Internațional

Mozaic international:Cea mai mare Lună plină din an

Ziarul de Vrancea
4 mai 2012 446 vizualizări
Sîmbătă noapte astrul va arăta cu 14% mai mare şi va fi cu 30% mai strălucitor decît în celelalte nopţi ale anului

Cea mai mare Lună plină a anului, aşa-numita Super Lună, cînd satelitul natural al Pămîntului se află la cea mai mică distanţă pe orbită de Terra, va fi vizibilă sîmbătă şi ar putea fura spectacolul ploii anuale de meteoriţi provocată de intrarea în atmosfera terestră a unor rămăşiţe ale cometei Halley, conform space.com. Super Luna anului 2012 va putea fi observată în seara de sîmbătă, 5 mai, în acelaşi timp în care ploaia de meteoriţi anuală Eta Aquarid va ajunge la punctul maxim de intensitate, conform NASA. "Lumina Lunii aflată la perigeu va ascunde privirii ploaia de stele Eta Aquarid, aceşti meteoriţi avînd o luminiscenţă mult mai redusă", a explicat Bill Cooke, expert NASA în meteoriţi de la Marshall Space Flight Center. El a adăugat însă că există şanse ca cei mai strălucitori dintre meteoriţi să poată fi totuşi văzuţi.
O Super Lună se produce atunci cînd avem Lună plină în acelaşi timp cu perigeul lunar (Luna se află la cea mai mică distanţă posibilă faţă de Pămînt). Acest fenomen astronomic periodic se produce sîmbătă, cînd Luna se va afla la distanţa de 356.955 de kiometri de Pămînt. De precizat că distanţa medie dintre Terra şi Lună este de 384.400 km. Această Lună plină aflată la perigu va face ca astrul nopţii să apară mai mare cu 14% şi cu 30% mai strălucitor decît în celelalte nopţi cu Lună plină ale anului. Nu există absolut nici un pericol ca Super Luna să afecteze în vreun fel Pămîntul, fenomenul ce va fi înregistrat sîmbătă fiind unul perfect normal, ce se repetă în fiecare an. Ultima Super Lună s-a produs în martie 2011.

Mii de studenţi au defilat în pielea goală pe străzile din Montreal

Mii de studenţi care se opun creşterii taxelor de şcolarizare au defilat joi în pielea goală pe străzile din Montreal, sub privirile amuzate ale poliţiştilor, cerînd mai multă "transparenţă" Guvernului provinciei, care se confruntă o contestare fără precedent din partea studenţilor. Se poate spune că studenţii din Quebec nu sînt lipsiţi de convingere, îndrăzneală şi originalitate. În cea de a doua săptămînă a unei greve marcată de sute de marşuri şi punctată de confruntări cu poliţiştii, manifestanţii au făcut spectacol joi. Fetele cu bustul gol şi cu sînii abia acoperiţi de o panglică de culoarea roşie - culoarea mişcării de opoziţie faţă de creşterea taxelor de şcolarizare -, şi băieţii purtînd doar slip au defilat împreună pe străzile metropolei, în ciuda burniţei. "Corpurile studenţilor împotriva creşterii (taxelor)", "Charest, tu ne vrei pielea", "Îngheţăm pentru îngheţarea" taxelor de şcolarizare, se putea citi pe pancarte sau direct pe corpurile manifestanţilor.
Peste 170.000 de studenţi din provincia francofonă de opt milioane de locuitori se opun impunerii unei creşteri totale cu 1.625 de dolari în decurs de cinci ani (325 de dolari pe an) a taxelor de şcolarizare la universitate, care vor atinge în total 3.800 de dolari. Încercînd să depăşească impasul, premierul Quebecului Jean Charest a propus săptămîna trecută o creştere cu 1.785 de dolari pe o perioadă de şapte ani (255 de dolari pe an) şi o creştere a valorii burselor pentru studenţi, însă această ofertă a fost respinsă de asociaţiile studenţilor aflaţi în grevă. Acestea pledează fie pentru o îngheţare a taxelor, fie pentru gratuitate, cerînd rapoarte generale privind finanţarea universităţilor din Quebec, frecventate de aproximativ 10.000 de francezi.

