Prietenia franco-germană, profanată
Ministrul de Interne Manuel Valls a condamnat "ferm profanarea" acestor "mormite ale unor militari germani din Primul Război Mondial dintr-un cimitir militar din Saint-Etienne-à-Arnes din Ardennes". Aproximativ 40 de kilometri despart satul Saint-Etienne-à-Arnes de Reims, unde Angela Merkel şi Francois Holande erau aşteptaţi ieri, la 50 de ani după "slujba de pace" care a fost oficiată în catedrală în prezenţa precedesorilor lor, cancelarul Konrad Adenauer şi Charles de Gaulle. Niciun element nu permitea să se spună dacă a fost vorba despre o "acţiune intenţionată" sau o "faptă a unor persoane iresponsabile", potrivit Prefecturii din Ardennes.
"Nu excludem nimic în acest stadiu, trebuie să fim prudenţi", a adăugat prefectura. Potrivit acestei surse faptele ar fi putut fi comise în noaptea de vineri spre sâmbătă. "Nu am descoperit nicio inscripţie sau indiciu care să sugereze o revendicare sau un mesaj politic", potrivit aceleiaşi surse.
În acest cimitir sunt înhumaţi circa 12.000 de militari din Primul Război Mondial. Mai multe cruci de lemn au fost "întoarse sau rupte", iar "câteva au fost folosite pentru a face un foc de tabără", precizează prefectura. "Foarte multe sticle de alcool şi de bere" au fost găsite în apropierea cimitirului, adaugă aceasta. Majoritatea mormintelor aparţin unor militari germani, iar celelalte sunt ale unor militari francezi, adaugă aceeaşi sursă, ignorând dacă autorii acestei profanări au vizat mormite ale germanilor sau ale francezilor. Jandarmii au efectuat operaţiuni tehnice la faţa locului, în încercara de a lua amprente digitale sau genetice.
Hollande: "Prostia nu va altera prietenia noastră"
Francois Hollande, prezent ieri la Reims alături de cancelarul german Angela Merkel, a dat asigurări că "nicio forţă obscură şi cu atât mai puţin prostia" nu va putea altera prietenia franco-germane. "O spun astăzi cu privire la evenimente care s-au produs ieri seară: nicio forţă obscură şi cu atât mai puţin prostia, care îşi aduce adesea contribuţia, nu va putea alterea sentimentul profund al prieteniei franco-germane", a declarat preşedintele francez. "Prietenia noastră inspiră Europa. Nu vrem să dăm lecţii. Vrem pur şi simplu să dăm un exemplu", a adăugat Hollande.
Reconcilierea franco-germană a fost parafată în cadrul unei vizite oficiale a lui Konrad Adenauer în Franţa, între 5 şi 8 iulie 1962. La 8 iulie, cancelarul şi generalul de Gaulle au asistat împreună la o ceremonie la Catedrala din Reims, distrusă parţial în timpul primului război mondial. Două luni mai târziu, De Gauille a efectuat o vizită oficială în Republica Federală Germană.