Internațional

COLOANA de stiri internationale: Festival însîngerat în Spania

Ziarul de Vrancea
22 ian 2012 578 vizualizări
Un taur cu coarnele aprinse a împuns fatal un bărbat, în timpul unei ceremonii din estul Spaniei

Multe oraşe din estul şi nord-estul Spaniei sărbătoresc în această perioadă diferite evenimente religioase, distrîndu-se pe seama unor tauri cu coarnele în flăcări. În timpul unor astfel de festivaluri, organizatorii fixează mingi de ceară aprinse, sau artificii, de coarnele animalelor înainte de a le da drumul pe străzile înguste şi în pieţe. Taurii aleargă haotic, aţîţate de mulţime, şi dau din cap reacţionînd la flăcări sau artificii. Spre deosebire de alte evenimente de acest tip, taurii nu sînt ucişi la final.
Primarul localităţii Navajas cu o populaţie de 730 de persoane, Jose Vicente Torres, a relatat că bărbatul, în vîrstă de 45 de ani care venise din localitatea Alboraia aflată la o distanţă de 70 de km, s-a împiedicat tocmai în momentul în care animalele au fost eliberate. Taurul l-a atacat pe bărbat, apoi l-a călcat pe cap cauzîndu-i "leziuni ireversibile". Serviciile de urgenţă nu au putut salva viaţa victimei, scrie Hotnews citînd presa iberică.
Parlamentul regional al regiunii catalane de nord-est a interzis luptele cu tauri în iulie 2010, în urma unei campanii de colectare de semnături organizate de activiştii pentru drepturile animalelor. Interdicţia a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. Autorităţile au adoptat apoi o nouă legislaţie prin care protejează tradiţia taurilor cu coarnele aprinse. Criticii au catalogat drept ipocrită interzicerea unui obicei şi consacrarea altuia prin lege.

Comandantul Concordiei, un om "sensibil"

Francesco Schettino, comandantul controversat al pachebotului naufragiat Concordia, a "plîns ca un copil" în braţele preotului de la bord, la cîteva ore după accidentul din apropiere de insula Giglio, a declarat preotul pentru săptămînalul francez Famille Chretienne.


Părintele Raffaele Malena, care s-a întors în satul său Ciro Marina, din Calabria (sudul Italiei) a povestit că a părăsit nava printre ultimii, sîmbăta trecută la 01:30, apoi rămînînd "printre răniţi" în port. "Am coborît cu o scară de funie. Am fost recuperat într-o mică barcă de salvare. Pe la ora 02:30, am vorbit cu comandantul. M-a îmbrăţişat timp de un sfert de oră şi a plîns ca un copil".
Erorile şi delăsarea presupusă a comandantului Schettino aflat sub arest la domiciliu sînt subiectul tuturor conversaţiilor în Italia. Acesta este anchetat pentru omucidere multiplă din culpă, naufragiu şi abandon al navei, riscînd pînă la 15 ani de închisoare.
În interviul său, preotul în vîrstă de 73 de ani care a lucrat pentru Costa, compania proprietară a navei, de mai bine de douăzeci de ani laudă curajul membrilor echipajului în mijlocul panicii, "eroi de toate naţionalităţile" pe care îi numeşte cu căldură "băieţii mei". "Unii spun că echipajul era incompetent. Nu, băieţii mei sînt eroi! Ceea ce vă spun aici, voi spune şi în faţa magistraţilor cînd mă vor întreba. Tremurau de frică, erau ameninţaţi (n.r.- de pasagerii înfuriaţi). Le spuneau oamenilor să nu se mai urce în bărcile pline, dar oamenii se urcau oricum". "Am văzut o fetiţă care a căzut la pămînt, oamenii continau să treacă peste ea dar nu din răutate ci pentru că tuturor le era frică. Am luat-o în braţe, am sărutat-o şi am calmat-o şi am reunit-o cu mama ei care era cu mult în spate", povesteşte acesta.
Părintele spune că s-a dus pentru cîteva momente să se roage în capela de pe navă. "Iisus era încă în leagăn şi i-am spus plîngînd ca un copil «Sîntem pe cale să murim cu toţii, nu îţi cer decît un miracol, lasă să moară cîţi mai puţini posibil!» ". Preotul este încă furios pe presă: "noi am coborît pasagerii şi sîntem mîndri de asta. Presa trebuie să ştie că a existat un ofiţer la bord responsabil de coordonarea întregii echipe. Pot să arunce cu noroi cît vor, dar nu pot spune că băieţii nu au muncit sau că nu au fost pregătiţi". Acum, prezice el cu amărăciune, anumiţi pasageri "se vor plînge pentru că au pierdut bijuterii în valoare de 30, 40, sau 50.000 de euro". "Eu unul îi apăr pe cei mai slabi, nu pe bogaţi şi miliardari".
Naufragiul s-a produs în noaptea de vineri spre sîmbătă, în urmă cu două săptămîni, şi s-a soldat cu 11 morţi şi 24 de dispăruţi conform ultimului bilanţ.

