Internațional

Mozaic international: Bugetul Pentagonului, de aproape patru ori cat PIB-ul României

Ziarul de Vrancea
20 mai 2012 508 vizualizări
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a adoptat un vast proiect de buget al Pentagonului autorizând cheltuieli de aproape 643 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2013. Textul a fost adoptat cu 299 de voturi pentru şi 120 împotrivă. Proiectul de lege acordă un pachet de 554 de miliarde de dolari pentru cheltuieli de funcţionare a Departamentului Apărării şi unul de 88,5 miliarde pentru operaţiunile militare americane din Afganistan. El conţine de asemenea un pasaj ce autorizează o eventuală utilizare a forţei împotriva regimului iranian "dacă este necesar", adică în cazul în care acesta ar ameninţa Statele Unite sau pe aliaţii lor cu arme nucleare.

În afară de cel în legătură cu Iranul, textul adoptă de asemenea poziţii controversate faţă de Coreea de Nord. Astfel, un amendament aprobat de Cameră ar permite desfăşurarea de arme nucleare tactice în Peninsula Coreea, un gest considerat "periculos şi imprudent" de democratul Adam Smith, cel mai înalt responsabil al partidului preşedintelui în Comisia de Apărare. Potrivit lui Smith, textul este de asemenea "provocator" faţă de China şi Rusia, dar s-a declarat "în general" satisfăcut de varianta adoptată. Anul trecut, Produsul Intern Brut al României s-a cifrat la aproximativ 170 miliarde de dolari.

"Amendă" grea pentru renunţarea la copilul adoptat

O femeie din SUA care a renunţat la băiatul adoptat din Rusia, trimiţându-l înapoi la Moscova, este obligată să plătească zeci de mii de dolari în sprijinul copilului, informează Daily Mail. Torry Hansen va trebui să achite o sumă forfetară de 150.000 de dolari pentru copilul pe care l-a numit Justin şi pe care ulterior l-a abandonat, precum şi câte 1.000 de dolari pe lună până când acesta va deveni adult. Conform deciziei unei instanţe din Statele Unite, Hansen trebuie să înceapă plăţile în luna iunie şi să continue până când băiatul, care are acum 10 ani, va împlini 18. Cei 150.000 de dolari reprezintă despăgubiri pentru încălcarea contractului, onorarii juridice şi de sprijin pentru băiat. Hansen l-a trimis pe Artem Saveliev înapoi în Rusia în aprilie 2010, cu o scrisoare în care afirmă că acesta este nebun mintal şi violent şi că nu-l mai vrea. Judecătorul a afirmat în decizia sa că, atunci când Hansen a adoptat băiatul, ea a semnat un contract prin care recunoaştea că este posibil ca acesta să aibă probleme fizice, emoţionale sau de comportament care nu au fost raportate şi chiar necunoscute agenţiei de adopţii. Cazul a creat un scandal internaţional şi a determinat Rusia să oprească temporar programul de adopţii cu Statele Unite.

Autorul atentatului de la Lockerbie a murit

Libianul Abdelbaset al-Megrahi, singura persoană condamnată pentru atentatul de la Lockerbie, în 1988, în Scoţia, a decedat ieri la Tripoli, a declarat pentru AFP fratele acestuia, Abdelhakim al-Megrahi. El fusese internat luna trecută pentru o transfuzie, într-o stare critică, potrivit familiei sale. Condamnat în 2001 la închisoare pe viaţă pentru implicarea în explozia unui avion Pan Am deasupra localităţii Lockerbie, act terorist soldat cu 270 de morţi, Megrahi a fost eliberat de justiţia scoţiană în 2009, din motive umanitare, după ce medicii au diagnosticat un cancer în fază terminală. Eliberarea sa a starnit un val de indignare, în special în randul familiilor victimelor, cu atat mai mult cu cat nu părea a fi pe moarte atunci cand s-a întors triumfal la Tripoli, unde a supravieţuit pană acum.

Ştiaţi că zgomotul stimulează productivitatea muncii?

Cine lucrează în linişte totală nu este atât de eficient pe cât se crede. Un zgomot de fond, cum ar fi muzica de la radio sau conversaţiile dintr-o cafenea, este preferabil în ceea ce priveşte productivitatea şi creativitatea, scrie 7sur7.be, citat de Agerpres. Profesorul Ravi Mehta a studiat felul în care creierul uman prelucrează informaţiile la diferite niveluri sonore. Când nu este destul zgomot, mintea nu este stimulată. Nici prea mult zgomot nu este bun, adaugă profesorul. Nivelul corect este un sunet de 70 de decibeli. "Un nivel moderat al zgomotului nu favorizează doar un demers creativ în rezolvarea problemelor, ci duce şi la un grad crescut de inovaţie", spune autorul studiului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.