Internațional

COLOANA de stiri internationale:Preşedintele Germaniei a fost doborît de acuzaţii de corupţie

Ziarul de Vrancea
17 feb 2012 612 vizualizări
în ultimele două luni, Christian Wulff s-a aflat sub tirul încrucişat al criticilor din presă, care îl acuză că a încercat să înăbuşe afacerea obţinerii unui credit privat obţinut prin intermediul soţiei unui prieten industriaş n Parchetul a cerut Parlamentului ridicarea imunităţii sale

Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, şi-a anunţat vineri demisia, într-o scurtă intervenţie publică, la Palatul Bellevue, pe fondul acuzaţiilor de corupţie şi al traficului de influenţă formulate la adresa sa. Demisia survine solicitării procuraturii din Hanovra adresată Bundestagului de ridicare a imunităţii lui Wulff pentru a permite o anchetă judiciară împotriva sa.
Wulff a afirmat că Germania are nevoie de un lider care să se bucure de sprijinul majorităţii cetăţenilor săi, transmite Agerpres. "«Încrederea» cetăţenilor a fost afectată. Din acest motiv, eu mă văd în imposibilitatea de a-mi exercita îndatoririle. Aceasta m-a determinat să demisionez", a declarat solemn Wulf, un conservator ales cu greu în funcţia de preşedinte în iunie 2010. Numele succesorului său este încă necunoscut.
Wulff este, de la jumătatea lunii decembrie, sub focul criticilor presei germane, care îl acuză că a încercat să înăbuşe afacerea obţinerii unui credit privat obţinut prin intermediul soţiei unui prieten industriaş, pe cînd era şeful guvernului din Saxonia Inferioară. De atunci, nu a trecut nici o săptămînă fără să apară noi informaţii de acelaşi gen. La mijlocul lunii ianuarie, domiciliul fostului său purtător de cuvînt, concediat la 22 decembrie, a fost percheziţionat. Acesta este suspectat de corupţie pentru fapte survenite între 2007 şi 2009, în timp ce era purtător de cuvînt al lui Wulff, care era şef al guvernului regional din Saxonia Inferioară. Wulff a respins pînă acum aceste acuzaţii şi a exclus demisia, la începutul lunii ianuarie.

Wulff, un preşedinte comentator

În timpul scurtului său mandat la preşedinţia Germaniei (doar 20 de luni), Christian Wulff şi-a surprins colegii politicieni, dar şi concetăţenii, cu cîteva declaraţii care nu ar fi trebuit să se regăsească în discursurile sale. Astfel, la cîteva luni după ce a ocupat fotoliul prezidenţial, acest catolic practicant i-a indignat pe conservatori afirmînd, la 3 octombrie, cu prilejul celei de a 20-a aniversări a reunificării Germaniei, că islamul face acum parte din ţara sa. De fapt, Wulff îşi manifestase deja simpatia pentru imigranţii din Germania, numind un ministru de origine turcă în guvernul său din Saxonia Inferioară, o premieră în ţara sa.
Pe un alt plan, în august anul trecut a surprins întreaga lume în momentul în care a criticat răscumpărarea obligaţiilor statelor în dificultate de către Banca Centrală Europeană, în contextul în care criza din zona euro bătea deja la porţile Europei. O astfel de intervenţie a preşedintelui în chestiuni economice era neaşteptată, în special din cauza faptului că Germania este foarte ataşată principiului de independenţă a băncilor centrale.
Cu puţin timp înainte de vizita Papei Benedict al XVI-lea în Germania (septembrie), Wullf, care divorţase în 2007 şi se recăsătorise în 2008, a afirmat că Biserica Catolică ar trebui să se arate mai înţelegătoare în privinţa divorţurilor.
O declaraţie nonconformistă, sau, mai bine zis, ameninţătoare, a fost lăsată în căsuţa vocală a unui redactor şef al cunoscutului cotidian Bild, mesaj care a fost mai apoi difuzat în întreaga Germanie. De la jumătatea lunii decembrie, Wulff a fost asaltat de criticile mass-mediei germane, care îl acuză că ar fi profitat de funcţia sa pentru a obţine diverse avantaje financiare şi că ar fi încercat să muşamalizeze aceste afaceri.