De ce au fost ucişi cei patru militari francezi?

Soldatul afgan care a ucis patru militari francezi şi a rănit alţi 15 şi-a motivat actul prin vizionarea înregistrării video în care soldaţi americani erau surprinşi urinînd pe cadavrele unor afgani, au anunţat ieri surse din securitate. "Era un soldat adevărat, înregistrat. La primele interogatorii cu soldaţi francezi, el le-a spus că a făcut acest lucru din cauza înregistrării video în care soldaţi americani urinau pe cadavre", a declarat una dintre aceste surse. "În aceste prime confesiuni, el a precizat că a fost puternic motivat să ucidă soldaţii cînd a văzut înregistrarea video", a afirmat o altă sursă, adăugînd că, potrivit declaraţiilor sale, autorul "nu are nici o legătură directă cu talibanii, dar nici nu îi urăşte".
Pe de altă parte, ministrul francez al Apărării, Gerard Longuet, a declarat sîmbătă că soldatul afgan era "un taliban infiltrat de mult timp" în armata afgană. "Generalul Nazar ne-a explicat" cine era bărbatul care a tras asupra soldaţilor francezi, "evident un taliban infiltrat de mult timp", a declarat ministrul.
Bărbatul de 21 de ani, identificat ca Abdul Mansur, a fost arestat imediat după atac. Potrivit lui Longuet, este vorba despre un fost soldat afgan care a dezertat, a trecut probabil în Pakistan, apoi s-a angajat din nou în armată. El se afla de circa două luni în unitatea de la Gwan.
Longuet se află în Afganistan pentru a evalua măsurile pe care autorităţile afgane se angajează să le adopte pentru a asigura securitatea contingentului francez responsabil cu formarea forţelor afgane. "Dacă condiţiile de securitate nu sînt clar stabilite, se va pune problema unei retrageri anticipate a armatei franceze", a declarat preşedintele Sarkozy vineri.
În prezent, 3.600 de militari francezi sînt mobilizaţi în Afganistan, în cadrul forţei internaţionale a NATO (ISAF), formată din 130.000 de soldaţi, dintre care 90.000 americani. Retragerea forţelor de luptă ale ISAF este prevăzută pentru sfîrşitul lui 2014.

