Internațional

Orchestra armatei israeliene a cantat 90 de minute imnul Rusiei

Ziarul de Vrancea
26 iun 2012 913 vizualizări
Atat a întarziat sosirea lui Vladimir Putin în Israel, prima escală a turneului preşedintelui rus în Orientul Mijlociu

Întregul eşalon guvernemental israelian a fost mobilizat ieri în vederea asigurării unei primiri cât se poate de impresionante pentru preşedintele rus Vladimir Putin, în vizită oficială în Nethanya, dar acesta a întârziat 90 de minute, relatează cotidianul Haaretz în ediţia electronică. Toată lumea l-a aşteptat pe Putin pentru a aduce un omagiu la Monumentul Armatei Roşii, în cinstea militarilor ruşi care au căzut în lupta împotriva naziştilor. Putin a întârziat 90 de minute, deşi cele trei avioane care transportau delegaţia oficială (350 de persoane) au sosit la timp. În toată această perioadă, orchestra armatei israeliene a interpretat imnul Rusiei. Incidentul nu este nou întrucât, cu altă ocazie, Putin a întârziat la o întâlnire cu regina Marii Britanii.
Preşedintele rus a decis să facă prima escală în Israel în cadrul vizitei sale în Orientul Mijlociu, în pofida obiecţiilor ministrului său de Externe, Serghei Lavrov. Aflat la al treilea mandat prezidenţial după o pauză de patru ani, Putin şi-a exprimat admiraţia faţă de poporul israelian şi recunoştinţa faţă de militarii israelieni care au avut un rol hotărâtor în înfrângerea naziştilor, dar a preferat să discute probleme diplomatice importante în timpul prânzului cu premierul Benjamin Netanyahu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.