Internațional

COLOANA: Aurul, o posibilă "mană căzută din cer" în urmă cu 4 miliarde de ani

Ziarul de Vrancea
8 sep 2011 942 vizualizări
Aurul, platina şi alte metale preţioase sînt accesibile omului în prezent datorită unui bombardament cu meteoriţi la care ar fi fost supusă Terra în urmă cu 4 miliarde de ani, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Bristol, publicat în Nature.

Deşi metalele preţioase sînt foarte rare la suprafaţa Terrei, ele ar trebui să fie şi mai rare, dacă se iau în considerare condiţiile în care planeta s-a format, în urmă cu 4,5 miliarde de ani. În timp ce elementele din care este compusă Terra erau pe cale să se unească, după Big Bang, coliziuni formidabile cu corpuri uriaşe - de dimensiunea Lunii pînă la cea a lui Marte - au antrenat emisii de căldură care au determinat topirea elementelor chimice. În oceanul de magmă astfel creat, fierul s-a separat de silicaţi (minerale care compun scoarţa terestră în proporţie de 97%) şi s-a adunat spre centrul Terrei. Metalele preţioase sînt atrase de fierul în stare lichidă. Aceste elemente "siderofile" (aflate în zona centrală a globului pămîntesc, cu afinitate pentru fier) au fost atrase de fierul în stare lichidă din centrul planetei noastre, părăsind scoarţa terestră. O comoară inestimabilă s-ar afla astfel sub picioarele noastre, la o adîncime de 3.000 de kilometri. Specialiştii spun că acestă cantitate de aur existentă în centrul Pământului ar putea servi la placarea planetei cu o folie cu o grosime de patru metri. În pofida acestui fapt, concentraţia de metale preţioase din mantaua terestră rămîne de 10 pînă la 1.000 de ori mai ridicată decît ar trebui să fie, potrivit procesului de formare a planetei. Cercetătorii au propus astfel o altă explicaţie, aceea a unui "bombardament tîrziu" - în urmă cu 3,8 - 4 miliarde de ani - cu alţi meteoriţi, mai mici, care au adăugat planetei noastre nişte elemente suplimentare, în proporţie de 0,5% - 1%. Fierul lichid se deplasase deja spre centrul Pământului, aurul şi rudele sale siderofile nu au mai căzut pradă atracţiei pentru acesta, astfel încît au rămas la suprafaţă - motiv pentru care poate fi găsit în minele existente în prezent.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
nedumeritu", acum 2504 zile, 15 ore, 33 minute, 25 secunde
ieri tot aurul era la stefanesti !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.