Muntele Athos, în război cu statul grec

Comunitatea din Sfîntul Munte Athos este pe punctul de a rupe relaţiile cu statul grec din cauza conflictului generat de noile măsuri anticriză ale guvernului elen adoptate în urmă cu cîteva luni, care includ taxarea proprietăţilor imobiliare monastice din afara peninsulei Athos. Reprezentanţi şi stareţi ai celor 20 de mînăstiri din Sfîntul Munte s-au întîlnit la începutul acestei săptămîni, în cadrul unei reuniuni extraordinare, pentru a discuta această problemă, majoritatea pronunţîndu-se pentru îngheţarea relaţiilor cu statul grec, dacă noul guvern de la Atena ce se va forma după alegerile legislative din 6 mai va menţine această măsură. O nouă întîlnire a stareţilor mănăstirilor din Sfîntul Munte va avea loc la 14 mai, cînd deja vor fi cunoscute rezultatele alegerilor, şi atunci va fi adoptată o decizie definitivă privind relaţiile cu statul grec. Dacă noul guvern va ignora solicitările Sfîntului Munte, atunci relaţiile cu autorităţile elene vor fi rupte complet, iar comunitatea athonită va solicita sprijin şi ajutor din partea ţărilor slave care au mînăstiri în Sfîntul Munte, adică Rusiei, Serbiei, Bulgariei.
Conflictul dintre Sfîntul Munte şi statul grec a fost provocat de noua lege de impozitare a veniturilor, potrivit căreia mănăstirile trebuie să plătească taxe pentru proprietăţile lor din afara peninsulei Athos. Comunitatea monahală consideră că astfel de măsuri încalcă statutul special al Sfîntului Munte, explicînd în acelaşi timp că proprietăţile lor reprezintă o sursă de venit pentru întreţinerea mănăstirilor şi pentru primirea a mii de pelerini anual.

Bebeluşii sînt mult mai inteligenţi decît se credea

Bebeluşii înţeleg ce se întîmplă în jurul lor cu o foarte mare precizie, este concluzia unui studiu efectuat de doctorul Elizabeth S. Spelke de la Universitatea Harvard. Ea a analizat modul în care nou-născuţii percep şi reacţionează la ceea ce îi înconjoară cu ajutorul vederii, scrie New York Times. Cercetările doctorului Elizabeth S. Spelke arată că bebeluşii înţeleg instinctiv că obiectele sînt independente unele de altele. Dacă un obiect este parţial ascuns, bebeluşul va căuta să descopere partea care nu se vede: mai întîi cu privirea, apoi cu pipăitul. Ceea ce este şi mai impresionant este faptul că, dacă a văzut înainte forma care este ascunsă, el poate să şi-o imagineze. De asemenea, bebeluşii înţeleg, potrivit studiului citat, că un obiect nu poate trece prin altul şi ei percep traiectoriile urmate de persoane sau obiecte.
Cei foarte mici sînt şi foarte buni la matematică. Ei pot mai ales să estimeze cantităţile. Astfel, în faţa unei cutii în care se află 80% mingi de ping-pong albe şi 20% roşii, ei sînt foarte miraţi dacă un adult scoate de acolo mai multe mingi roşii decît albe. Ei folosesc, de asemenea, indici geometrici şi percep limitele unui spaţiu. Atunci cînd pot să meargă, în funcţie de forma încăperilor în care se află, ei vor să urmeze direcţii diferite ca să facă noi descoperiri. Potrivit aceluiaşi studiu, bebeluşii preferă în mod evident persoanele care folosesc o limbă pe care au mai auzit-o. De exemplu, un bebeluş din Boston va arăta în mod natural mai mult interes pentru o persoană anglofonă decît pentru una francofonă.

