Internațional

COLOANA international

Ziarul de Vrancea
25 sep 2011 597 vizualizări
Irakul a condamnat la închisoare pe viaţă doi bărbaţi acuzaţi de răpirea ziariştilor români

Un tribunal irakian a condamnat la închisoare pe viaţă doi bărbaţi implicaţi în răpirea celor trei ziarişti români în 2005, a anunţat instanţa judecătorească într-un comunicat. "Curtea a avut motive serioase să ia această decizie, pe baza mărturiilor, a dovezilor şi a planului (de răpire)", a anunţat instanţa. Nu se cunoaşte rolul exact al celor doi în răpire. Marie Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian de la postul Prima TV au fost răpiţi în martie 2005 şi eliberaţi după două luni. Omar Hayssam, om de afaceri siriano-român, a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, pronunţată de un tribunal român, pentru că a comandat răpirea. Arestat şi deţinut în România în mai 2005, a fost eliberat după un an din motive medicale şi a fugit din ţară. Preşedintele sirian Bashar al-Assad a spus în noiembrie 2010 că Omar Hayssam ispăşeşte o pedeapsă într-o închisoare din Siria. Cele două ţări au semnat atunci un tratat de extrădare.

Accident aviatic pe Himalaya

Un avion de mici dimensiuni cu 19 persoane la bord s-a prăbuşit ieri în apropiere de Kathmandu, au informat posturile locale. Potrivit informaţiilor citate de mai multe surse concordante, 16 pasageri ai avionului prăbuşit erau turişti străini - între care un japonez, doi americani şi zece indieni - în timp ce membrii echipajului erau trei. Aparatul de zbor de tipul Beech, al companiei private Buddha Air, zbura înapoi la Kathmandu după un zbor de munte spre Everest. "Avionul se întorcea la Kathmandu dintr-un zbor de munte cînd s-a prăbuşit", a declarat pentru Reuters un oficial al centrului de coordonare a salvării din aeroportul din capitala nepaleză. Posturile de televiziune locale susţin că avionul s-a prăbuşit la Kotdand, la circa 5 km sud de capitala nepaleză. Personalul de salvare ajuns la faţa locului a descoperit un pasager în viaţă şi l-a transportat de urgenţă la spital.

NASA: Rămăşiţele satelitului căzut sîmbătă ar putea să nu fie găsite niciodată

Satelitul american de 6,3 tone a intrat în atmosferă şi s-a dezintegrat în cursul nopţii de vineri spre sîmbătă deasupra Pacificului de Nord, la vest de Statele Unite, a informat NASA, fără a preciza cu exactitate unde au căzut resturile satelitului. Sîmbătă dimineaţă, agenţia spaţială americană anunţase că satelitul a intrat în atmosferă deasupra Oceanului Pacific, în vestul Canadei. "Nu se cunosc momentul precis al intrării în atmosferă şi locul în care au căzut resturile satelitului", comunică NASA în ultimul său buletin, adăugînd că nu are cunoştinţă că ar fi existat "răniţi sau pagube materiale". Înainte de dezintegrarea satelitului, anunţată acum trei săptămîni, NASA a considerat că riscul ca resturile acestuia să rănească pe cineva sau să provoace pagube la sol este foarte redus. Există un risc la 3.200 ca o persoană să fie atinsă, undeva în lume, de un rest al satelitului - ceea ce înseamnă că, pe planeta cu 7 miliarde de locuitori, nelocuită în proporţie de 90%, probabilitatea este de 0,03%, anunţase agenţia. Satelitul avea mărimea unui autobuz mic şi NASA estimase că circa 20 de bucăţi cu greutatea cuprinsă între 1 kg şi 158 kg ar putea ar putea rezista după intrarea în atmosferă, răspîndindu-se pe o distanţă de circa 750 km.

Revoltă contra unui lider al ţiganilor: locuitorii unui sat din Bulgaria i-au incendiat trei case

