Internațional
Grecia, invitată de aliatul lui Merkel să se refacă în afara Zonei euro
3 oct 2011
699 vizualizări
Un înalt responsabil al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), formaţiunea politică a cancelarului german, Angela Merkel, i-a cerut Greciei să iasă din Zona euro, contrar politicii oficiale a Berlinului
"Cred că o soluţie ar fi, dacă vrem ca Grecia să redevină competitivă în mod stabil, ca ea să facă acest lucru în afara Zonei euro", a declarat pentru un post de radio secretarul general al CSU, Alexander Dobrindt. Dacă Grecia nu reuşeşte să-i convingă pe reprezentanţii BCE, FMI şi UE că are capacitatea să aplice reformele necesare pentru a putea beneficia de un ajutor financiar suplimentar, Fondul de ajutorare al UE (FESF) ar trebui atunci să fie folosit pentru "organizarea acestei plecări" din Zona euro, consideră Dobrindt.
Angela Merkel a făcut tot posibilul pentru a-şi convinge aliaţii de necesitatea unei politici de asistenţă financiară pentru Grecia, în vederea menţinerii acestei ţări în Zona euro. Cu ocazia ultimei întrevederi cu premierul grec, Georgios Papandreou, ea i-a spus acestuia că doreşte să vadă "o Grecie puternică în Zona euro".
Afirmaţiile lui Dobrindt intervin într-un moment care se anunţă capital. Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Monetare, din cadrul Eurogrupului, s-au reunit ieri după-amiază la Luxemburg, iar cei ai Uniunii Europene se vor vedea în această dimineaţă. Săptămîna viitoare va avea loc şi o reuniune a Consiliului guvernatorilor BCE.
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.