Internațional

Mozaic international: Procesele Iuliei Timoşenko reîncep

Ziarul de Vrancea
25 iun 2012 572 vizualizări
Justiţia ucraineană a reluat ieri procesul pentru fraudă fiscală al fostului premier Iulia Timoşenko, în absenţa acuzatei, care este internată în spital, şi în pofida protestelor susţinătorilor săi.

Circa o mie de manifestanţi au scandat sloganuri precum "Libertate pentru Iulia" în faţa tribunalului de la Harkov, în estul Ucrainei, acolo unde opozanta este spitalizată. Un număr aproape la fel de mare de manifestanţi şi-au exprimat ostilitatea faţă de Timoşenko, unul dintre liderii "revoluţiei portocalii" prooccidentale din 2004. Iulia Timoşenko nu a fost prezentă în sala de judecată, după cum a anunţat anterior serviciul penitenciar ucrainean, care a precizat că fostul premier a refuzat să apară în instanţă din cauza stării sale de sănătate. În schimb, au fost prezenţi în sală fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski şi fostul preşedinte al Parlamentului European, Pat Cox, care monitorizează, în numele legislativului european, şedinţele de judecată în cazul Timoşenko. Închisă din august anul trecut şi condamnată în octombrie la şapte ani de privare de libertate pentru "abuz de putere", Iulia Timoşenko este judecată în acest nou dosar pentru fraudă fiscală şi deturnare de fonduri, fapte care s-ar fi petrecut în anii 1990. Ea a mai fost citată ca martor în cazul asasinării unui deputat în 1996, un responsabil al Parchetului declarând săptămâna trecută că fosta şefă a guvernului de la Kiev ar putea fi inculpată în acest dosar. Cazul Timoşenko a provocat o criză între Ucraina şi UE, care solicită, la rândul său, eliberarea opozantei.

Un britanic s-a sinucis sărind de pe Turnul Eiffel

Un britanic s-a sinucis în noaptea de duminică spre luni, efectuând "saltul îngerului" de pe Turnul Eiffel, pe care îl escaladase, potrivit poliţiei şi pompierilor parizieni. Britanicul, care purta un rucsac pe spate, a fost reperat de camerele de luat vederi în timp ce escalada Turnul Eiffel, care are o înălţime de 324 de metri, iar în jurul său a fost plasat un dispozitiv de securitate. El a discutat mult timp cu un medic al pompierilor în timp ce se afla între etajele doi (la 115 metri deasupra solului) şi trei (310 metri), a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor. Acest tip de suicid "se produce destul de frecvent, dar se întâmplă rar ca cineva să reuşească să urce atât de sus", a precizat o sursă din cadrul anchetei. Contactată de AFP, direcţia Turnului Eiffel nu a dezvăluit numărul sinuciderilor. "Este destul de mare", a declarat aceasta, refuzând totodată orice precizare referitor la dispozitivele de securitate (camere, grilaje) instalate în încercarea de a preveni actele de suicid. Luni dimineaţa, pompierii au intervenit din nou la Turnul Eiffel, într-o tentativă de suicid. Ei au reuşit să împiedice o tânără în vârstă de 30 de ani care a încercat să sară la rândul ei după ce a escaladat clădirea.

Statul Colorado, mistuit de flăcări

O serie de incendii în statul american Colorado, provocate de căldură şi secetă, au dus la evacuarea a circa 1.000 de imobile, au anunţat autorităţile locale care au declarat "stare de catastrofă" în regiune, unde aproximativ 11.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele. Principalul incendiu, ce încă nu se afla ieri sub control, a izbucnit sâmbătă în parcul naţional Waldo Canyon, la vest de oraşul Colorado Springs (100 kilometri sud de capitala Denver). Focul acoperea 1.000 de hectare, extintinzandu-se fără obstacole, se arată într-un comunicat al primăriei, în timp ce temperaturile depăşesc în regiune 30 de grade Celsius. Potrivit documentului, 1.050 de locuinţe au fost evacuate în localităţile învecinate cu Waldo Canyon, printre care Cascade, Chipita Park, Manitou Springs şi Green Mountain Falls. Circa 400 de persoane au fost mobilizate în lupta cu incendiile care, până în prezent, nu au provocat pagube infrastructurii. Alte patru incendii sunt înregistrate în Colorado, dintre care cel mai important la Little Sand, la nord-vest de Pagosa Springs, care a devastat duminică circa 8.000 de hectare, în prezent sub control parţial.

Imigraţia dă putere poliţiştilor americani

Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite şi-a exprimat susţinerea pentru aspecte esenţiale ale noii legi a imigranţiei din Arizona, care conferă poliţiei prerorative sporite pentru oprirea şi reţinerea persoanelor, relatează BBC News online. În acelaşi timp, instanţa a admis şi trei dintre cele patru obiecţii prezentate de Administraţia Barack Obama împotriva acestei legi.
Administraţia federală susţine că legea imigraţiei din Arizona încalcă drepturi stipulate în Constituţia Statelor Unite. Alte cinci state americane au adoptat prevederi similare cu cele din Arizona, iar Curtea Supremă a admis o măsură controversată, care conferă poliţiei posibilitatea de a putea opri orice persoană pentru a stabili statutul legal al acesteia.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.