Internațional

Sirienii Joumaa si Nasreddin au fost achitati

Cristi Irimia
9 iun 2006 1541 vizualizări
Instanta a decis ca cei doi nu se fac vinovati de dare de mita. Totodata, s-a dispus inapoierea sumei de 5000 USD catre sirieni.

Tribunalul Vrancea i-a achitat pe cetatenii sirieni Ahmad Joumaa si Aswad Nasreddin, acuzati de dare de mita in cazul transporturilor de animale interceptate de Garda Financiara la Tisita, in iulie 2004. Ulterior, Parchetul National Anticoruptie i-a pus sub acuzare pe cei doi cetateni sirieni dupa ce Joumaa i-a dat lui Ciocirlan suma de cinci mii de dolari, intr-un restaurant din Focsani, fapta considerata dare de mita de catre procurori. Joumaa a sustinut ca a inteles ca trebuie sa plateasca "un fel de cautiune" pentru a-si putea recupera animalele retinute de Garda Financiara si de aceea a dat 5000 de dolari. Instanta i-a achitat pe sirieni in baza articolului 11, pct. 2 lit. a, raportat la articolul 10, lit. a, din Codul de Procedura Penala, care stipuleaza ca actiunea penala nu mai poate fi exercitata daca instanta de judecata conchide ca fapta nu exista. La aceasta concluzie au ajuns magistratii in cazul sirienilor, instanta dispunind si restituirea sumei de 5000 de dolari, aflata acum intr-un cont al unei banci focsanene. Totodata, magistratii au respins cererea privind schimbarea incadrarii juridice, solicitata in subsidiar de avocatul lui Joumaa.


Balan: "Ciocirlan a provocat cheltuieli statului roman!"


Reamintim ca la ultimul termen al procesului, aparatorii sirienilor au cerut instantei trimiterea dosarului la Parchet si anchetarea comisarului Garzii Financiare, Constantin Ciocirlan, pentru luare

de mita. Avocatul lui Ahmad Joumaa, Alexandru Balan, a comentat ieri decizia tribunalului, spunind ca apreciaza impartialitatea si corectitudinea judecatoarei Rodica Neagu, cea care a avut cazul

pe rol: "Instanta a luat o hotarire temeinica si legala si apreciem acest lucru. Este important ca justitia sa fie corecta. Va veni timpul cind il vom da in judecata pe comisarul Ciocirlan pentru denunt calomnios. El a stat la baza declansarii unei proceduri judiciare care a durat doi ani si care a implicat cheltuieli mari din partea statului roman. Pentru toate acestea, Ciocirlan trebuie sa plateasca", a precizat Balan. Avocatul lui Joumaa a adaugat ca s- ar impune ca Garda Financiara sa analizeze concret activitatea lui

Constantin Ciocirlan si sa ia masurile ce se impun, in raport de aracterul provocator al actelor sale in cazul de la Tisita. Contactat telefonic, comisarul Ciocirlan nu a dorit sa comenteze decizia

instantei si nici sa faca alte consideratii.


Calitatea probelor de la dosar a fost decisiva


In momentul in care s-au pus concluzii la dosar, avocatii cetatenilor sirieni au accentuat faptul ca Ciocirlan a fost cel care l- a sunat de mai multe ori pe Nasreddin, aflat la Constanta, si i-a cerut sa vina la Focsani. Aparatorii inculpatilor au mai precizat ca Ciocirlan trebuia sa faca un proces verbal de contraventie, sa confiste pe loc animalele si sa anunte Parchetul daca ar fi considerat ca exista premize pentru un caz penal. "Faptul ca Ciocirlan i-a spus lui Joumaa ca trebuie platita o cautiune egala cu

valoarea marfii dovedeste ce interes avea comisarul Garzii Financiare", a afirmat Balan. Totodata, avocatul Valeriu Parpauta, care-l reprezinta in proces pe Nasreddin, a aratat ca proba cu

caseta inregistrata la flagrantul de la restaurant nu poate fi luata in considerare deoarece au fost transcrise doar patru minute din cele 80 ale inregistrarii, iar originalul a disparut misterios, in instanta

fiind adusa doar o copie. In 2004, insusi Ionel Blanculescu, seful Autoritatii Nationale de Control, l-a premiat pe Constantin Ciocirlan cu 50 de milioane de lei vechi, pentru ca a refuzat "mita" de la

Joumaa, insa decizia instantei schimba acum total datele problemei. Hotarirea magistratilor poate fi atacata cu apel in termen de 10 zile. Daca decizia va fi mentinuta pina la epuizarea tuturor cailor de atac, comisarul ar putea da inapoi premiul incasat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.