Internațional

Planeta se apropie de pragul critic

Ziarul de Vrancea
6 iun 2012 600 vizualizări
Din cele 90 de obiective considerate prioritare de statele membre ale Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, doar patru au înregistrat progrese semnificative

Starea planetei se degradează accelerat, în condiţiile dublării populaţiei faţă de anul 1950, în curând urmând să fie atinse praguri critice, avertizează un raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE), dat publicităţii ieri, în preambul la summitul Rio^20 privind dezvoltarea durabilă, din 20-22 iunie - transmite Agerpres. "Dacă această situaţie se menţine, dacă structurile actuale de producţie şi de consum al resurselor naturale vor domina în continuare şi nu se va face nimic pentru a inversa tendinţa, guvernele vor trebui să îşi asume responsabilitatea unui nivel de degradare şi de repercusiuni fără precedent", a declarat directorul general al PNUE, Achim Steiner.
Raportul Geo-5, al cincilea despre "Viitorul mediului mondial", afirmă că, din cele 90 de obiective considerate prioritare de statele membre ale Programului, doar patru au înregistrat progrese semnificative. Sunt citate eliminarea plumbului din carburanţi şi a substanţelor care epuizează stratul de ozon, ceea ce va duce la evitarea a zeci de milioane de cazuri de cataractă până în 2100 şi a milioane de cancere ale pielii până în 2050.
Deşi accesul la apă potabilă s-a ameliorat, în 2015 încă vor exista peste 600 de milioane de oameni lipsiţi de acest acces. În plus, 2,5 miliarde de locuitori ai planetei nu vor avea acces la instalaţii sanitare.
Unele progrese au fost realizate în privinţa a 40 de obiective, precum extinderea spaţiilor protejate ca parcuri naţionale - 13% din teritorii -, şi reducerea ritmului despăduririlor, de la 16 milioane de hectare pe an în anii 1990 la 13 milioane în 2000-2010.
Alte 24 de obiective au înregistrat progrese puţine sau chiar inexistente. Emisiile de gaze cu efect de seră s-ar putea dubla în următorii 50 de ani, cu creşteri ale temperaturii medii de cel puţin 3 grade. Se constată însă unele progrese în privinţa eficienţei energetice, iar unele ţări semnatare ale Protocolului de la Kyoto şi-au redus puţin emisiile de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, numărul inundaţiilor a crescut cu 230% între 1980-2000, iar cel al perioadelor de secetă cu 38%.
În cazul a opt obiective, raportul constată o degradare a situaţiei - de pildă, 20% dintre speciile de vertebrate se află în pericol -, în timp ce pentru alte 14, nu au putut fi trase concluzii, din lipsă de date.
"Geo-5 le reaminteşte liderilor mondiali şi statelor ce se vor reuni la conferinţa Rio^20 că tranziţia definitivă spre o economie verde, care să emită puţin CO2 şi să utilizeze eficient resursele, trebuie începută de urgenţă", a concluzionat directorul general al PNUE.COLOANA


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.