Internațional

COLOANA de stiri externe:Satelitul defect va cădea necontrolat pe Terra la sfîrşitul săptămînii

Ziarul de Vrancea
19 oct 2011 647 vizualizări
Un satelit german de mărimea unui automobil, ROSAT, este pe cale să-şi părăsească orbita terestră şi va cădea necontrolat pe Pămînt la sfîrşitul săptămînii, într-o zonă ce nu a fost deocamdată identificată, au anunţat, ieri, oamenii de ştiinţă germani.

Satelitul german ROSAT, scos din funcţiune în 1999, ce cîntăreşte două tone şi jumătate, va reintra în atmosfera terestră în intervalul 22 octombrie - 23 octombrie, cu o viteză de circa 28.000 de kilometri/ oră, potrivit specialiştilor de la Centrul german pentru aeronautică şi industria aerospaţială (DLR). Potrivit ultimelor estimări, circa 30 de bucăţi din acest satelit ar putea cădea pe Terra. Momentul şi locul intrării satelitului ROSAT în atmosferă nu pot fi calculate cu precizie. Heiner Klinkrad, de la Agenţia Spaţială Europeană, a declarat că aceste informaţii vor fi aflate abia cu o oră, două, înainte de impact. Luna trecută, satelitul american Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), cîntărind 6,3 tone, a căzut pe Pămînt, iar resturile desprinse din satelit au ajuns într-o zonă nepopulată din sudul Oceanului Pacific.

A fost interzisă orice procedură care ar duce la distrugerea unui embrion uman

Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a interzis brevetarea în scopuri de cercetare ştiinţifică a oricărui procedeu care foloseşte un embrion uman şi implică distrugerea acestuia. Decizia CEJ, cu consecinţe pentru industria farmaceutică şi biotehnologică, ia poziţie în dezbaterea privind finanţarea cercetărilor care implică prelevarea de celule de la embrioni umani. Justiţia europeană a fost sesizată de Curtea federală de justiţie din Germania în legătură cu interpretarea noţiunii de embrion uman, după anularea, la cererea Greenpeace, a unui brevet privitor la un procedeu ce permite obţinerea de celule denumite precursori neuronali, plecînd de la celule-suşă de embrioni umani, şi folosite pentru tratarea unor boli neurologice. În verdictul lor, judecătorii CEJ au decis că "trebuie exclus de la brevetare un procedeu care, utilizînd celule-suşă obţinute plecînd de la un embrion uman în stadiul de blastocit, antrenează distrugerea embrionului". În schimb, "utilizarea în scopuri terapeutice sau de diagnostic, aplicabilă embrionului uman şi utilă acestuia", pentru corectarea unei malformaţii şi mărirea şanselor de viaţă, "poate face obiectul unui brevet", precizează curtea europeană.

UE anchetează mai multe bănci suspectate de manipularea Euribor

Comisia Europeană a confirmat ieri că au fost efectuate investigaţii la sediile mai multor bănci care activează pe piaţa derivativelor legate de Euribor, pe fondul suspiciunilor referitoare la existenţa unui cartel pe această piaţă. Executivul comunitar a precizat că este îngrijorat de posibilitatea ca societăţile vizate să fi încălcat legislaţia antitrust care interzice cartelurile şi practicile restrictive. Comisia nu a identificat băncile sau ţările unde au fost efectuate investigaţii, însă o sursă citată de Reuters susţine că birourile din Londra ale Deutsche Bank se numără printre băncile investigate de Comisia Europeană. Dobînda Euribor este stabilită de 44 de bănci şi este utilizată ca indicator de referinţă pentru mii de miliarde de credite şi instrumente financiare în euro. Ancheta Comisiei Europene vine după ce în luna martie a acestui an agenţiile de reglementare din SUA şi Japonia au demarat o anchetă globală pentru a stabili dacă dobînda Libor a fost manipulată în timpul crizei financiare.

Franţuzoaica l-a iertat pe Strauss-Kahn. Mai rămîne camerista new-york-eză

Jurnalista şi scriitoarea franceză Tristane Banon a anunţat ieri că renunţă la orice nouă plîngere împotriva lui Dominique Strauss-Kahn, fostul director general al Fondul Monetar Internaţional, după ce justiţia a clasat plîngerea sa anterioară pentru tentativă de viol. Tînăra de 32 de ani şi-a justificat decizia prin faptul că Parchetul i-a "recunoscut statutul de victimă". "În scrisoarea pe care mi-a trimis-o Parchetul, se spune că a existat agresiune sexuală, deci statutul meu de victimă a fost recunoscut a minima; rămîn convinsă şi continui să afirm că a fost o tentativă de viol (...); nu se mai poate spune că am fabulat", a declarat Tristane Banon la postul Canal^. Tristane Banon a depus plîngere împotriva fostului director al FMI la începutul lunii iulie, acuzîndu-l de tentativă de viol într-un apartament parizian în februarie 2003. La audiere, Strauss-Kahn a recunoscut că i-a făcut "avansuri" tinerei, dar a negat orice act de violenţă, vorbind despre "o scenă imaginară" şi depunînd ulterior plîngere pentru "denunţ calomnios". În luna mai, Dominique Strauss-Kahn a fost acuzat de viol de o cameristă de hotel din New York şi arestat, însă justiţia americană a decis în cele din urmă să abandoneze urmărirea penală împotriva sa. DSK este totuşi vizat de o procedură civilă în SUA.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.