Internațional

Mozaic international: Drahma reapare în contractele firmelor greceşti

Ziarul de Vrancea
23 apr 2012 564 vizualizări
Banca Europeană de Investiţii (BEI) încearcă să se protejeze împotriva unei ieşiri a Greciei din zona Euro introducînd în contractele de împrumut acordate firmelor elene clauze legate de drahmă, scrie ziarul eKathimerini.

Potrivit sursei citate, prima asemenea clauză a fost introdusă în contractul semnat de BEI cu Public Power Corporation (PPC) - unul dintre giganţii energetici ai Greciei. PPC a raportat aceste elemente de noutate Ministerului de Finanţe, care a discutat cu oficialii BEI şi a aflat că aceste condiţii nu se referă doar la compania PCC, ci la orice firmă din Grecia care ia bani de la BEI. Jurnaliştii eleni citează surse ale băncii care susţin că noile clauze legate de schimbarea monedei creditului vor fi incluse în toate contractele încheiate cu ţările care aplică programe de stabilitate economică (Grecia, Portugalia şi Irlanda) şi că treptat, va fi extinse la toate ţările din zona euro. Banca Europeană de Investiţii este instituţia de finanţare a Uniunii Europene, avînd un rol principal în procesul de integrare, dezvoltare echilibrată şi coeziune socială şi economică a statelor membre. BEI direcţionează fonduri substanţiale către proiecte financiare de maximă importanţă ale Uniunii Europene, în conformitate cu politicile şi obiectivele acesteia.

Accidentul feroviar de la Amsterdam: unul dintre trenuri a trecut pe roşu

Mecanicul unuia dintre trenurile care s-au ciocnit sîmbătă la Amsterdam, accident soldat cu moartea unei femei în vîrstă de 68 de ani precum şi cu rănirea a zeci de persoane dintre care 13 au fost spitalizate, a spus martorilor că este posibil să fi trecut pe roşu. Jurnalistul Hein Janssen de la cotidianul olandez Volkskrant se afla în compartimentul din faţă al trenului atunci cînd s-a petrecut accidentul. El a afirmat că, după ciocnire, mecanicul, o femeie, a ieşit din cabina sa şi a spus: "Mă tem că este posibil să fi trecut pe roşu". Ministrul Transporturilor, Melanie Schultz, a declarat ieri că trecerea pe lumina roşie a sistemului de semnalizare pare să fie cauza accidentului. De altfel, un purtător de cuvînt al companiei Dutch Rail (NS) afirmase sîmbătă că cele două trenuri s-ar fi putut afla pe aceeaşi linie doar dacă unul dintre ele ar fi trecut pe roşu. Serviciile feroviare de la vest de Amsterdam au fost întrerupte pe parcursul întregului sfîrşit de săptămînă, dar au revenit în prezent la normal.

Guvernul Ungariei scumpeşte serviciile de telefonie

Guvernul maghiar pregăteşte taxarea apelurilor telefonice în reţele fixe şi mobile cu suma de 2 forinţi (0.01 dolari) pe minut. Această taxă va fi impusă şi mesajelor scrise trimise, iar veniturile bugetare totale pot ajunge la 170 de milioane de euro. Noua taxă este aşteptată să intre în vigoare din luna iulie 2012. Operatorii estimează că apelurile per minut vor fi mai scumpe cu cîteva procente.

Tragedie în China: un autocar plin cu turişti s-a izbit violent de un camion

Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 21 au fost rănite în urma coliziunii dintre un autobuz cu turişti şi un camion greu, duminică, în provincia Jiangsu din estul Chinei. Incidentul s-a petrecut la ora locală 09.25, cînd şoferul autobuzului care se îndrepta de la Shanghai spre Changshu a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, ciocnindu-se frontal de camionul care circula regulamentar. Şase pasageri din autobuz şi şoferul camionului au murit pe loc, iar alţi şase au decedat mai tîrziu la spital. În momentul incidentului, în autobuzul prevăzut cu 37 de locuri se aflau 33 de pasageri.


