Internațional

Ambasadorul SUA la Moscova despre o Rusia: "o ţară de sălbatici"

Ziarul de Vrancea
30 mar 2012 299 vizualizări
Ambasadorul american Michael McFaul a calificat Rusia drept o ţară de "sălbatici", în cursul unui schimb vehement de replici cu jurnalişti de la postul NTV pe care i-a acuzat că îl hărţuiesc şi îi interceptează telefonul.

În timp ce mergea joi seara la o întîlnire cu Lev Ponomarev, un activist în domeniul drepturilor omului, McFaul s-a trezit în faţa unei echipe de la acest post de televiziune care l-a abordat pe stradă, întrebîndu-l ce caută acolo. Postul de televiziune, deţinut de gigantul public în domeniul gazelor Gazprom, a difuzat în ultimele luni mai multe emisiuni destinate discreditării opoziţiei ruse, pe care o acuză că face jocul Statelor Unite, prezentînd imagini cu opozanţi care merg la Ambasada SUA. În faţa întrebărilor insistente ale jurnaliştilor postului, ambasadorul, autorul conceptului de "relansare" a relaţiilor ruso-americane pus în practică de Guvernul preşedintelui Barack Obama, a sfîrşit prin a-i acuza pe jurnaliştii de la NTV că îl hărţuiesc şi că au acces la informaţii confidenţiale. "Sînteţi mereu la mine acasă. Este interesant. Vouă nu vă este ruşine să faceţi acest lucru? Este o ofensă la adresa ţării voastre atunci cînd faceţi acest lucru, înţelegeţi?", a declarat el în rusă, potrivit imaginilor difuzate de NTV.
"Ca şi cum... Este o ţară de sălbatici. Nu este normal. Aşa ceva nu se întîmplă la noi (în Statele Unite), în Anglia, în Germania, în China, (ci se întîmplă) doar aici şi numai cu voi", a adăugat el. "Cum aţi putut şti despre această întîlnire, dacă nu este secret?", i-a întrebat el pe jurnalişti. "Nu puteţi răspunde", a adăugat ambasadorul american, în timp ce jurnaliştii NTV afirmau că utilizează surse "publice". "Este împotriva Convenţiei de la Geneva (n.r. - o aparentă confuzie cu Convenţia de la Viena asupra relaţiilor diplomatice), în cazul în care primiţi informaţii de pe telefonul meu Blackberry", a adăugat ambasadorul Statelor Unite. Acest dispozitiv criptat este considerat inviolabil, mai puţin în cazul unor servicii de interceptare foarte specializate. "Oriunde merg, NTV este acolo. Mă întreb cine le dă programul meu", a comentat reprezentantul Washingtonului la Moscova joi seara pe contul său de Twitter. "Respect dreptul presei de a merge peste tot şi de a pune orice întrebare. Dar oare au dreptul să îmi citească e-mail-urile şi să îmi asculte telefonul?", a continuat McFaul.
Cu toate acestea, vineri el şi-a cerut scuze pentru acest incident. "M-am uitat pe NTV. M-am exprimat greşit, într-o rusă incorectă. Nu am vrut să spun "ţară de sălbatici". Am vrut să spun că acţiunile NTV sînt "sălbatice". Respect enorm de mult Rusia", a scris el pe Twitter. Într-o reacţie la aceste acuzaţii, NTV a declarat pe site-ul său că dispune "de o largă reţea de informatori".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.