Internațional

Atentatul din poarta şcolii, gestul unui dezechilibrat sau act de răzbunare?

Ziarul de Vrancea
20 mai 2012 832 vizualizări
n explozia petrecută sambătă dimineaţă a murit o elevă, ir alte şapte persoane au fost rănite

Atentatul cu bombă de sâmbătă dimineaţa de la un liceu din Brindisi a fost eveniment "complex", realizat într-un mod "neobişnuit", care prezintă "anomalii", a estimat ministrul italian de Interne, Annamaria Cancellieri, pe postul de televiziune Sky TG24. Ea a adăugat că "ipotezele sunt numeroase şi niciuna nu oferă certitudini", lansând totodată un apel la "prudenţă".
Responsabila italiană a mărturisit însă că a fost "izbită" de faptul că şcoala profesională poartă numele judecătorului antimafia Giovanni Falcone şi al soţiei sale Francesca Morvillo, ucişi împreună cu trei gărzi de corp într-un atentat în Sicilia, acum aproape 20 de ani, la 23 mai 1992. În atentatul de atunci, pus la cale de mafia siciliană, s-a detonat o încărcătură de 500 kg de dinamită, pe drumul dintre aeroportul din Palermo şi centrul oraşului. De altfel, la Brindisi a fost organizată sâmbătă o ceremonie pentru a marca atentatul de acum două decenii, care a fost însă puternic marcată de evenimentul tragic din cursul dimineţii.
Pe de altă parte, spitalul din Brindisi a precizat că starea unei a doua eleve despre care se anunţase mai devreme că a decedat în urma rănilor suferite este "foarte gravă, dar stabilă". În explozie a murit o elevă de 16 ani, iar cel puţin alte şapte persoane au fost rănite.
Potrivit primelor informaţii ale forţelor de ordine, bomba a constat în două canistre legate între ele, ascunse în rucsacuri şi plasate lângă gardul şcolii. Pană ieri, atentatul nu fusese revendicat. Explozia s-a produs în jurul orei 07.45 dimineaţa (08.45 ora României), în timp ce elevii intrau în liceul Francesca Morvillo Falcone.
Biroul local antimafia l-a trimis la faţa locului pe procurorul din Lecce, dar anchetatorii nu au confirmat deocamdată o legătură cu mafia a exploziei de la liceu, o parte din media evocând gestul unui dezechilibrat sau o răzbunare. Mii de locuitori din Brindisi, inclusiv numeroşi tineri, au manifestat sâmbătă seara împotriva atentatului în care a fost ucisă eleva în vârstă de 16 ani, un act care a "ucis Italia, nu doar Brindisi", potrivit primarului acestui port din Puglia.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.