Internațional

Duel politic între fosta şi actuala parteneră a lui Hollande

Ziarul de Vrancea
14 iun 2012 681 vizualizări
Prima Doamnă şi-a exprimat susţinerea pentru contracandidatul fostei partenere a lui Hollande, Segolene Royal, fapt care l-a scos din sărite pe preşedinte

Un mesaj de susţinere pentru un socialist disident care luptă împotriva lui Segolene Royal, postat pe Twitter de partenera preşedintelui francez Valerie Trierweiler, a generat consternare în rândul socialiştilor.
Aflată în dificultate în circumscripţia sa, La Rochelle (Charente-Maritime), după alegerile de duminică, Segolene Royal, fosta parteneră a lui François Hollande i-a cerut acestuia să o sprijine pentru a câştiga în faţa disidentului socialist Olivier Falorni. Astfel, secretarul general al palatului Elysee, Pierre-René Lemas, a redactat un text scurt şi neutru de susţinere, amintind, în numele şefului statului, că "Segolene Royal este singurul candidat al majorităţii prezidenţiale care se poate prevala de susţinerea sa". Valerie Trierweiler actuala parteneră a şefului statului nu a fost informată în legătură cu acest mesaj, pe care l-a descoperit în presă. Cele două femei nu se suportă, iar pentru Trierweiler, susţinerea acordată de Hollande fostei sale partenere s-a dovedit a fi de nesuportat, aşa că a replicat pe Twitter cu un mesaj de susţinere faţă de disidentul socialist Olivier Falorni. În câteva minute, mesajul a declanşat o avalanşă de comentarii negative pe reţelele de socializare, a generat ironii din partea dreptei şi crispare în rândul unor socialişti. François Hollande, pe care ea nu l-a informat, a fost şocat. "Preşedintele Republicii s-a enervat foarte tare", mărturiseşte unul dintre apropiaţii acestuia. "El este un om pudic. Ea a depăşit limitele. Acest lucru riscă să îi afecteze imaginea", a adăugat acesta. Dar Trierweiler şi-a susţinut afirmaţiile şi a refuzat să şteargă mesajul de pe Twitter. Şi, în timp ce tabăra lui Royal o acuză de multă vreme de "obsesie", Prima Doamnă a susţinut în privat că nu a acţionat din gelozie şi că nu are nici cea mai mică îndoială asupra sentimentelor lui François Hollande.

Copiii cu taţi bătrani trăiesc mai mult

O vârstă mai ridicată de procreare, în cazul bărbaţilor, ar putea creşte speranţa de viaţă a copiilor, susţin cercetători americani, potrivit cărora copiii cu taţi, dar şi bunici mai vârstnici par "programaţi genetic" să trăiască mai mult. Alcătuirea genetică a spermei se modifică pe măsură ce bărbaţii înaintează în vârstă, dezvoltând trăsături care favorizează o viaţă mai lungă şi care sunt transmise copiilor. O echipă de cercetători de la Departamentul de antropologie al Northwestern University a ajuns la această concluzie după ce a analizat ADN-ul a 1779 de adulţi tineri, din Filipine. Experţii au stabilit de mai mult timp că speranţa de viaţă este legată de lungimea telomerilor, porţiunile situate la capătul cromozomilor, structurile celulare care găzduiesc codul nostru genetic, ADN-ul. În general, o lungime mai mică a telomerului înseamnă o speranţă de viaţă mai mică. În majoritatea celulelor, telomerii se scurtează pe măsura înaintării în vârstă. Excepţie face sperma, în cazul căreia telomerii se lungesc odată cu vârsta, iar întrucât bărbaţii transmit ADN-ul copiilor lor prin spermă, aceşti telomeri lungi pot fi "moşteniţi" de generaţia următoare. Dan Eisenberg şi colegii săi de la Northwestern University au analizat telomeri din mostre de sânge şi au constatat că lungimea acestora este mai mare la cei concepuţi de taţi cu o vârstă mai ridicată. S-a stabilit că măsura cu care creşte lungimea telomerilor în fiecare an cu care bărbaţii amână conceperea unui copil este egală cu măsura cu care se scurtează anual lungimea telomerilor la persoanele de vârstă mijlocie. Alungirea telomerilor a fost şi mai vizibilă la copiii ai căror bunici paterni au devenit părinţi la vârste mai ridicate.
Cu toate că amânarea procreării sporeşte riscul de avort, cercetătorii consideră că ar putea avea un impact benefic asupra sănătăţii pe termen lung. Moştenirea de telomeri mai lungi ar fi îndeosebi benefică, în opinia oamenilor de ştiinţă, pentru acele ţesuturi şi funcţii biologice legate de producerea şi dezvoltarea celulelor, cum sunt sistemul imunitar, intestinele sau pielea.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.