Internațional

UE devine, încet dar sigur, un singur stat

Ziarul de Vrancea
24 iun 2012 708 vizualizări
Dezamorsarea crizei datoriilor impune statelor UE o mai mare solidaritate însă pierderea de suveranitate pe care o presupune nu se poate face decât în tăcere pentru a nu trezi suspiciunile antifederaliştilor, relatează AFP.

Soluţia pentru a depăşi criza este să avem "mai multă Europă şi nu mai puţină", a afirmat vineri cancelarul Angela Merkel la încheierea unui summit Italia-Franţa-Germania-Spania la Roma. "Trebuie să dăm un semnal şi să ne apropiem într-o uniune politică. Vrem să lucrăm la o uniune politică mai importantă", a insistat aceasta. Preşedintele UE Herman Van Rompuy a fost desemnat să pregătească un raport cu privire la modalităţile de sporire a integrării în cadrul UE. În concluziile sale, pe care le va prezenta liderilor UE în cadrul summitului de la 28 şi 29 iunie la Bruxelles, el "este foarte ambiţios, cu idei concrete", a declarat pentru AFP un oficial european. "El îşi bazează această integrare pe o uniune economică, o uniune bancară, o uniune bugetară şi o uniune politică". Şeful guvernului italian Mario Monti, de orientare federalist, susţine de asemenea acestă abordare. "Pentru a ieşi în bune condiţii din această criză a zonei euro şi a economiei europene, avantajul integrării este necesar", a declarat acesta vineri. "Cu o Europă federală nu am mai avea această discontinuitate în procesul decizional", susţine ministrul italian al Afacerilor Externe, Enzo Moavero.

Franţa şi Marea Britanie, principalii oponenţi

Însă federalismul este "un concept foarte sensibil în unele state", deoarece acesta înseamnă cedarea unor părţi a suveranităţii naţionale către instanţe superioare europene, avertizează un oficial european. Marea Britanie nu vrea să audă despre acest subiect. Franţa este la rândul său foarte reticentă la orice pierdere a suveranităţii. Nu va fi "niciun transfer de suveranitate fără ameliorarea solidarităţii", a avertizat de asemenea preşedintele Francois Hollande în cadrul unei conferinţe de presă comune la Roma. "În Europa este mereu un mare entuziasm pentru împărţirea greutăţilor, dar multe rezerve când este vorba de cedarea suveranităţii la scară europeană", declară anturajul cancelarului Angela Merkel. Aceste rezerve sunt luate în considerare. "Cuvântul federalism nu a fost folosit în documentul pe care îl va prezenta Herman Van Rompuy, pentru că nu trebuie să trezim demoni vechi", a explicat un oficial european. "Preşedintele Francois Hollande nu vrea să reînvie" rănile deschise în Franţa după eşecul referendumului privind Constituţia europeană în 2005, a adăugat acesta. În Olanda, unde alegătorii au respins de asemenea proiectul de Constituţie europeană, alegerile legislative anticipate sunt prevăzute la 12 septembrie "iar dezbaterea nu trebuie să se întoarcă spre" viitorul instituţional al UE, a insistat acest responsabil european. "Construcţia europeană este o suită de compromisuri", aminteşte acesta. Ea include deja elemente de federalism precum BCE şi Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), a subliniat acesta. Francois Hollande preconizează avansarea "etapă cu etapă". El a reamintit acest lucru în cadrul reuniunii de la Roma. "Renunţarea la suveranitate se va construi în funcţie de mecanismele de suveranitate pe care le vom putea găsi", a afirmat el.
Această politică a etapelor s-ar aplica euroobligaţiunilor solicitate de Paris. "Această distribuire comună a datoriilor necesită neapărat o mai mare integrare politică şi va necesita cu siguranţă mai mulţi ani", a explicat premierul francez Jean-Marc Ayrault pentru săptămânalul german Die Zeit.

Destrămarea euro, un dezastru şi pentru Germania

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, se află în posesia unui raport intern care atrage atenţia că o eventuală destrămare a zonei euro ar avea consecinţe dezastruoase pentru economia Germaniei, scria ieri revista Der Spiegel. În document se face o evaluare a efectelor probabile la nivel macroeconomic în cazul dispariţiei monedei comune ca urmare a crizei datoriilor suverane. "În comparaţie cu un asemenea scenariu (al destrămării zonei euro), orice plan de salvare pare să fie un rău mai mic", afirmă sub acoperirea anonimatului pentru revista germană un funcţionar al Ministerului de Finanţe de la Berlin, comentând pe marginea raportului.
În document se estimează că o revenire la moneda naţională ar însemna pentru Germania o reducere cu circa 10% a Produsului Intern Brut în primul an şi că numărul şomerilor ar creşte până la aproximativ 5 milioane. Raportul analizează şi implicaţiile pe care o eventuală destrămare a zonei euro le-ar avea asupra celorlalte state care folosesc în prezent moneda comună. Astfel, în cazul Spaniei se prevede o creştere a şomajului până la 26,7% şi o scădere a PIB cu circa 11%. Potrivit raportului Ministerului german de Finanţe, statele care ar suferi cele mai severe dezechilibre în cazul materializării unui asemenea scenariu sunt Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia, exact ţările cele mai afectate de criză în prezent.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.