Internațional

Mozaic international: De data asta nu mai e un simplu studiu al cercetătorilor: Britanicii au descoperit că familiile cu probleme sociale au prea mulţi copii

Ziarul de Vrancea
22 iul 2012 703 vizualizări
Aceste mame trebuie să înceteze să mai rămană însărcinate, susţine şeful unităţii guvernamentale pentru familiile cu probleme

Mamelor care au mulţi copii şi fac parte din familii cu probleme ar trebui să le fie "ruşine" de răul pe care îl fac societăţii şi ar trebui să se oprească din făcut copii, afirmă un oficial britanic, citat de The Daily Telegraph. Louise Casey, şeful unităţii guvernamentale pentru familiile cu probleme, afirmă că statul ar trebui să intervină şi să le spună acestor femei că este iresponsabil să facă încontinuu copii, cand se luptă să supravieţuiască. Cele 120.000 de familii cu probleme din Marea Britanie costă statul circa 9 miliarde de lire, dacă se iau în calcul ajutoarele sociale, criminalitatea, comportamentul anti-social şi sistemul de sănătate. O cincime din ele au mai mult de cinci copii.
"Sunt o mulţime de oameni care au familii mari şi funcţionează incredibil de bine, le doresc succes, trebuie să fie minunat. Problema, pentru mine, este că familiile pe care le-am cunoscut nu funcţionează", a spus ea. "Una dintre familiile cu care am stat de vorbă are şase echipe sociale care o asistă: nouă copii, al zecelea e pe drum. Ceva trebuie făcut aici".
Casey a susţinut că statul trebuie să înceapă să le spună acestor mame să înceteze să mai rămană însărcinate, cel mai adesea cu bărbaţi diferiţi, care le abuzează.

În urma protestelor violente de anul trecut, premierul David Cameron a format o divizie specială pentru familiile cu probleme şi a numit-o în fruntea sa pe Louise Casey. Familiile care refuză ajutorul acestei divizii riscă să-şi piardă locuinţa socială sau să-şi vadă copiii plasaţi în centre de îngrijire ale statului


Israelul se pregăteşte să atace Siria

Israelul pregăteşte o posibilă intervenţie militară împotriva Siriei, în cazul în care regimul Bashar Al-Assad va furniza arme chimice şi rachete mişcării teroriste Hezbollah, activă în Siria şi considerată responsabilă de atentatul din Bulgaria, afirmă ministrul israelian al Apărării. "Am ordonat armatei să intensifice activităţile de colectare de informaţii şi să se pregătească de o posibilă intervenţie militară", a avertizat Ehud Barak, citat de ziarul Jerusalem Post. "Urmărim posibilul transfer de muniţie, în special rachete antiaeriene şi arme chimice, din Siria în Liban. În momentul în care regimul preşedintelui Bashar Al-Assad va începe să cadă, ne vom consulta şi cu alte agenţii de informaţii", a precizat Barak. Mişcarea şiită Hezbollah, susţinută financiar şi militar de Iran şi Siria, a lansat în 2006, în timpul conflictului cu Israelul, mii de rachete spre teritoriul israelian. În plus, organizaţia teroristă Hezbollah este acuzată de comiterea atentatului antiisraelian care a avut loc miercuri în staţiunea bulgară Burgas.

Procesul Costa Concordia, întrerupt pentru trei luni

Tribunalul de instrucţie în cazul naufragiului pachebotului Costa Concordia, în care principalul inculpat este căpitanului navei, Francesco Schettino, a decis să amâne pentru 15 octombrie audierile preliminare. Judecătoarea Valeria Montesarchio, de la Tribunalul din Grossetto, a acceptat solicitarea avocaţilor care au explicat că au nevoie de mai mult timp pentru a-şi încheia rapoartele. Această amânare era aşteptată, deoarece experţii mandataţi de justiţie au cerut la rândul lor un răgaz suplimentar pentru a-şi expune concluziile privind raportul tehnic. Nava de croazieră a eşuat la 13 ianuarie în apropiere de ţărmul insulei Giglio, iar în naufragiu şi-au pierdut viaţa 25 de persoane, şapte fiind încă date dispărute. Procesul a început la 3 martie şi se desfăşoară la Teatro Moderno din Grosseto, ca urmare a numărului mare de persoane care au dorit să asiste, avocaţi ai părţilor şi ai reprezentanţilor asociaţilor victimelor. Pe lângă Schettino, pe care Procuratura din Grosseto îl cercetează pentru omucidere, naufragiu şi părăsire a navei, sunt anchetaţi şi secundul său, Ciro Ambrosio, şi alţi patru oficiali: Andrea Bongiovanni, Roberto Bosio, Silvia Coronica şi Salvatore Ursino. La audierile de sâmbătă a fost prezent doar unul dintre inculpaţi, Salvatore Ursino, care a declarat la intrarea în sală că vrea ca "totul să se termine cât mai repede posibil".

Japonezii trimit provizii pe staţia spaţială

O rachetă japoneză de tip H-2B a decolat sâmbătă pentru a trimite în spaţiu un vehicul de tip cargo care va aproviziona Staţia Spaţială Internaţională (ISS), conform imaginilor transmise în direct de Agenţia de exploatare a spaţiului japoneză (Jaxa). Lansarea a avut loc la ora 11:06 (02:16 GMT) de la baza spaţială Tanegashima (sudul Japoniei). Prima lansare, reuşită, a unei rachete H-2B a avut loc în septembrie 2009, iar cea de-a doua, în ianuarie 2011. Racheta japoneză a lansat cu succes primul şi cel de-al doilea modul HTV spre ISS.

Un magnat media renunţă la o parte din imperiul său

Magnatul media Rupert Murdoch a demisionat din funcţiile de director al mai multor societăţi ce controlează cotidiane britanice şi din consiliile de administraţie ale mai multor filiale americane ale grupului său, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al grupului său. "Săptămâna trecuta, dl Murdoch a demisionat din mai multe consilii de administraţie... din Marea Britanie şi Statele Unite", a declarat purtătorul de cuvânt, calificând aceste demisii "de gospodărire în cadrul companiei". Personalul de la The Sun, The Times şi Sunday Times au primit sâmbătă o notă anunţând demisia şefului lor, potrivit mai multor media britanice. Nota subliniază că Murdoch rămâne "pe deplin angajat" ca preşedinte al grupului News International, potrivit site-ului The Guardian, un cotidian concurent al grupului.

Putin a încuviinţat aderarea Rusiei la OMC

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat protocolul de aderare a ţării la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), a informat sâmbătă biroul de presă al Kremlinului. Anterior, cele două camere ale Parlamentului aprobaseră cu o amplă majoritate protocolul de aderare la Acordul de la Marrakesch, care din 1994 stă la baza OMC. Rusia îşi va îndeplini angajamentele de aderare la OMC de la 1 septembrie, când va începe scăderea progresivă a taxelor sale vamale. Aceste taxe vor scădea de la 9,5% în prezent până la 6% în 2015. Intrarea Rusiei în OMC încheie un proces care s-a întins pe parcursul a aproape două decenii de negocieri dure şi care integrează în organizaţia internaţională o piaţă de peste 140 de milioane de consumatori.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.