Violenţe etnice grave au avut loc în acest sfîrşit de săptămînă în Bulgaria, unde trei locuinţe ale unui şef de clan ţigănesc din localitatea Katuniţa (sud), supranumit "Ţarul Kiro", au fost incendiate de localnici, atît bulgari cît şi ţigani, după un accident rutier în urma căruia doi tineri au fost ucişi şi cinci răniţi. Presupusul autor al accidentului, un nepot al lui Kiro, a dispărut imediat după producerea lui. "101 persoane au fost ridicate de poliţie şi 28 arestate" sub acuzaţia că au incendiat noaptea trecută trei case ale lui Kiril Raşkov, supranumit «Ţarul Kiro»", potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne din ţara vecină. Locuitorii din Katuniţa, atît bulgari cît şi ţigani, acuză familia Raskov că este vinovată de acest accident şi au protestat faţă de ceea ce ei numesc "imunitatea" Ţarului Kiro, care, acuză aceştia, a devenit stăpînul localităţii. Ei au cerut autorităţilor să verifice sursa averii lui Kiril Raşkov, cunoscut pentru producţia ilegală de alcool şi care "deţine milioane, fără a plati impozite. În total, aproximativ 2.000 de persoane au participat la revoltele de sîmbătă seara. Ţarul Kiro a declarat, pentru televiziunea bTV, că este "încrezător în tratamentul echitabil al justiţiei" şi a subliniat că va rămîne în Katuniţa. Lipsa de eficienţă a justiţiei bulgare în faţa liderilor interlopi este criticată regulat de Comisia Europeană.

Pană uriaşă de curent în Chile

O pană de curent uriaşă a aruncat în întuneric sîmbătă seară capitala Santiago şi mai multe regiuni din Chile timp de mai multe ore, afectînd aproape zece din cele 17 milioane de chilieni, a anunţat Biroul naţional pentru situaţii de urgenţă (ONEMI). Pana s-a produs în jurul orei locale 20.30 (23.30 GMT), afectînd capitala şi pe cei şase milioane de locuitori ai săi, dar şi regiuni din sudul şi nordul ţării. Electricitatea a revenit progresiv în cursul serii. 45% dintre gospodăriile afectate au început să fie din nou alimentate cu curent electric la circa două ore după începutul penei, la fel ca şi peste 90% din locuinţele din capitală, a declarat presei ministrul Energiei, Rodrigo Alvarez. Potrivit ONEMI, pana a fost cauzată de o disfuncţionalitate în sistemul central de interconexiune. Cauza sa precisă este însă necunoscută, potrivit ministrului. La Santiago, pana de curent a afectat metroul, ale cărui staţii au fost închise, comunicaţiile telefonice şi numeroasele concerte prevăzute să aibă loc sîmbătă seară, printre care şi cel al lui Ricky Martin. Totuşi, concertul starului portorican s-a putut desfăşura pînă la sfârşit cu ajutorul generatoarelor autonome. Ultimul incident de o asemenea amploare s-a produs în martie 2010, iar autorităţile au explicat atunci pana de curent prin pagubele produse sistemului de furnizare a curentului electric de către puternicul cutremur de pămînt de la 27 februarie, de 8,8 grade pe scara Richter, care s-a soldat cu peste 500 de morţi. Autorităţile au precizat atunci că instabilităţile din reţea ar putea dura luni de zile. Pana din 2010 a afectat o bandă de 2.000 km din teritoriul chilian, în care locuieşte circa 80% din populaţie.

Obama către americanii de culoare: "încetaţi să vă mai plîngeţi"

Preşedintele SUA, Barack Obama, le-a cerut sîmbătă liderilor de culoare să "înceteze să se mai plîngă" şi să-l urmeze în lupta pentru locuri de muncă şi oportunităţi. Şi, deşi nu a spus-o în mod direct, Obama le-a cerut americanilor de culoare sprijinul pentru obţinerea celui de-al doilea mandat la Casa Albă, notează Associated Press. Discursul preşedintelui american la banchetul anual al "Congressional Black Caucus", a reprezentat răspunsul său la îngrijorările crescînde exprimate de liderii de culoare care susţin că Obama face prea multe concesii în discuţiile sale cu republicanii, şi nu face destul pentru a combate şomajul în rîndul afro-americanilor, care este aproape dublul mediei naţionale la 16,7%. Însă, a spus el, negrii trebuie să aibă credinţă în viitor şi să înţeleagă că lupta nu va fi cîştigată dacă ei nu vor lupta alături de el. "Am nevoie de ajutorul vostru", a spus Obama. Preşedintele american a mai spus că de pachetul de reduceri fiscale pe salarii, reduceri de impozite pe afaceri şi cheltuielile pentru infrastructură vor beneficia 100.000 de întreprinderi deţinute de persoane de culoare şi 20 de milioane de muncitori afro-americani. Republicanii au afirmat că sînt deschişi la unele dintre aceste măsuri fiscale - însă se opun mijloacelor sale de a plăti pentru ele: creşterea impozitelor pentru cei mai bogaţi americani şi marile companii din SUA.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.