dintre aliaţii săi, relatează Reuters şi BBC News. Preşedintele Lee a apărut în direct la televiziunea naţională, s-a înclinat adânc şi a declarat că nu se poate învinui decât pe sine însuşi. "Mă înclin şi cer scuze pentru că am provocat îngrijorări publice în urma acestor incidente. Pe cine aş putea învinovăţi în acest moment? Este doar vina mea. Voi accepta bucuros orice critică", a declarat el, într-o scurtă intervenţie televizată.
Scandalul în care este implicat fratele preşedintelui este cea mai recentă lovitură pentru credibilitatea unui lider care a promis să cureţe imaginea de corupţie a conducerii sud-coreene. Lee Sang-deuk, fratele mai mare lui Lee Myung-bak şi fost parlamentar timp de şase mandate, considerat mentorul politic al actualului preşedinte, a fost arestat la 11 iulie sub acuzaţia că a luat mită 525.000 de dolari de la două bănci de economii pentru a le ajuta să evite un audit.
Scandalul este legat de falimentul multor bănci de economii sud-coreene, create după criza financiară asiatică din 1997, şi în care mii de deponenţi au pierdut economiile care depăşeau plafonul de 43.600 de dolari garantat de stat. De la începutul anului, instituţiile de reglementare au închis 20 dintre aceste bănci. În scandalul băncilor de economii, au fost puse sub acuzare aproape 2000 de persoane, printre care politicieni, bancheri şi lobby-işti.
Controversa şi gestul de ieri al preşedintelui nu vor afecta însă, cel mai probabil, rezultatul viitoarelor alegeri prezidenţiale şi candidatura favoritului conservator. Mandatul prezidenţial de 5 ani al lui Lee se va încheia în februarie 2013.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.