Internațional

Romania îngheaţă relaţiile diplomatice cu Siria

Ziarul de Vrancea
31 mai 2012 679 vizualizări
Cu o întarziere de cateva zile, sesizată de presa occidentală, MAE a solicitat ieri expulzarea ambasadorului Siriei la Bucureşti ca urmare a masacrului de la Hula, de săptămana trecută n NATO exclude o intervenţie militară în Siria

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a anunţat ieri că MAE a propus Guvernului şi Preşedinţiei expulzarea ambasadorului Siriei la Bucureşti, dar şi rechemarea ambasadorului român la Damasc, ca formă de protest faţă de masacrul comis săptămâna trecută în oraşul sirian Houla. "Noi suntem de părere că acolo s-au petrecut fapte intolerabile şi condamnăm omorârea atâtor civili sub impactul autorităţilor. Noi am remis prim-ministrului şi Preşedinţiei ţării propunerea de expulzare a ambasadorului Siriei, rechemarea ambasadorului României, sigur, acestea ca un prim pas pentru a semnala gravitatea a ceea ce s-a întâmplat în Siria, urmând să se adopte şi alţi paşi, în consonanţă cu ceea ce ţările europene, cu care noi suntem asociaţi, ceea ce ţările NATO fac în această direcţie", a declarat ministrul Andrei Marga.
MAE anunţase marţi seara că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Siriei la Bucureşti, Zyad Zaher Edin, pentru a condamna violenţele comise în localitatea Houla, soldate cu moartea a peste 100 de persoane, dintre care aproape jumătate copii. Secretarul de stat Dan Petre i-a transmis diplomatului sirian faptul că România "condamnă ferm violenţele incalificabile comise, recent, în localitatea Houla, în apropierea oraşului Homs", se arăta într-un comunicat al MAE.
Şefii misiunilor diplomatice siriene din capitalele marilor ţări europene – Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania au fost expulzaţi marţi, într-o acţiune coordonată, ca urmare a violenţelor produse în Siria. Măsuri similare au fost adoptate şi de SUA, Australia, Elveţia, dar şi alte state occidentale. Majoritatea victimelor masacrului de la Houla, din Siria, au fost executate, potrivit primelor rezultate ale unei anchete ONU.

Ciudăţenile diplomaţiei europene

Un dezacord între cei 27 a condus la o stranie situaţie la Bruxelles: ambasadorul Siriei în Belgia a fost declarat persona non grata, marţi 29 mai, dar acelaşi diplomat rămâne la post deoarece este şi reprezentant al ţării sale pe lângă Uniunea Europeană (UE), nota ieri Le Monde. Cotidianul francez adaugă că România şi Cipru, sprijinite de statele scandinave, s-au arătat critice faţă de poziţia adoptată de unii dintre partenerii lor, în ceea ce priveşte expulzarea ambasadorilor. Alte state înţeleg să-şi afişeze neutralitatea, adaugă Le Monde.
Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton, a declarat miercuri pentru Le Monde, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, că expulzarea ambasadorului sirian pe lângă UE nu era pe ordinea de zi. Formal, Catherine Ashton nu poate hotărî ruperea relaţiilor diplomatice fără o poziţie unanimă în acest sens a celor 27. Se pare totuşi că Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) pe care îl conduce nu sprijină decizia capitalelor în ceea ce priveşte expulzarea. "Este vorba de o competenţă naţională, în ceea ce ne priveşte ne continuăm munca de coordonare", a semnalat o sursă din cadrul acestui serviciu. SEAE afirmă că doreşte să păstreze interlocutori în faţa cărora să-şi poată exprima reprobarea şi subliniază că dispune de o delegaţie la Damasc, "la cererea opoziţiei".

NATO: Situaţia din Siria nu este comparabilă cu cea din Libia

Membrii NATO nu iau în discuţie o eventuală intervenţie în Siria dat fiind că în prezent nu se întrunesc condiţiile în acest sens, a declarat ieri ambasadorul american la NATO. "Nu purtăm discuţii şi nu se fac pregătiri în cadrul NATO în vederea unei eventuale intervenţii militare în Siria", a declarat Ivo Daadler într-o teleconferinţă. Statele membre NATO apreciază că, la ora actuală, problema unei intervenţii, care este totodată foarte complexă, nu este în discuţie", a insistat acesta. Dar, "desigur, toate statele urmăresc cu mare atenţie situaţia" în timp ce violenţele continuă în urma masacrului de la Hula (în centrul Siriei), soldat cu peste 100 de morţi. Daadler a explicat că două din trei condiţii stabilite în 2011 pentru o intervenţie în Libia nu sunt îndeplinite, "la momentul actual", în Siria.
Ceea ce este comparabil cu Libia este situaţia din teritoriu, cu violenţe ale forţelor guvernamentale împotriva civililor, iar "acestea trebuie să înceteze", potrivit aceleiaşi surse. Dar "nu există apeluri din regiune sau din partea opoziţiei siriene cu privire la o intervenţie militară a NATO", a precizat Daadler. În plus, "nu există baze internaţionale legale" pentru o intervenţie, sub forma unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU. "Asta s-a întâmplat în cazul Libiei. Dar nu este cazul pentru Siria şi nu pare că se va întâmpla acest lucru", apreciază acesta.
Pe baza unor argumente similare, secretarul general al NATO, Andres Fogh Rasmussen, a precizat în mod repetat în utlimele săptămâni că Alianţa Nord-Atlantică nu are "intenţia de a interveni în Siria".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.