Internațional

Combatanţii lui Gaddafi, aprovizionaţi cu armament chinezesc

Ziarul de Vrancea
6 sep 2011 703 vizualizări
Companiile asiatice, controlate de stat, erau pregătite să fabrice şi mai mult armament dacă ar fi rămas fără stocuri, în ciuda sancţiunilor ONU

China i-a oferit cantităţi enorme de arme colonelului Muammar Gaddafi, în iulie, şi a purtat discuţii secrete privind livrarea lor prin Algeria şi Africa de Sud, a informat duminică cotidianul canadian The Globe and Mail. Citînd documente aflate în posesia sa, jurnalul afirmă că societăţile chineze de armament controlate de stat erau pregătite să vîndă arme şi muniţie în valoare de cel puţin 200 de milioane de dolari, încălcînd sancţiunile impuse de ONU. Ziarul nu confirmă că armele au fost livrate, dar citează lideri ai noului regim de la Tripoli potrivit cărora documentele consolidează suspiciunile lor privind acţiunile recente ale Chinei, Algeriei şi Africii de Sud. Omar Hariri, responsabil cu afaceri militare în cadrul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), a examinat documentele şi a conchis că ele explică prezenţa unor noi arme pe teren, afirmă cotidianul. "Sînt aproape sigur că aceste arme au sosit şi au fost folosite împotriva poporului nostru", a precizat Hariri. Documentele au fost descoperite într-un depozit de gunoi în cartierul Bab Akkarah, din Tripoli, unde locuiau mai mulţi susţinători ai colonelului Gaddafi, scrie cotidianul.
Consilieri militari de rang înalt ai lui Gaddafi s-au deplasat la Beijing la jumătatea lui iulie, unde s-au întîlnit cu reprezentanţi ai mai multor companii chineze. Firmele au oferit toate stocurile lor de arme şi au propus să fabrice şi mai multe dacă va fi necesar, precizează The Globe and Mail. Chinezii au insistat asupra necesităţii de a menţine discreţia şi au recomandat ca aceste "contracte să fie făcute cu Algeria sau Africa de Sud, ţări cu care China a mai lucrat", potrivit documentelor citate de ziar.
Cele două părţi au evocat livrarea unor camioane-lansatoare de rachete şi a unor rachete antitanc. Chinezii ar fi oferit şi rachete sol-aer QW-18, comparabile cu cele americane Stinger, capabile să doboare avioane la altitudine joasă.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.