American desfigurat de explozia ţigării electronice pe care o "fuma"

Un american care încerca să renunţe la fumatul nociv recurgînd la ţigări electronice şi-a aprins una care i-a explodat în gură, se pare că din cauza unei baterii defecte: s-a ales cu cîţiva dinţi din faţă sparţi, o porţiune de limbă ruptă şi arsuri pe faţă. Tom Holloway, de 57 de ani, se afla acasă cînd i-a explodat ţigara, incidentul afectînd şi obiecte din jurul său. O carcasă de baterie carbonizată, găsită pe o bucată de covor ars, pare a proveni de la dispozitivul ţigării. Anchetatorii nu ştiu marca ţigării, tipul de baterie sau vechimea dispozitivului, spune un reprezentant al pompierilor. Se pare că bateria era reîncărcabilă pentru că în cameră s-au găsit un sistem de reîncărcare şi alte baterii. Thomas Kiklas, cofondator al Tobacco Vapor Electronic Cigarette Association, spune că nu are cunoştinţă de probleme legate de ţigări sau explozii de baterii. El a menţionat un raport federal în care se spune că 2,5 milioane de americani au folosit ţigări electronice anul trecut. "Au fost milioane de utilizări de astfel de ţigări şi n-am auzit să se fi întîmplat ceva asemănător", spune el. Fabricanţii nu pretind că ţigările electronice îi fac pe fumători să renunţe la obiceiul lor, ci doar că au o alternativă mai sănătoasă la ţigările tradiţionale, arată Kiklas.

Un avion interceptat în apropierea elicopterului lui Obama transporta marijuana

Pilotul avionului de mici dimensiuni care a fost interceptat, joi, pentru încălcarea spaţiului aerian în timpul unei deplasări a preşedintelui Barack Obama la Los Angeles, a fost arestat după descoperirea unei cantităţi mari de marijuana la bord. Agenţii Secret Service şi ai altor autorităţi federale l-au predat pe pilotul avionului Cessna 182 Departamentului de Poliţie din Long Beach, care va efectua o anchetă referitoare la droguri, precizînd că încălcarea spaţiului aerian nu a prezentat nici un pericol pentru preşedinte. Potrivit unei surse citate de CBS, poliţia a descoperit aproximativ 18 kilograme de marijuana la bordul avionului de mici dimensiuni, după aterizarea acestuia, sub escortă, pe aeroportul din Long Beach. Administraţia Federală a Aviaţiei informase piloţii că a fost interzis traficul aerian pe o rază de aproximativ 13 kilometri în jurul oraşului Los Angeles, însă avionul Cessna a pătruns în acest spaţiu, apropiindu-se astfel de elicopterul Marine One care îl transporta pe preşedintele american.

Avertisment din SUA: traficul de cocaină spre Europa se va intensifica

Un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat american, William Brownfield, a apreciat că traficul de cocaină spre Europa, precum şi cel spre Brazilia şi Argentina, se vor intensifica. "Traficanţii de cocaină găsesc noi destinaţii: în primul rînd, pe propria piaţă sud-americană, în Brazilia şi Argentina, în al doilea rînd, găsesc noi pieţe în Europa", a declarat William Brownfield, adjunct al secretarului de Stat şi şeful Biroului internaţional pentru stupefiante din cadrul Departamentului de Stat. "Cocaina este livrată traversînd Oceanul Atlantic şi ajungînd pe litoralul nord-african înainte de a ajunge pe rute tradiţionale în Europa", precizează el. Statele Unite, conform lui Brownfield, reuşesc să întrerupă traficul de cocaină din America de Sud spre America de Nord, ceea ce îi face pe traficanţi să găsească noi pieţe. De altfel, el a anunţat deschiderea la Sofia, în aprilie, a unui birou al Agenţiei pentru combaterea Drogurilor (DEA). "Ne-am confruntat cu traficul de heroină, pentru că trecea prin Bulgaria de peste 50 de ani. Ştim foarte puţine lucruri despre traficul de cocaină prin Bulgaria, pentru că abia începe", a spus oficialul american.

Unul dintre fiii reginei Olandei, grav rănit de o avalanşă

Starea de sănătate a prinţului Johan Friso din Olanda, rănit vineri după ce a fost surprins de o avalanşă la Lech, în Austria, este "stabilă", dar acesta nu este "în afara pericolului", a anunţat serviciul de presă al casei regale olandeze. "Medicii care se ocupă de el descriu starea prinţului ca fiind stabilă, dar nu în afara pericolului", a declarat serviciul de presă al casei regale, într-un comunicat. Cel de-al doilea fiu al reginei Beatrix, prinţul Friso, în vîrstă de 43 de ani, a fost transportat la secţia de terapie intensivă a spitalului universitar din Innsbruck, potrivit aceleiaşi surse.

