Alegeri pe muchie de cuţit în Franţa
După cum relevă sondajele, cei aproape 45 de milioane de francezi cu drept de vot nu sînt deloc entuziasmaţi de o campanie electorală desfăşurată în umbra crizei economice şi este de aşteptat să se înregistreze un absenteism ridicat la urne.
Nicolas Sarkozy, energic şi voluntarist, este unul dintre supravieţuitorii politici ai crizei financiare europene - care a condus şi la schimbarea a numeroase administraţii, cum s-a întîmplat în cazul Greciei, Italiei şi Spaniei. Pentru el, obiectivul este simplu: să fie pe primul loc la primul tur al alegerilor pentru a crea o nouă dinamică ce ar putea să-i permită o victorie în al doilea tur de scrutin de pe 6 mai.
După un preşedinte energic vine unul "moale"?
Sondajele succesive prevăd că Hollande va ieşi pe primul loc sau la egalitate cu Sarkozy, amîndoi urmînd să obţină, potrivit estimărilor, circa 28% din voturi, iar în turul doi candidatul socialist ar cîştiga detaşat.
Avertismentele lui Sarkozy asupra haosului economic ce ar rezulta în urma unei victorii a contracandidatului său socialist, la fel ca şi luările sale de poziţie foarte dure în problema imigraţiei şi a securităţii par să conteze deocamdată puţin în ochii electoratului. Nici atacurile îndreptate împotriva personalităţii lui Hollande nu i-au fost pînă acum de folos candidatului conservator, pentru că acesta din urmă nu mai este un politician popular, stilul său irită mulţi francezi, mulţi comentatori considerînd aceste alegeri ca fiind mai degrabă un referendum în favoarea sau împotriva sa.
Francois Hollande, de aceeaşi vîrstă cu Nicolas Sarkozy, 57 de ani, cu o personalitate liniştită şi considerat "moale" de adversarii săi, nu a fost destabilizat de campania agresivă a actualului lider de la Elysée, relatează Agerpres. Socialist reformist şi urmaş politic al fostului preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, el prevede un echilibru al finanţelor publice în anul 2017, un an mai tîrziu decît promite Sarkozy şi doreşte ca în Europa să prevaleze politicile de creştere economică, anunţînd că va refuza ratificarea pactului bugetar european semnat în luna martie la iniţiativa actualului preşedinte francez şi a cancelarului german, Angela Merkel. Acest text "are ca singură perspectivă austeritatea", consideră el. Evitat de liderii conservatori europeni, care au refuzat să-l primească, Hollande a precizat că, dacă va fi ales, prima sa deplasare externă va fi în Germania, unde va susţine în faţa cancelarului german opinia sa cu privire la acest pact bugetar.
Perdanţii care nu primesc voturi de la contestatarii lui Sarko
În afară de Hollande şi Sarkozy, nici unul dintre ceilalţi candidaţi nu par să aibă şanse să ajungă în al doilea tur al alegerilor, deşi atît candidata extremei drepte, Marine Le Pen, cît şi reprezentantul stîngii radicale, Jean-Luc Mélenchon, afirmă că încă mai speră. Aceştia din urmă, aflaţi într-o relaţie de duşmănie şi situaţi fiecare la cîte o extremitate a eşichierului politic, sînt exponenţii unui puternic vot negativ. Centristul Francois Bayrou stagnează la circa 10% în sondaje, iar ceilalţi cinci candidaţi fac mai degrabă figuraţie.
O analiză publicată de bbc.co.uk încearcă să explice mecanismul urii populare faţă de actualul preşedinte, care ar putea propulsa un personaj mai degrabă şters, precum Hollande, în fruntea Franţei. Avem de-a face cu o ură iraţională, susţine Jean-Sebastien Ferjou, editorul site-ului Atlantico, o ură fără precedent în trecutul Franţei. Un experiment recent a arătat că dacă îi înşiri votantului francez lista de politici a lui Sarkozy, dar nu-i spui numele, francezul ar vota-o.
Curajul lui Sarkozy nu a fost îndeajuns
Nicolas Sarkozy s-a dovedit a fi un lider energic, capabil de reforme: a crescut vîrsta de pensionare de la 60 la 62 de ani, a redus săptămîna de lucru la 35 de ore, a încurajat cumpărarea de locuinţe. Nimic din toate astea nu pare să-l ajute. Potrivit lui Jean-Sebastien Ferjou, editorul site-ului Atlantico, asta ţine de poziţionarea lui Sarkozy - una „neruşinată” în ochii multor francezi - ca om de dreapta. Iar antipatia cetăţenilor republicii faţă de dreapta a devenit una istorică, după mulţi ani în care dezbaterea publică a fost lăsată în mîna stîngii.
"Greşelile" care i se impută actualului preşedinte francez sînt sărbătorirea victoriei la alegerile din 2007 în restaurantul de lux Forquet’s de pe Champs-Elysee, relaţia sa cu mondena Carla Bruni şi divorţul de cea de-a doua soţie.
Scriitorul Andre Bercoff, autorul cărţii „La Chasse au Sarko” („Vînătoarea lui Sarkozy”), are o altă explicaţie pentru valul de antipatie: faptul că acesta a încălcat regulile impuse de statutul de preşedinte. „Cînd Charles de Gaulle a înfiinţat A Cincea Republică, a creat o preşedinţie foarte apropiată de o monarhie. De atunci, toţi preşedinţii, de dreapta sau de stînga, au acceptat bucuroşi această linie. Dar apoi a venit Sarkozy şi a zis: «Nu vreau să fiu rege, vreau să fiu politician. Vreau să fiu un fel de antrenor de fotbal». Şi oamenii i-au luat-o în nume de rău.”
Există însă şi voci - e adevărat, puţine - care lasă deoparte sondajele şi opiniile intelectualilor şi crede că Sarkozy are şanse, datorită afinităţii sale ciudate cu masele.
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
