Internațional

COLOANA international

Ziarul de Vrancea
5 ian 2012 1867 vizualizări
Vietnamez operat de o tumoră de 90 de kilograme

Un vietnamez a fost operat ieri de o tumoră ce cîntărea 90 de kilograme de către un profesor american la spitalul France-Vietnam din Ho Chi Minh City, în sudul ţării. Operaţia, realizată de profesorul McKay McKinnon cu ajutorul a opt medici şi asistenţi vietnamezi, urma să dureze între opt şi zece ore, a precizat comunicatul emis de spital. "Este vorba despre o operaţie chirurgicală dificilă, care prezintă riscuri importante, inclusiv privind viaţa (pacientului). Şansele de reuşită nu sînt decît de aproximativ 50 la sută", estima directorul spitalului, doctorul Gerard Desvignes. Tumora lui Nguyen Duy Hai, în vîrstă de 31 de ani, originar din provincia Lam Dong din centul ţării, s-a dezvoltat de cînd acesta avea patru ani, la piciorul drept. În pofida unei prime operaţii pe care a suferit-o în urmă cu 14 ani, tumora, deşi benignă, nu a încetat să crească, ajungînd la diametrul de un metru şi cîntărind 90 de kilograme. Operaţia a costat 12.000 de dolari, dar va fi suportată integral de grupurile de susţinere locală.

Cercetătorii europeni le-au pregătit medicilor un "ficat virtual"

Un "ficat virtual" a fost pus la punct de cercetătorii europeni cu scopul de a-i ajuta pe chirurgi să planifice şi să realizeze operaţii pe acest organ vital din organism, arătîndu-le cu un grad înalt de precizie mărimea şi locul în care se află tumorile, a anunţat ieri Comisia Europeană. Cîţiva oameni de ştiinţă şi cercetători din Franţa, Germania, Marea Britanie şi Elveţia au construit acest dispozitiv în cadrul proiectului PASSPORT (Patient-Specific Simulation and Pre-Operative Realistic Training), care a beneficiat de finanţări europene. Acest "ficat virtual", diferit pentru fiecare pacient, este construit pe baza imaginilor trimise de medicii radiologi către aplicaţia online a programului PASSPORT. Graţie acestui program, chirurgii pot să vizualizeze şi să localizeze mai bine eventualele tumori, iar acest fapt îi ajută pe chirurgi atunci cînd iau decizia de a opera un anumit pacient, au explicat reprezentanţii Comisiei Europene. Mii de persoane mor în fiecare an din cauza maladiilor hepatice, cel mai adesea din cauza cancerului sau a cirozelor hepatice. În prezent, mai puţin de 50% dintre pacienţi suferă o operaţie ce constă în extirparea părţii vătămate a organului - care poate să se regenereze apoi -, pentru că medicii chirurgi nu pot să opereze dacă nu cunosc cu precizie mărimea şi localizarea zonelor bolnave, dar şi starea de sănătate generală a pacientului.

"O lume pierdută" sub Antarctica

Oamenii de ştiinţă au descoperit o lume pierdută sub calota glaciară a Antarcticii, o lume de o biodiversitate surprinzătoare aflată la aproximativ 2.500 de metri adîncime în oceanul îngheţat austral, conform MaxiSciences care citează un studiu publicat în ultimul număr al PLoS Biology. Descoperirea realizată de-a lungul coastei de est a Antarcticii este surprinzătoare pentru oamenii de ştiinţă care au observat colonii de crabi, caracatiţe şi stele de mare din specii necunoscute. Astfel, o stea de mare cu şapte braţe, o caracatiţă albă şi un crab "Yeti" cu cleşti uriaşi se numără printre speciile marine ciudate descoperite de cercetători. Aceste specii supravieţuiesc la adîncimi de peste 2,5 kilometri, în apă foarte rece, graţie vulcanilor submarini care elimină gaze toxice foarte fierbinţi, cu temperaturi de până la 380 de grade Celsius, explică Agerpres. În jurul acestor coşuri vulcanice de profunzime s-a dezvoltat un ecosistem complet surprinzător, mai ales pentru faptul că întunericul abisal nu ar fi trebuit să permită o astfel de biodiversitate. La baza lanţului trofic submarin din această regiune sînt organismele capabile să sintetizeze energie vitală din gazele toxice emanate de vulcani. Cercetătorii care au realizat această descoperire, de la Universităţile Oxford şi Southampton şi din cadrul British Antarctic Survey, susţin că existenţa acestui ecosistem în condiţii atît de ostile vieţii oferă noi date care vor ajuta la explicarea miracolului apariţiei vieţii pe Pămînt, şi reprezintă dovada că şi pe alte planete, pe care există la prima vedere condiţii improprii vieţii, acest miracol ar fi putut să se producă.

