Internațional

Puterea obişnuinţei, la francezi:"Hei, poliţiştilor, un român cu iPhone nu e neapărat un hoţ!"

Ziarul de Vrancea
15 sep 2011 235 vizualizări
Ziarele din Franţa relatează despre episodul umilitor prin care au trecut trei tineri români aflaţi la studii şi la muncă în Paris n poliţiştii şi procurorii cărora "nu le plac românii" i-au ţinut două nopţi în arest pe baza unei declaraţii mincinoase a victimei unui furt

Vineri, 9 septembrie, ora 8 dimineaţa, în faţa Palatului Justiţiei din Paris se află trei români: Georgiana, prietenul ei, Vasile, şi Benjamin. Cei doi sînt convocaţi în faţa justiţiei şi fac parte din statistica lui Claude Gueant, ministrul de Interne: "un acuzat din zece" este român. Doar că ei sînt nevinovaţi, scrie Rue89.fr, citat de HotNews.
Constantin, 34 de ani, a venit în Franţa în 2007. De meserie zugrav, s-a instalat in Aulnay-sous-Bois (Seine-Saint-Denis). În octombrie 2010, obţine dreptul de rezidenţă, pentru zece ani. În ianuarie 2010, prietena sa, Georgiana, pleacă din România pentru a veni alături de el. Visul lor este să trăiască în Franţa. Ea se înscrie la un master în turism la Sorbona. Benjamin lucrează şi el în construcţii şi a început demersurile pentru obţinerea dreptului de rezidenţă. Este cel mai bun prieten al lui Vasile.

Locul şi momentul nepotrivite

Vineri, 3 iunie 2011, s-au aflat la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit, la Barbès, în arondismentul XVIII din Paris. Cu 15 minute înainte, unui bărbat îI fusese furat telefonul iPhone de pe terasa unui restaurant din Pigalle. Victima a descris doi români, unul în cămaşă albastră, celălalt în cămaşă albă. La cîteva sute de metri de locul furtului, Constantin poartă o cămaşă albastră, iar Benjamin una albă. Cei doi bărbaţi vorbesc în română, deşi ştiu bine limba franceză. Un poliţist îi aude şi le cere actele. Toţi trei au cîte un iPhone. Îi arată poliţistului pozele personale din telefoane, faptul că ştiu codul PIN, pentru a-i dovedi că aparatele sînt ale lor. Nu contează: poliţistul nu are nici o îndoiala. Georgiana, Constantin şi Benjamin sînt duşi la comisariatul Gării de Nord. Astfel începe un lung week-end pentru cei trei români.

"Mai există o Sorbona pentru săraci, pentru români?"

Goergiana este eliberată după cinci ore, pentru că nu corespunde semnalmentelor date de victimă. Tînăra contactează pagina Facebook a proiectului ziariştilor de la Rue89 dedicat integrării imigranţilor români. Este traumatizată de interogatoriu si de sarcasmele poliţiştilor: "Tu studiezi la Sorbona?? Nu este adevărat, nu? Este o altă Sorbona pentru săraci, pentru români?". Un altul e mai direct: "Închide gura, nu-mi plac românii!", i-a spus el lui Constantin.
Recunoscuţi de victimă, cei doi bărbaţi sînt transferaţi în arestul Palatului de Justiţie, unde dorm şi sîmbătă noaptea. Constantin descoperă bucuriile arestului în Franţa: promiscuitatea, "rahatul de pe pereţii celulei", avocatul oferit din oficiu. În România, acest băiat discret şi politicos nu a avut niciodată de-a face cu justiţia, notează ziariştii francezi citaţI de HotNews. Constantin şi Benjamin sînt prezentaţi în faţa judecătorului duminică dimineaţă, care îi eliberează şi îi cheamă din nou a doua zi dimineaţă.

"Românii pe care îi vedem de obicei cerşesc"

Ziariştii francezi îi ajută să strîngă documentele necesare. Audierea este amînată pentru 9 septembrie. Avocatul lor, Silke Remigy, este încrezător: "E un dosar simplu. Sînteţi nevinovaţi. Declaraţiile concordă, nu există nici o dovadă. Dacă veţi fi condamnaţi, facem apel imediat. Dar nu veţi fi". Cazul este rezolvat în 30 de minute. Judecătorul subliniază şi el lipsa de substanţă a dosarului: "Au fost arestaţi doar pe baza declaraţiei victimei. Telefoanele sînt ale lor. În plus, ei nu corespund profilului: românii pe care îi vedem de obicei la Montreuil nu vorbesc franceza şi stau cu mîna întinsă, cerşesc". Procurorul ceruse trei luni de închisoare cu suspendare şi o amendă de 300 de euro. Fără măcar să se retragă pentru a delibera, judecătorul îi eliberează pe cei doi şi, în loc de scuze, spune: "Din nefericire, alte persoane cu naţionalitatea voastră fură telefoane şi voi aţi suferit consecinţele..."



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.