Ce se mai confiscă în Italia: titluri de trezorerie false de 6.000 miliarde de dolari

Procurorii italieni antimafia au anunţat că au confiscat tiluri americane de trezorerie false de 6.000 de miliarde de dolari datate 1934, valoarea reprezentînd aproape jumătate din datoria publică a SUA, transmite Bloomberg. Titlurile au fost găsite în compartimente improvizate la trei cutii de valori în Zurich, au anunţat, într-un comunicat, procurorii din oraşul Potenza. Autorităţile italiene au arestat opt persoane în legătură cu această anchetă, denumită "Operaţiunea Vulcanica". Ambasada SUA din Roma a examinat titlurile, datînd din 1934 şi cu o valoare nominală de cîte un miliard de dolari fiecare, se arată într-un comunicat al autorităţilor italiene. Instrumente financiare americane false au fost confiscate de poliţia din Italia şi în trecut, iar în 2009 au existat cel puţin trei astfel de cazuri. Poliţia italiană a confiscat titluri americane false de trezorerie cu valoare nominală de 116 miliarde de dolari în august 2009 şi 134 de miliarde de dolari în iunie acelaşi an.

De ce nu intervine NATO în Siria


Secretarul general al Alianţei nord-atlantice motivează că, spre deosebire de cazul Libiei, Consiliul de Securitate ONU nu poate emite un mandat clar în acst sens

NATO nu are nici o intenţie de a interveni în Siria aşa cum a făcut în Libia în 2011, deoarece nu dispune de un mandat în acest scop din partea Naţiunilor Unite, a declarat vineri la Ankara secretarul general al Alianţei nord-atlantice, Anders Fogh Rasmussen. "Nu avem nici o intenţie de a interveni în Siria", a afirmat Rasmussen într-un interviu televizat. El a condamnat însă cu fermitate reprimarea contestării populare din Siria, soldată cu peste 6000 de morţi, potrivit ONU, începînd din martie anul trecut.
Secretarul general al NATO a explicat în interviu că anul trecut NATO a avut un mandat clar al Consiliului de Securitate al ONU pentru operaţiunile împotriva forţelor fostului lider libian Muammar Gaddafi. "Dar există o diferenţă în ce priveşte Siria", a subliniat secretarul general al NATO, notînd că "aceste condiţii nu există, în cazul Siriei".

Condamnare de consolare

Adunarea Generală a ONU a adoptat joi cu o largă majoritate, în pofida opoziţiei Chinei şi Rusiei, o rezoluţie ce condamnă represiunea din Siria, la cîteva zile după blocarea de către Moscova şi Beijing a unui text similar în Consiliul de Securitate. Rezoluţia, adoptată cu 137 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 17 abţineri, cere guvernului sirian sa înceteze atacurile contra populaţiei civile, sprijinind eforturile Ligii Arabe pentru a asigura o tranziţie democratică la Damasc şi recomandă numirea unui emisar special al ONU pentru Siria. În afară de Moscova şi Beijing, Cuba, Iran, Venezuela şi Coreea de Nord au votat contra textului. Spre deosebire de Consiliul de Securitate, nu există drept de veto în Adunare. Textul are o greutate în esenţă simbolică, Adunarea Generală fiind un organ consultativ.

Oraş sirian bombardat încontinuu

Între timp, oraşul rebel Homs, din centrul Siriei, a fost vineri dimineaţă ţinta "celor mai violente bombardamente din ultimele 14 zile" lansate de forţele regimului de la Damasc, a afirmat un militant citat de Agerpres. "Este incredibil, sînt de o violenţă extremă, nu a mai fost niciodată aşa. Se trag în medie patru rachete pe minut", a afirmat Hadi Abdallah, membru al Comisiei generale a revoluţiei siriene. Aviaţia militară a survolat Homs, a precizat militantul sirian, calificînd această desfăşurare de forţe "fără precedent". Forţele regimului Bashar al-Assad bombardează oraşul rebel Homs din 4 februarie, încercînd să reprime mişcarea de protest.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.