Sfintul pontif se reface
Papa Ioan Paul al II-lea si-ar putea recupera capacitatea de a vorbi "in trei sau patru saptamini", a apreciat, ieri, Oskar Schindler, directorul departamentului de audiologie si ortografie din cadrul Universitatii din Torino. "Pentru a reveni la starea in care se gasea Papa inainte de a fi spitalizat, vor fi necesare intre trei si patru saptamini", a declarat Schindler. "Din cauza canulei care i-a fost implantata in git, Papa nu va reusi sa tina un discurs. In cel mai bun caz, el va putea sa pronunte consecutiv zece cuvinte, timp de circa 30 de secunde", a afirmat specialistul. "Pentru moment, el nu se poate exprima decit cu ajutorul unei tehnici de urgenta, astupind canula cu degetul", a explicat el. Daca pentru moment lucrurile par sa mearga bine, Schindler nu s-a aratat optimist in privinta evolutiei starii de sanatate a Suveranului Pontif. "Stadiul avansat al maladiei Parkinson afecteaza coordonarea tuturor muschilor. Situatia nu se poate imbunatati, ne putem gindi doar la o deteriorare progresiva, intr-o perioada de timp nedeterminata. Evolutia sa se poate modifica, trecind de la faze foarte bune la foarte grave, dar tendinta generala va fi de agravare", a afirmat el. Schindler a subliniat ca "aparitia Papei la fereastra salonului sau inseamna ca respiratia prin traheotomie este spontana. Acest sistem il fereste de producerea unor spasme la nivelul laringelui". "In mod normal, daca totul decurge bine, dupa citeva zile canula poate fi indepartata pentru perioade scurte in timpul zilei si mentinuta in timpul noptii sau al meselor", a explicat el. Riscurile producerii unei infectii persista insa. "Este evident ca incizia din git elimina orice protectie reprezentata de filtrul pe care il constituie nasul sau caile aeriene superioare".