Internațional

Operaţiunea poliţiei franceze, "o demonstraţie de prostie"

Ziarul de Vrancea
23 mar 2012 665 vizualizări
Acuzaţiile vin din partea unor experţi ai forţelor speciale de intervenţie din Israel, ţară direct afectată de asasinatele comise de Mohamed Merah

Foşti responsabili militari şi ai serviciilor secrete din Israel au criticat deschis, vineri, gestionarea asaltului din Toulouse de către forţele speciale ale poliţiei franceze, RAID, care nu au reuşit să-l captureze în viaţă pe Mohamed Merah, în ciuda timpul şi a marjei de manevre considerabile de care au dispus. "Cine aşteaptă 30 de ore cînd nu ai ostatici? Toată operaţiunea pare o demonstraţie de prostie", spune Alik Ron, fost şef al unităţii de intervenţie a poliţiei israeliene şi al forţelor speciale ale paraşutiştilor, potrivit Hotnews care citează cotidianul Maariv. "Presupun că ordinul era să-l captureze viu, dar există o limită. Nu-l laşi 32 de ore şi îi oferi şi un telefon mobil şi îl tranformi în shahid (martir, în arabă) şi în erou", a acuzat acesta. RAID nu a ştiut să se folosească de mijloacele de "păcălire şi disimulare" şi i-a permis astfel lui Mohamed Merah să păstreze iniţiativa, afirmă, într-o analiză publicată de cotidianul Yediot Aharonot, un fost ofiţer al forţelor speciale, Lior Lotan, care conduce un centru de cercetări asupra terorismului. "Obiectivul nu era complicat: un apartament, un fugar izolat, nici un ostatic, într-o zonă care nu este teritoriu inamic sau cîmp de bătălie şi care permite forţelor de securitate să se dispună după bunul plac", spune expertul. "Fie a existat o problemă în planificarea operaţiunii, fie au fost nevoiţi să treacă la acţiune înainte de a-şi fi terminat preparativele", concluzionează Lotan.

Fillon: Merha nu putea fi capturat înainte. Franţa este un stat de drept

Premierul francez François Fillon a declarat vineri dimineaţă că nu a existat "nici un element care să permită capturarea lui Mohamed Merah", înainte ca acesta să treacă la acte, deoarece Franţa este "un stat de drept". "Nu avem dreptul într-o ţară ca a noastră să supraveghem în permanenţă fără decizia justiţiei pe cineva care nu a comis un delict. Trăim într-un stat de drept", a explicat Fillon. Guvernul francez se confruntă cu o serie de întrebări presante cu privire la eventualele erori în supravegherea lui Mohamed Merah, comise de serviciile de informaţii franceze, în timp ce acesta a efectuat sejururi în Afganistan şi Pakistan. Direcţia centrală de informaţii interne (DCRI, serviciile de informaţii franceze) "şi-a făcut perfect treaba, l-a identificat pe Mohamed Merah atunci cînd acesta a făcut călătoriile şi l-a supravegheat atît timp cît a fost necesar pentru a ajunge la concluzia că nici un element, nici un indiciu nu permitea să se creadă că este o persoană periculoasă şi că va trece la acte într-o zi", a afirmat şeful Guvernului francez. Potrivit lui, "este normal să se pună întrebări", dar el a "fost interogat, supravegheat, ascultat. Era o persoană care avea o viaţă normală, care avea un trecut judiciar dar acest lucru nu avea nimic de-a face în mod normal cu asta", a dezvăluit el. "Apartenenţa la o organizaţie salafistă nu este un delict în sine. Nu trebuie să amestecăm fundamentalismul religios cu terorismul, chiar dacă, în mod normal, cunoaştem bine legăturile care le unesc", a adăugat Fillon.

Cum foloseşte Al-Qaida curmalele

Nouăsprezece deţinuţi jihadişti, care fac parte din mişcarea Al-Qaida, au evadat vineri dintr-o închisoare din Kirkuk, în nordul Irakului, după ce i-au adormit pe gardieni cu ajutorul unor curmale umplute cu somnifere, a declarat un oficial al serviciilor de securitate din oraş. "Nouăsprezece deţinuţi care fac parte din Al-Qaida şi din gruparea jihadistă Ansar al-Sunna au reuşit să evadeze la 3.30 (2.30, ora României) din închisoarea Tasfirat, prin reţeaua de aerisire, după ce i-au adormit pe gardieni şi alţi deţinuţi cu ajutorul unor curmale umplute cu somnifere", a declarat oficialul.
Doi condamnaţi la moarte figurează printre evadaţi, iar ceilalţi sînt acuzaţi de asasinate, răpiri şi alte crime, a precizat el. Forţele de ordine au instalat filtre de securitate în tot oraşul pentru căutarea evadaţilor. Închisoarea Tasfirat se află în centrul oraşului Kirkuk, situat la 240 de kilometri nord de Bagdad.
Mai multe evadări au avut deja loc în Irak. La 7 ianuarie, 11 deţinuţi, între care mai mulţi condamnaţi la moarte, au evadat din închisoarea Zirga din Dohuk, o localitate situată la 410 kilometri nord de Bagdad, după ce au săpat un tunel de 80 de metri sub clădire.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.