Biserica Ortodoxă greacă, afectată puternic de criză

Criza din Grecia are un impact puternic asupra Bisericii Ortodoxe din Grecia, ale cărei fonduri de la stat au fost reduse ca urmare a austerităţii, iar în unele sate slujbele sînt ţinute de mireni, întrucît doar unu din zece preoţi retraşi este înlocuit.

Rămasă fără bani, din cauza reducerilor masive de fonduri de la stat, Biserica se află în căutarea unor noi surse de finanţare, însă în pofida unui nou spirit antreprenorial, precum planul unei mănăstiri de a construi o centrală pentru producţia de energie solară, numărul preoţilor scade puternic, iar cei rămaşi se confruntă cu reduceri de salarii. În acelaşi timp, Biserica se luptă să menţină deschise cantinele sociale, în contextul creşterii puternice a şomajului şi adîncirii sărăciei. Astfel, în contextul şomajului record, raţiile distribuite de cantinele sociale s-au dublat anul trecut, la circa 10.000 pe zi, fără a lua în calcul cele 3.000 de pachete de alimente trimise familiilor în fiecare lună, a declarat părintele Vassileios Hatzavas, care conduce centrul pentru săraci al Arhiepiscopiei Atenei. "Sistemul se prăbuşeşte", a afirmat Ignatios Stavropoulos, un preot grec cu vederi moderne, cu propria pagină pe reţeaua LinkedIn.
Printr-un acord vechi de 60 de ani, statul a acceptat să plătească salariile preoţilor în schimbul unor proprietăţi extinse ale Bisericii, inclusiv terenuri. În prezent, peste 10.000 de preoţi sînt plătiţi de guvern, reprezentînd cheltuieli de 190 de milioane de euro pentru bugetul ţării.
Conform înţelegerii cu creditorii internaţionali, prin care Grecia a fost salvată de la faliment, guvernul taie salariile, care pentru preoţii obişnuiţi ajung la 1.000 de euro pe lună. Totodată, statul va suporta cheltuielile doar pentru angajarea unui singur preot la fiecare zece ieşiţi din sistem, situaţie care conduce la locuri vacante în parohiile izolate.

FAZA ZILEI


O minge luată de tsunamiul devastator din Japonia a fost găsită în Alaska
n cei care au descoperit-o pe o plajă au reuşit să ia legătura cu proprietarul - un adolescent - pentru a-i trimite înapoi balonul ajuns la 5000 km depărtare

Mingea unui adolescent japonez ale cărui bunuri au fost luate de tsunamiul din Japonia (martie 2011) a fost găsită pe ţărmul Alaskăi, relatează The Guardian. Cuplul care a descoperit mingea a reuşit să îl contacteze pe tînăr prin intermediul unui reporter japonez şi urmează să înapoieze obiectul proprietarului. Mingea a fost găsită pe plaja Insulei Middleton, localizată la circa 112 km distanţă de Alaska, de David Baxter, un tehnician radar. Soţia lui, de origine japoneză, l-a contactat în weekend pe proprietarul mingii, Misaki Murakami în vîrstă de 16 ani. Balonul a fost un cadou de despărţire oferit lui Murakami de către colegi în 2005, cu ocazia transferului la o altă şcoală, iar pe ea erau scrise mai multe mesaje de încurajare adresate adolescentului. "A fost o mare surpriză. Nu mi-am imaginat că mingea mea a ajuns pînă în Alaska. Am pierdut totul în tsunami. Sînt foarte încîntat (n.r. de descoperirea mingii)", a declarat Misaki Murakami pentru postul japonez NHK.
Tanarul locuieşte în oraşul japonez Rikuzentakata, aflat la circa 5000 de km distanţă de Alaska. Toată mobila precum şi obiectele din casă au fost luate de tsunami-ul provocat de cutremurul din Japonia din 11 martie 2011.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.