Internațional

COLOANA de stiri internationale:Palestinienii mai fac un pas spre recunoaşterea ca stat

Ziarul de Vrancea
5 oct 2011 450 vizualizări
Consiliul executiv al UNESCO a aprobat ieri, cu o majoritate simplă de 40 de voturi din 58, recomandarea ca Palestinei să-i fie atribuit statutul de membru cu drepturi depline al agenţiei ONU pentru cultură.

Patru ţări au votat împotrivă, între care Statele Unite ale Americii, iar 14 s-au abţinut, între acestea aflîndu-se Franţa şi Spania. Recomandarea a fost iniţiată de grupul ţărilor arabe şi umează să fie supusă la vot în cadrul Conferinţei generale a UNESCO, ce se va desfăşura în perioada 25 octombrie - 10 noiembrie la Paris. Acum, palestinienii au statutul de observator la organizaţia Naţiunilor Unite pentru cultură.

O furtună de praf "ascunde" statul Arizona

O persoană şi-a pierdut viaţa şi încă 15 au fost rănite în urma unei puternice furtuni de praf care s-a abătut marţi asupra statului Arizona din vestul SUA. "Sîntem în imposibilitatea de a transporta urgent victimele la spital pe calea aerului, dat fiind faptul că vremea nu permite decolarea elicopterelor de prim-ajutor", au declarat responsabili ai departamentului menţionat. Furtunile de praf apar destul de frecvent în Arizona pe timp de vreme uscată şi vînt. Fenomenul natural este capabil să se formeze în cîteva secunde şi să conducă la vizibilitate minimă într-o zonă sau alta. Ieri, viteza vîntului ajunsese la 72 km/oră. Dezastrul natural a provocat ciocniri în lanţ pe autostrada nr.10 între Tucson şi Phoenix, în accidente fiind antrenate mai multe zeci de vehicule, de la autoturisme la camioane grele şi furgonete.

Încă un om de afaceri asasinat în Rusia

Un om de afaceri rus a fost împuşcat mortal ieri, la Sankt-Petersburg, după o crimă similară care a avut loc acum zece zile. Evgheni Salomatkin, în vîrstă de 31 de ani, director financiar al unei companii specializată în comerţul cu legume, a fost împuşcat în apropierea locuinţei sale. Autorii asasinatului au reuşit să fugă. Săptămîna trecută, Serghei Sosnovţev, în vîrstă de 49 de ani, director al unei pieţe, a fost ucis în maşina personală, un Porsche de teren, tot la Sankt-Petersburg. Poliţia locală a anunţat, tot ieri, arestarea autorilor acestui asasinat.

Premierul turc consideră că Israelul că este "o ameninţare", pentru că ar deţine arme nucleare

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, afirmă că Israelul reprezintă "o ameninţare" în Orientul Mijlociu, pentru că ar deţine arme nucleare. Erdogan, aflat în vizită în Africa de Sud, a făcut referire la capacităţile nucleare ale Israelului, stat care nu a confirmat niciodată că ar deţine armament nuclear. "Consider că Israelul este o ameninţare la nivel regional pentru că deţine arme atomice", a spus Erdogan, criticînd încă o dată Israelul pentru raidul care a vizat flotila umanitară spre Fîşia Gaza, în mai 2010, incident soldat cu moartea a nouă turci. Erdogan, a cărui formaţiune politică provine dintr-o mişcare islamistă, a acuzat Israelul şi de "terorism de stat" în Orientul Mijlociu, în special în teritoriile palestiniene.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.