Internațional

Breivik la interogatoriu: tupeul teroristului solitar

Ziarul de Vrancea
31 iul 2011 392 vizualizări
El a pus conditii ciudate anchetatorilor - sa demisioneze guvernul, sa abdice regele, iar el sa fie numit in fruntea armatei n in cele din urma, cheful de glume i-a trecut si a cooperat pe deplin cu anchetatorii pe parcursul unuei audieri de zece ore

Autorul dublului atentat de la 22 iulie din Norvegia, Anders Behring Breivik, a solicitat demisia guvernului si a Statului Major, dar si abdicarea regelui Norvegiei pentru a le face mai multe marturisiri anchetatorilor, relateaza televiziunea publica norvegiana NRK. Pe linga demisia premierului Jens Stoltenberg si abdicarea lui Harald al V-lea, extremistul norvegian de 32 de ani a cerut în timpul interogatoriilor sa fie numit în fruntea armatei. Cu toate ca politia a refuzat sa îi faca pe plac, autorul carnagiului ce s-a soldat cu 77 de morti la Oslo si pe Insula Utoeya a cooperat în cele din urma în timpul interogatoriului ce a durat zece ore.
Seful anchetei judiciare Paal-Fredrik Hjort Kraby a declarat ca Behring Breivik s-a aratat in cele din urma "foarte dispus" sa raspunda întrebarilor politiei, cu exceptia unui singur domeniu: celelalte "celule" ale organizatiei sale despre care a vorbit anterior. Astfel, el a dezvaluit ca Palatul regal din Norvegia si sediul Partidului Laburist figurau pe lista tintelor, dar ca, in ziua de 22 iulie, "nu tintea decit sediul guvernului si Utoeya". Palatul regal era una dintre tinte datorita valorii sale simbolice, în timp ce sediul laburistilor era vizat din cauza rolului jucat de partid, potrivit lui Breivik, în instaurarea unei societati multiculturale dispretuite de atacator.

Aflat în detentie provizorie într-o închisoare de înalta securitate pentru o perioada de opt saptamini ce poate fi prelungita, Behring Breivik urmeaza sa fie supus unor examinari psihiatrice pentru a se stabili daca poate raspunde penal, expertiza a doi medici norvegieni urmind sa fie predata pina în noiembrie.

I-au trebuit 82 de zile ca sa-si puna planul in aplicare

Anders Breivik si-a pregatit atacul la o ferma din orasul norvegian Rena. Barbatul era prietenos si parea un om obisnuit, asa ca psihologii criminalisti încearca sa îsi dea seama ce evenimente l-ar fi putut determina pe Breivik sa se transforme în criminal.
Breivik era foarte amabil cu locuitorii orasului, care l-au placut de la început si nu au banuit nici o clipa ce planuieste barbatul, scrie dailymai.co.uk. Atacatorul a închiriat o ferma al carei proprietar este la închisoare pentru cultivare de canabis pentru a construi bomba pe care a detonat-o la sediul Guvernului. Breivik a locuit la Rena timp de 82 de zile înainte de atacurile pe care le-a comis la Oslo.
În manifestul pe care l-a publicat cu putin timp înainte de atentate Anders Breivik ataca comportamentul sexual al citorva membri ai familiei sale. Despre mama sa, Wenche, în virsta de 64 de ani, Breivik spune ca "are capacitatea intelectuala a unui copil de zece ani". El atribuie acest lucru meningitei pe care se presupune ca femeia a contractat-o de la tatal sau vitreg, Tore. Despre acesta Breivik scrie ca a fost capitan de armata si ca a avut relatii sexuale cu mai mult de 500 de femei.
Atacatorul de la Oslo o acuza si pe sora lui vitrega, Elisabeth, ca a avut cel putin 40 de amanti, "mai multi decit stripperii de la Chippendales, despre care se stie ca poarta numeroase boli". Din cauza acestor relatii Elisabeth ar fi ramas infertila si ar fi fost nevoita sa faca numeroase tratamente.
Prietenii mamei lui Breivik au descris-o pe aceasta ca fiind o femeie fragila si amabila, însa una dintre vecinele sale a declarat ca aceasta împartasea viziunile intolerante ale fiului ei.

Marcat de divortul parintilor

În adolescenta, Anders Breivik era un model al tolerantei rasiale, asculta muzica hip-hop si avea un prieten pakistanez, Arsalan Sohail. Se pare însa ca o serie de incidente i-au schimbat parerile si l-au determinat sa-si doreasca sa elimine musulmanii din Europa si sa creeze o utopie numai cu oameni albi. Breivik pretinde ca grupuri pakistaneze au batjocorit fete norvegiene si ca prietenul sau Arsalan dispretuia Norvegia si traditiile sale.
Expertii sint de parere ca mintea lui Breivik a fost afectata de problemele sale, cum ar fi relatia rece cu tatal sau, care a afirmat, dupa crimele comise de Anders, ca acesta trebuia sa-si ia propria viata si nu sa omoare oameni nevinovati. Totusi, Breivik nu se vede pe sine ca un inadaptat. El spune ca a avut tot ce si-a dorit cind a fost copil si ca a avut o copilarie minunata.
Tatal lui Anders Breivik, fost diplomat, a cunoscut-o pe mama sa în timp ce lucra la Ambasada norvegiana din Londra, însa când Breivik avea doar un an cei doi s-au despartit, iar dupa o lupta acerba pentru custodie copilul a ramas în grija mamei. Ambii sai parinti s-au recasatorit si au mai divortat. În manifestul sau, Breivik atrage atentia asupra pericolului destramarii unei familii si afirma ca ar trebui realizate contracte de casatorie pe cel putin 20 de ani.

CASETA
"Daca nu ar fi fost prins, ar fi continuat sa ucida oameni fara sa se gindeasca"

Psihologul criminalist Keith Ashcroft spune ca respingerea tatalui l-ar fi putut determina pe Breivik sa se retraga într-o lume imaginara a armelor si a violentei. Deoarece criminalul se refera la viata sa sexuala în manifest, specialistul este de parere ca acesta ar fi putut fi tulburat de sentimente de nepotrivire sexuala.
Dupa ce l-a intervievat timp de citeva ore, avocatul lui Breivik l-a declarat pe acesta nebun. Totusi, psihologul criminalist Mike Berry, care a analizat manifestul lui Anders Breivik, l-a declarat pe acesta potrivit pentru un proces. "Breivik este clar o persoana cu un comportament obsesiv si narcisist, dar nu este nebun sau psihotic. El chiar crede ca s-a comportat într-o maniera justificata", a concluzionat psihologul.
Psihologul este de parere ca Breivik s-a simtit entuziasmat cind a început sa ucida oameni deoarece în mintea sa acesta era începutul unei revolutii. "Ar fi ajuns într-un stadiu în care ar fi devenit automat. Sint sigur ca daca nu ar fi fost prins ar fi continuat sa ucida oameni fara sa se gindeasca", a spus psihologul criminalist.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.