Internațional

Canada, cu ochii atintiti asupra teroristii proprii

Ziarul de Vrancea
6 iun 2006 722 vizualizări
Autoritatile studiaza profilurile celor 17 suspecti de terorism arestati la sfirsitul saptaminii trecute

Autoritatile canadiene au incercat, duminica, sa contureze profilurile psihologice si mobilurile

membrilor celulei teroriste "inspirate de ideologia al-Qaida", anihilata la sfirsitul saptamanii

trecute, in urma unei operatiuni fara precedent in aceasta tara. Autoritatile canadiene au anuntat,

simbata, ca politia a retinut, vineri seara, 17 persoane suspectate ca ar pregati o serie de atentate

in sudul provinciei Ontario, cea mai populata din Canada. Jandarmeria Regala canadiana a facut

publice numele de origine araba precum si virstele si adresele a 12 adulti, pastrind secreta

identitatea celor cinci minori retinuti. Membrul cel mai virstnic al celulei teroriste are 43 de ani, iar

majoritatea celorlalti au virste cuprinse intre 19 si 25 de ani. Considerati de prieteni drept

excelenti jucatori de baschet, tinerii locuiesc la periferia orasului Toronto. Toti au drept de

rezidenta iar unii au cetatenie canadiana, au anuntat autoritatile, fara sa ofere alte detalii. Potrivit

presei canadiene, una dintre persoane este de origine egipteana, alta provine din Emiratele

Arabe Unite.


A doua generatie de imigranti musulmani reprezinta o amenintare

Un alt suspect s-a convertit la islam in ultimii ani, iar cativa sint de origine somaleza. Un raport al

serviciilor de informatii canadiene datind din 2004 releva ca a doua generatie de imigranti

proveniti din mediile islamiste reprezinta o amenintare la adresa securitatii tarii. Potrivit

cotidianului Toronto Star, tinerii au beneficiat de o educatie tipic canadiana, desi frecventeaza

moscheile, fiind insa "scandalizati de imaginile conflictului din Irak si Afganistan si de relele

tratamente la care sint supusi musulmanii din Canada". Persoanele arestate sint suspectate ca

au pregatit atentate inspirate din ideologia al-Qaida, fara insa a avea legatruri directe cu

organizatia lui Osama ben Laden. Autoritatile canadiene nu au dezvaluit care erau obiectivele

vizate, spunind doar ca nu a existat nici un risc in reteaua de transport in comun din Toronto,

tranzitata zilnic de circa 800.000 de persoane.


Moschee din Toronto, luata cu asalt

Persoane necunoscute au spart ferestrele unei moschei din Toronto si au distrus autoturismele

aflate in apropiere, dupa arestarea celor 17 presupusi simpatizanti al-Qaida. Comandantul politiei

din Toronto, Bill Blair, a declarat in cadrul unei intalniri cu liderii comunitatii islamice ca "este

foarte posibil ca distrugerile sa fie cauzate de ura" si ca asemenea acte nu vor fi tolerate.

Mohammad Alam, presedinte al Fundatiei Islamice din Toronto, a subliniat ca actul de vandalism

ar putea reprezenta inceputul unor represiuni motivate confesional la adresa populatiei

musulmane din tara, care cuprinde peste 600.000 de persoane.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.