Xxxxxxxxxx

Ianuarie, cea mai deprimantă lună

Ianuarie este prima lună a anului şi începe în plină iarnă. Din nefericire, are o influenţă negativă asupra stării de spirit a oamenilor, din cauza zilelor prea scurte şi a vremii reci. În plus, sărbătorile de iarnă provoacă un mare gol în buzunare, aşa că nu prea mai există bani pentru reducerile masive de început de an, relatează Daily Mail. "Lipsa somnului ne poate face letargici şi deprimaţi", constată Donna Dawson, psiholog de comportament. "Lipsa de mişcare ne dă impresia că sîntem închişi şi senzaţia că ne sufocăm. Să stăm acasă, cu căldura pornită, ne face nervoşi, iritabili şi stresaţi. Dacă adăugăm plictiseala, problemele cu banii, prea mulţi timpi morţi petrecuţi alături de partener, avem reţeta perfectă pentru o ceartă şi chiar pentru despărţire", spune Dawson.
În ianuarie, 50% din persoanele intervievate recunosc că se întîlnesc mai rar cu prietenii şi o treime, că-şi neglijează familia. Circa 38% admit că sînt deprimaţi în ianuarie, iar 59% spun că este mai greu să te dai jos din pat dimineaţa în primele săptămîni ale anului. De asemenea, 38% din cei chestionaţi spun că în această lună îşi încep şi îşi termină serviciul pe întuneric.

Ţiganii romani le fură pîinea de la gură britanicilor săraci

O treime dintre oamenii care vînd pe străzile din Marea Britanie revista The Big Issue sînt acum români, scrie Mail on Sunday. Revista este înfiinţată chiar pentru a asigura un venit persoanelor sărace. Oamenii o cumpără cu o liră pe exemplar şi o vînd apoi la un preţ dublu. Cetăţenii sînt gata să cumpere revista deoarece ştiu că astfel ajută o persoană lipsită de posibilităţi. Pînă acum ceva vreme, jobul era rezervat localnicilor. Acum, scrie ziarul britanic, din 2.250 de vînzători înregistraţi, în jur de 700 sînt români. Ziarul citează localnici care susţin chiar că vînzările de reviste sînt în unele cazuri preluate de bande de romi, care apar la punctele de distribuţie în maşini luxoase pentru a ridica revistele.
Ancheta publicaţiei britanice a plecat de la cazul Firuţei Vasile. Pe lîngă venitul obţinut din vînzarea revistei, Firuţa Vasile, care este mamă a patru copii, primeşte şi ajutoare sociale în valoare de peste 25.000 de lire sterline pe an. Tribunalul a decis că femeia poate fi încadrată la liber-profesionişti şi poate primi aceşti bani. Ministrul Muncii a declarat însă că nu este de acord cu decizia instanţei.
De altfel, în Sheffield, un vînzător de reviste britanic acuză concurenţa ţigănească. El spune, citat de Mail on Sunday că un rom ocupă, împreună cu soţia şi fata sa, mai multe locuri bune de vînzare din oraş. "Nu ştiu de ce are nevoie să vîndă reviste. Are o casă în centrul oraşului şi un Mercedes, nu are probleme", a declarat localnicul.

Anonymous a piratat site-urile premierului şi Parlamentului polonez

Grupul de hackeri Anonymous a piratat site-urile de Internet ale premierului şi Parlamentului polonez, în semn de protest faţă de un proiect privind protejarea drepturilor de autor. "Revoluţia poloneză începe acum", a scris Anonymous pe Twitter, ieri dimineaţă, în timp ce site-ul premierului polonez Donald Tusk era scos din funcţiune. Site-ul Camerei inferioare a Parlamentului şi al asociaţiei de copyright ZAIKS au fost de asemenea atacate. "Situaţia este monitorizată constant", a declarat Joanna Trzaska-Wieczorek, din cadrul Biroului premierului polonez.
Hackerii protestează faţă de Acordul comercial împotriva bunurilor contrafăcute (ACTA), care a fost semnat în octombrie de Statele Unite, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore şi Coreea de Sud, pentru a răspunde la "creşterea comerţului global cu bunuri contrafăcute şi opere protejate de copyright, piratate".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ticu, acum 4471 zile, 3 ore, 20 minute, 58 secunde
Aplauze pentru taur si pentru militarul patriot afgan!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.