Internațional

Wikipedia in greva

Ziarul de Vrancea
18 ian 2012 668 vizualizări
Acestea au protestat astfel contra "cenzurării internetului

Enciclopedia online Wikipedia şi-a închis paginile în limba engleză timp de 24 de ore, iar gigantul mondial de internet Google şi-a mascat logo-ul în SUA cu ocazia unei zile de protest, ieri, împotriva a două proiecte de lege antipiraterie din Congresul american. "Avertisment pentru elevi! Faceţi-vă temele în avans. Wikipedia protestează miercuri împotriva unei legi dăunătoare", a scris Jimmy Wales, fondatorul enciclopediei online, pe Twitter. Wikipedia, care a sărbătorit la 15 ianuarie 11 ani de existenţă, susţine că este cea mai importantă enciclopedie din lume, cu peste 20 de milioane de articole în 282 de limbi.
"Va fi o nebunie. Speră că Wikipedia va face ca sistemul telefonic de la Washington să fie aruncat în aer miercuri! Transmiteţi mesajul tuturor cunoştinţelor voastre", a spus el.
Alţi furnizori cunoscuţi de servicii de internet din SUA, precum Reddit şi Cheezzburger, s-au alăturat mişcării. Propunerile de legi "Stop Online Piracy Act", depusă la Camera Reprezentanţilor, şi "Protect IP Act", analizată în Senat, vizează combaterea pirateriei online. Ele au primit sprijinul Hollywoodului, al industriei muzicale şi al Camerei americane de Comerţ, precizează Agerpres.
Însă în decembrie mai mulţi pioneri ai internetului, precum fondatorii eBay, Google, Twitter, Yahoo! şi Wikipedia, şi-au exprimat opoziţia într-o scrisoare deschisă în care îşi manifestau îngrijorările faţă de proiectele de lege din Congres. În opinia lor, propunerile analizate "ar oferi guvernului american puterea de a cenzura internetul folosind proceduri similare cu cele angajate de China, Malayezia sau Iran".
"Am avut cu toţii şansa de a fonda grupuri sau asociaţii (...) care promovează spiritul de afaceri, inovaţia, crearea de conţinut şi libera exprimare online", au scris ei, spunînd că se tem ca mediul care le-a permis succesul să nu fie pus în pericol de aleşi. "Ne opunem acestor proiecte de lege pentru că ele nu sînt decît moduri inteligente de a închide site-urile străine considerate agresive, fără a mai cere companiilor americane să cenzureze internetul", a declarat un purtător de cuvînt al Google.
Casa Albă s-a desolidarizat în acest weekend de proiectele de lege din Congres. "Considerăm că pirateria pe internet este o gravă problemă, care necesită un răspuns legislativ serios, însă nu vom susţine o legislaţie care reduce libertatea de expresie, creşte riscurile pentru securitatea cibernetică şi subminează dinamismul şi caracterul inovator al internetului mondial", a precizat Casa Albă într-un comunicat.

Străinii comit 20 la sută din totalul infracţiunilor din Franţa

Comandantul poliţiei franceze a afirmat ieri că străinii sînt implicaţi în "20 la sută din infracţiunile comise în Franţa", în timp ce Guvernul tocmai a atribuit creşterea numărului de furturi "raidurilor" infractorilor veniţi din Europa de Est. "Străinii comit 20 la sută din infracţiunile totale din Franţa", a afirmat directorul general al poliţiei naţionale Frédéric Péchenard pentru postul de radio Europe 1, în timp ce Guvernul francez acuză periodic delincvenţii străini. "Infractorii, din nefericire, vin de peste tot, atît din străinătate, cît şi din Franţa, dar este adevărat că în domeniul furturilor există un anumit număr de persoane legate de delincvenţa nomadă", a adăugat el.
În cadrul unei prezentări, marţi, a bilanţului delincvenţei în Franţa, ministrul de Interne Claude Gueant a subliniat "creşterea numărului de furturi din locuinţe cu 16 la sută", o tendinţă remarcată în ultimii doi ani. Această creştere a fost generată de "raidurile desfăşurate de persoanele originare din Europa Centrală şi de Est", a declarat el.
Recent, Guéant, foarte criticat de opoziţie, care îl acuză că intră pe terenul extremei drepte, a afirmat că rata delincvenţei în rîndul populaţiei străine din Franţa este "de două ori mai mare" decît cel al delincvenţei generale.
În octombrie, el a criticat "infracţiunile comise de români", în special copii. Anterior, el a lansat o vastă ofensivă împotriva "delincvenţei româneşti" la Paris, afirmînd că 10 la sută dintre persoanele care ajung în tribunalele pariziene sînt de naţionalitate română şi că jumătate dintre românii arestaţi sînt minori.
Ministrul român al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a respins orice "culpabilizare excesivă a românilor", iar Bucureştiul a trimis poliţişti în Franţa pentru a contribui la lupta împotriva reţelelor transfrontaliere.
Potrivit organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch, romii din Europa de Est "sînt în continuare ţinta unor evacuări de tabere în serie, a expulzărilor nedrepte şi discriminărilor" în Franţa. Organizaţiile precum Médecins du Monde au denunţat, de asemenea, evacuarea romilor, apreciind că acest lucru face dificilă şcolarizarea copiilor şi accesul la îngrijiri.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.