Internațional

WSJ: Cine a câştigat cu adevărat la summitul UE?

Ziarul de Vrancea
2 iul 2012 727 vizualizări
Situaţia nu s-a schimbat cu adevărat în favoarea Spaniei şi Italiei după summitul Uniunii Europene, iar cancelarul Germaniei nu a făcut concesii fundamentale în relaţia cu partenerii europeni, comentează Wall Street Journal, în ediţia electronică

Oare a fost doar victoria echipei de fotbal a Italiei asupra Germaniei, joia trecută, sau şi negocierile din cursul nopţii urmate de anunţul satisfăcător al unei soluţii la criza din zona euro au alimentat ipoteza că premierul italian, Mario Monti, ar fi înfruntat-o cu succes pe Angela Merkel la Bruxelles?", se întreabă Wall Street Journal. "Dar cât de flexibilă a fost în realitate Angela Merkel? Şi cât a câştigat de fapt Mario Monti?", adaugă publicaţia.
"La summitul european au fost decise lucruri importante: crearea unei autorităţi bancare centrale, posibil BCE, este unul dintre ele. Spania a primit câteva concesii. Liderii UE au stabilit că Mecanismul European de Stabilitate nu va mai putea impune condiţii de austeritate severă în momentul acordării de asistenţă financiară sectorului bancar spaniol", subliniază WSJ, notând că Madridul va fi favorizat şi de promisiunea că MES va putea recapitaliza direct băncile probabil din 2013, după ce va exista structura centrală de supraveghere.
"Însă este foarte probabil că niciuna dintre aceste concesii acordate Spaniei nu vor schimba lucrurile pe termen scurt; ele creează însă aşteptarea credibilă că, în următoarele 12 luni, băncile spaniole vor fi consolidate", argumentează Wall Street Journal.

Italia avea temele făcute

"Dar ce se întâmplă în cazul Italiei? Mario Monti a insistat că ţara sa este expusă în mod nedrept frontului de război cu pieţele financiare. (...) Dar nu se ştie clar cum s-a schimbat situaţia. Oficialii europeni afirmă că orice formă de asistenţă pe piaţa obligaţiunilor va avea nevoie de un memorandum cu statul care beneficiază de acest favor. Însă aceste lucruri erau stabilite deja în acordul dintre Roma şi Comisia Europeană", reaminteşte WSJ.
"Marea surpriză a summitului a fost concesia Germaniei de a permite recapitalizarea directă a băncilor spaniole prin intermediul MES. Dar acest lucru se va întâmpla abia după crearea unei structuri centrale de supraveghere. Un astfel de acord confirmă o metodă clasică a Berlinului: paşi înainte, sub condiţii stricte", încheie WSJ.

Băncile la control

Huffington Post nota sâmbătă că există semne de întrebare privind planul UE de asistenţă bancară directă. "Liderii Europei au surprins scepticii cu un plan îndrăzneţ ce prevede pomparea de fonduri în băncile care au probleme, reducerea costurilor de împrumut pentru Spania şi Italia şi evitarea măsurilor de austeritate impuse statelor care solicită asistenţă. Acum, însă, miniştrii Finanţelor au la dispoziţie o săptămână şi jumătate pentru stabilirea detaliilor, iar investitorii vor fi foarte atenţi", explica Huffington Post.
"Deciziile luate la summitul de la Bruxelles nu vor pune capăt crizei care afectează Europa de aproape trei ani. Rămân numeroase întrebări privind modul în care va funcţiona sistemul asistenţei bancare directe, privind existenţa a suficiente fonduri pentru salvarea băncilor; în plus, nu se ştie dacă săraca şi îndatorata Grecie va fi exclusă din zona euro", sublinia publicaţia.
Planul privind asistenţa directă acordată băncilor prevede instituirea unei autorităţi centralizate - probabil BCE - pentru supravegherea băncilor europene, care în prezent sunt sub controlul guvernelor statelor naţionale, guverne care au evitat până acum închiderea băncilor neperformante. "Însă, în cadrul uniunii bancare, noua autoritate centrală probabil va obţine atribuţii de închidere a băncilor neperformante în cazul în care guvernele naţionale vor evita aceste măsuri", atrăgea atenţia Huffington Post.

Mai bine nu se poate. Pentru moment

Conform Wall Street Journal, cancelarul Angela Merkel a argumentat că a acceptat unele compromisuri "bune şi sensibile" la summitul UE, pentru extinderea instrumentelor europene utilizate în combatere crizei. Dar, notează WSJ, Merkel a insistat că a obţinut şi ea concesii importante, oferind ca exemplu instrumentul de supraveghere a sistemului bancar.
Secretarul-general al CDU, Hermann Groehe, nota vineri că Angela Merkel a reuşit evitarea solicitărilor pentru acceptarea eurobondurilor şi mutualizarea datoriilor statelor suverane. "Ideea centrală este că au existat tentative masive în ultimele zile de mutualizare a datoriilor statelor europene. Faptul că Angela Merkel, susţinută de alte state, a evitat cu succes acest lucru este un lucru bun pentru Germania ca ancoră de stabilitate, este un lucru bun şi pentru Europa", argumenta Groehe, citat de ZDF.

Englezii şi-ar lua jucăriile şi ar pleca, dar nu chiar acum

Premierul britanic, David Cameron, consideră că actualul statut al Marii Britanii în cadrul Uniunii Europene este "inacceptabil", subliniind însă că nu trebuie organizat rapid un referendum privind apartenenţa ţării la UE, conform BBC News online. "În contextul în care Europa se schimbă, relaţia noastră cu Europa se va schimba şi ea. Sunt unii care cer organizarea acum a unui referendum privind apartenenţa la UE. Nu sunt de acord cu acest lucru, pentru că nu cred că părăsirea Uniunii Europene ar fi cel mai bun lucru pentru Marea Britanie. Dar nu cred nici că păstrarea actualului statut este corectă", a spus Cameron.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.