Val de atentate contra şiiţilor, în Irak

Mai multe atentate împotriva şiiţilor au fost comise ieri în Irak, provocînd moartea a cel puţin 53 de persoane, au anunţat surse oficiale irakiene. Mai multe explozii s-au produs în cartiere şiite din nordul Bagdadului, omorînd 23 de persoane şi rănind alte 66, au anunţat oficiali din cadrul ministerelor de Interne şi al Apărării. Două atentate cu maşină-capcană au provocat moartea a cel puţin 14 persoane şi rănirea altor 31 în cartierul Kazimiya. În Sadr City, o motocicletă-capcană a explodat în apropierea unui grup de muncitori care aşteptau oferte de lucru, provocînd moartea a şapte persoane şi rănirea altor 20. La scurt timp, două bombe amplasate la marginea drumului au explodat în apropierea spitalului unde erau transportaţi răniţii. Pe de altă parte, 30 de persoane au fost ucise şi 72 rănite, într-un atentat care a vizat un grup de pelerini şiiţi în apropiere de Nassiriya, în sudul Irakului, conform site-ului oficial al provinciei Zi Qar.

Regimul sirian eliberează sute de deţinuţi

Autorităţile siriene au eliberat 552 de persoane, care au fost arestate în timpul mişcării sociale declanşate în urmă cu zece luni împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad. "Au fost puse în libertate 552 de persoane implicate în recentele evenimente, dar care nu au mîinile mînjite cu sînge", se putea citi în anunţul difuzat de televiziunea siriană. Săptămîna trecută au fost eliberaţi 755 de deţinuţi, conform planului de pace semnat de Siria cu Liga Arabă, în decembrie anul trecut. Documentul mai stipulează retragerea unităţilor militare desfăşurate în diferite oraşe, demararea dialogului cu opoziţia şi punerea în libertate a mii de deţinuţi. Secretarul general al Ligii Arabe Nabil Elaraby declarase luni că misiunea arabă în Siria a asigurat eliberarea a 3.500 de deţinuţi. Organizaţia internaţională pentru drepturile omului Human Rights Watch a acuzat recent autorităţile siriene că au închis un număr nedeterminat de deţinuţi în obiective militare pentru a-i ascunde echipei de observatori arabi în Siria.

Fost premier israelian judecat pentru corupţie

Fostul premier israelian Ehud Olmert a fost inculpat ieri pentru corupţie într-un scandal legat de un proiect imobiliar de pe vremea cînd era primar al Ierusalimului. La cererea procurorului statului, un tribunal din Tel Aviv l-a inculpat pentru corupţie pe Ehud Olmert (66 de ani). Au fost inculpaţi, de asemenea, fostul director de cabinet al lui Ehud Olmert, Shula Zaken, şi succesorul lui la primărie, Ouri Loupolianski, acuzaţi că au primit mită de la dezvoltatorii unui amplu proiect imobiliar supranumit "Holyland", adaugă Agerpres. Ei sînt acuzaţi că au primit mită pentru a da undă verde proiectului "Holyland", un uriaş complex imobiliar din Ierusalim, pe vremea cînd Ehud Olmert era primar (1993-2003) şi apoi ministru al industriei (2003-2006). Acest proiect nepopular, denunţat de presă drept un "monstru estetic care desfigurează Ierusalimul", a beneficiat de multiple derogări privind procentul de ocupare a terenului, ceea ce a permis construirea a sute de locuinţe, cu mult peste limitele impuse în mod normal de regulamente. Potrivit presei, unul dintre dezvoltatorii inculpaţi şi încă o persoană au transferat echivalentul a 400.000 de dolari către Ehud Olmert şi Shula Zaken. Aceşti bani ar fi servit pentru a acoperi datorii şi a finanţa campania electorală a fostului premier.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.