Internațional

Un observator al Ligii Arabe descrie situaţia "catastrofală" din Siria

Ziarul de Vrancea
11 ian 2012 919 vizualizări
"Regimul nu a comis o singură crimă de război, ci o serie de crime împotriva poporului său", a spus el n între victime se numără şi un jurnalist francez, de la televiziunea France2, ucis de un obuz

Un membru al misiunii de observatori ai Ligii Arabe în Siria şi-a prezentat demisia, acuzînd regimul sirian de înscenări şi comiterea unor "crime în serie", într-un interviu pentru televiziunea Al-Jazeera. Demisia observatorului algerian Anwar Malek este prima de la începutul acestei misiuni a Ligii Arabe, însărcinată cu prevenirea continuării represiunii. "Observatorii au fost păcăliţi (...) regimul a înscenat şi fabricat cea mai mare parte din ce am văzut pentru a împiedica Liga Arabă să acţioneze" împotriva Damascului, a afirmat observatorul pentru televiziune, citat de Agerpres. "Am asistat la un adevărat dezastru umanitar. Regimul nu a comis o singură crimă de război, ci o serie de crime împotriva poporului său", a adăugat acesta, subliniind că situaţia este catastrofală îndeosebi la Homs, epicentrul revoltei împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Observatorul a mai afirmat că regimul nu s-a conformat în nici un punct planului arab. "Nu şi-au retras tancurile de pe străzi, ci le-au ascuns şi rescos după plecarea noastră", a declarat acesta. "Prizonierii sînt torturaţi, nici unul nu a fost eliberat", a mai adăugat Anwar Malek, acuzînd regimul de mascaradă prin oprirea unor persoane pe stradă şi prezentarea lor ca prizonieri eliberaţi în faţa observatorilor. Totodată, observatorul a acuzat regimul preşedintelui Bashar al-Assad de trimiterea unor "spioni şi membri ai serviciilor de informaţii în calitate de şoferi şi escorte" pentru misiune. "Imediat ce părăsim o zonă, oamenii sînt atacaţi", a asigurat acesta.
Liderul Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, a denunţat marţi atacurile împotriva observatorilor din Siria, considerînd regimul de la Damasc responsabil pentru securitatea lor.

Jurnalist francez ucis de un obuz

Un jurnalist francez de la postul de televiziune France 2 a fost ucis, ieri, într-un atac cu obuze produs în oraşul sirian Homs, bastionul mişcării de protest faţă de regimul Bashar al-Assad. Postul de televiziune a comunicat că jurnalistul ucis este corespondentul său pentru Orientul Mijlociu, Gilles Jacquier. Este vorba de primul jurnalist occidental ucis în Siria de la începerea revoltei împotriva regimului, pe 15 martie 2011. Potrivit martorilor, un obuz a căzut în mijlocul unui grup de jurnalişti care făceau un reportaj în acest oraş. Conform ONU, peste 5.000 de persoane au fost ucise în violenţele din Siria, 400 de morţi înregistrîndu-se de la începerea misiunii de observare a Ligii Arabe, pe 26 decembrie. Franţa şi Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) au cerut iniţierea unei anchete în acest caz, pentru a se stabili cine a lansat obuzele. Martorii susţin că la originea atacului sînt serviciile de securitate siriene.

Încă un cercetător iranian asasinat prin metoda bombei magnetice


Metoda e simplă: un motociclist se apropie de maşina victimei şi "lipeşte" de portieră o bombă magnetică n aceasta explodează în foarte scurt timp n trei cercetători au fost ucişi în acest mod n un al patrulea a scăpat, după ce, a oprit inspirat maşina şi a fugit

Omul de ştiinţă iranian Mostafa Ahmadi Roshan, ucis în explozia unei maşini, ieri dimineaţă, la Teheran, lucra la instalaţia de îmbogăţire a uraniului de la Natanz, în centrul ţării, susţine agenţia Mehr. "Inginerul Ahmadi Roshan, care şi-a obţinut în urmă cu nouă ani licenţa în chimie la Universitatea Sharif era directorul adjunct pentru afaceri comerciale al instalaţiei de la Natanz", a precizat agenţia citată. Natanz este principala instalaţie de îmbogăţire a uraniului din Iran, care numără 8.000 de centrifuge. Universitatea Sharif din Teheran este cea mai cunoscută din ţară.
Ahmadi Roshan a fost ucis în explozia unei bombe magnetice amplasate pe maşina la bordul căreia se afla în compania altor două persoane, conform presei iraniene. "În această dimineaţă, un motociclist a amplasat o bombă pe o maşină marca Peugeot 405, care ulterior a explodat", a declarat viceguvernatorul provinciei Teheran, Safar Ali Bratloo. Roshan a fost ucis iar ceilalţi doi pasageri au fost răniţi şi transportaţi la spital.
Conform agenţiei Fars care citează unul dintre colegii lui Roshan, acesta lucra la o membrană polimerică folosită la separarea gazelor. Alţi trei cercetători iranieni au fost ucişi începând cu ianuarie 2010, dintre care doi lucrau la programul naţional nuclear. Ei au fost ucişi tot de explozia unor bombe. Preşedintele Organizaţia Iraniene pentru Energie Atomică, Fereydun Abbasi, a fost de asemenea vizat de un atentat similar în 2010 însă acesta a supravieţuit. El a avut reflexul de a se îndepărta de maşină sa după ce un motociclist a ataşat o bombă pe portiera acesteia.
Liderii iranieni acuză Israelul şi Statele Unite că ar fi responsabile de aceste atentate, precum şi de un atac informatic cu virusul Stuxnet, care ar fi afectat în mod semnificativ activitatea Iranului de îmbogăţire a uraniului în toamna anului 2010.
Iranul a fost condamnat de şase ori în Consiliul de Securitate al ONU şi este vizat de sancţiuni internaţionale severe din cauza programului său nuclear, despre care Occidentul susţine că ar avea caracter militar în pofida negărilor repetate ale Teheranului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.