Ardeiul iute combate colesterolul

Ardeiul iute ar fi o armă eficientă împotriva colesterolului şi un atu pentru îmbunătăţirea sănătăţii inimii, arată un recent studiu realizat de cercetători chinezi. Rezultate bune au fost obţinute pe şoareci şi urmează să fie validate la om, relatează maxisciences.com. Specialiştii recomandă în general ca hrana să nu fie prea condimentată, însă ardeiul iute ar putea fi o excepţie. Într-un studiu publicat în revista European Journal of Nutrition, cercetători chinezi arată că ardeiul iute scade nivelul colesterolului şi ajută la păstrarea unei bune sănătăţi cardiace. Pînă să ajungă la această concluzie, echipa din Hong Kong a observat şase săptămîni şoareci pe care i-a împărţit în cinci grupe. Fiecare a primit sau nu o doză precisă de capsaicină, elementul care dă "forţă" ardeiului iute. Rezultatele au arătat că nivelul colesterolului total - trigliceride şi "colesterolul rău" - din sîngele rozătoarelor a scăzut semnificativ la cele care consumaseră ardei faţă de grupul martor. Acest impact nu a putut fi totuşi asociat cu o doză precisă de ardei. În afară de efectul asupra colesterolului, cercetătorii au mai identificat o latură pozitivă a ardeiului iute. Capsaicina a mai fost asociată cu reducerea concentraţiilor substanţelor implicate în inflamaţii, factor care favorizează apariţia unor probleme cardiace. Rezultatele sînt valabile deocamdată doar la şoareci. Rămâne de văzut dacă pot fi extrapolate la om înainte de a fi luată în considerare vreo utilizare a acestor efecte pozitive.

Nou record: student la 97 de ani

Un dentist australian în vîrsta de 97 de ani a primit vineri diploma de masterat în ştiinţe medicale, a patra diplomă universitară de-a lungul vieţii sale, devenind astfel cel mai bătrîn student din lume care a terminat o facultate. Născut în data de 7 martie 1915, Allan Stewart intrase în Cartea Recordurilor în 2006, la 91 de ani, după ce absolvise o facultate de drept.
"Cred că e timpul să-mi pun roba în cui. Am spus asta şi ultima oară, dar după aceea mi-am dat seama că ma plictiseam", a explicat acesta, la Port Stephens, la nord de Sydney, dupa ceremonia de înmanare a diplomei.
Allan Stewart, care frecventează băncile universităţilor din anii '30, a fost detinst pînă la pensionare. În cariera sa, a obţinut o teză de doctorat în chirurgie dentară. În anii '90, s-a apucat să studieze dreptul, pentru a-şi antrena memoria. Temîndu-se că nu are destul timp la dispoziţie pentru terminarea facultăţii, a comasat cei şase ani de studiu în patru şi jumătate. "În cele din urmă, s-a dovedit că nu trebuia să mă grabesc", a glumit acesta.

Disidentul chinez, la un pas de a trece graniţa

China a acceptat să îi ofere "cît mai curînd posibil" documente de călătorie disidentului Chen Guangcheng, a anunţat vineri un oficial american, referindu-se probabil la paşaport. Purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a explicat că Statele Unite îi vor oferi rapid viză lui Chen şi familiei sale, după ce disidentul a spus că doreşte să meargă în Statele Unite pentru a studia. China anunţase anterior că Chen Guangcheng poate depune o cerere în vederea studierii în străinătate. Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a apreciat că s-au înregistrat "progrese" în privinţa situaţiei lui Chen, declarîndu-se "încurajată", dar fără a oferi detalii. Chen Guangcheng a părăsit miercuri ambasada americană, unde stătuse şase zile. El obţinuse asigurări pentru el şi pentru familia lui.
Însă după plecarea de la ambasada americană, el explicase că nici el nici familia sa nu se simt în siguranţă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.