Internațional

Dezvaluirile Wikileaks declanseaza razboiul cibernetic

Ziarul de Vrancea
9 dec 2010 633 vizualizări
Site-urile companiilor care au inchis conturile portalului au fost atacate de hackeri si scoase din uz n una dintre victime este MasterCard n la rindul sau, Wikileaks a suferit mai multe atacuri dupa inceperea publicarii telegramelor de uz intern ale corpului diplomatic american

Site-ul MasterCard (www.mastercard.com) a fost atacat de o grupare de hackeri aflati in aparenta legatura cu gruparea Wikileaks. Site-ul companiei era inoperabil ieri, atacul fiind revendicat pe Twitter de userul @Anon_Operation. Acesta sustine ca atacul reprezinta razbunarea pentru decizia MasterCard de a inceta sa opereze plati in contul Wikileaks. Gruparea isi atribuie si atacul asupra site-ului bancii elvetiene PostFinance, care i-a taiat lui Julian Assange accesul la propriul cont.

The Guardian - unul dintre ziarele care au primit de la Wikileaks toate telegramele diplomatiei americane - anunta ca grupul de hackeri Anonimous are ca tinta platforma de plati online PayPal si retailer-ul online Amazon, ambele incetind sa presteze servicii pentru Wikileaks dupa izbucnirea scandalului Cablegate.


Hackerii l-au luat la ochi si pe avocatul suedezelor care s-au reclamat violate de Assange


De altfel, vicepresedintele PayPal a recunoscut ieri ca firma sa a suspendat contul Wikileaks ca urmare a unei scrisori primite de la Departamentul american de Stat. Osama Bedier, prezent la Paris la conferinta Le Web, a fost fluierat de majoritatea celor din audienta dupa ce a afirmat ca guvernul SUA a cerut PayPal sa restrictioneze permanent contul folosit de organizatia Wikileaks pentru stringeri de fonduri.

N-au scapat nici site-ul Internet si email-urile avocatului celor doua suedeze care il acuza pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, de viol si agresiune sexuala. Ele au fost vizate de un atac informatic, la fel ca si site-ul Parchetului.

Site-ul WikiLeaks a fost si el tinta atacurilor cibernetice de cind a inceput sa posteze online circa 250.000 de telegrame diplomatice americane, la 28 noiembrie.


Assange si-a luat un aparator al drepturilor omului


Geoffrey Robertson, avocat cunoscut in Marea Britanie si aparator al drepturilor omului, va asigura apararea fondatorului site-ului WikiLeaks, australianul Julian Assange. Avocatul, in virsta de 64 de ani, cu dubla cetatenie, britanica si australiana, a realizat numeroase misiuni pentru Amnesty International, in Africa de Sud, in Vietnam si fosta Cehoslovacie. Autor al mai multor carti in materie de libertati, crime impotriva umanitatii, dreptul presei, el a aparat foarte multe ziare in dosare privind dreptul presei si protectia surselor jurnalistilor. Geoffrey Robertson a scris si a prezentat el insusi numeroase emisiuni de radio si televiziune despre justitie si libertatea de informare.

Julian Assange a fost arestat marti in Marea Britanie in baza unui mandat de arestare european, pentru presupuse agresiuni sexuale si viol comise in august 2010 in Suedia. Avocatii sai au anuntat deja ca vor depune o noua cerere de punere in libertate conditionata si ca se vor opune unei extradari in Suedia. Procedura ar putea dura citeva luni.


Lumea diplomatica isi masoara mai atenta cuvintele


Dezvaluirile facute de WikiLeaks au avut un impact negativ asupra activitatilor Pentagonului, numeroase persoane si guverne evitind sa mai ofere informatii de teama sa nu le fie dezvaluite identitatile. Colonelul Dave Lapan, purtatorul de cuvint al Pentagonului, a declarat ca documentele dezvaluite de WikiLeaks le ofera informatii sensibile inamicilor Statelor Unite. "Stim ca adversarii nostri folosesc aceste informatii, dar este greu de spus in ce mod vor schimba tacticile", subliniaza el. Lapan a precizat ca dezvaluirile WikiLeaks au avut deja un impact negativ asupra relatiilor cu state aliate. "Exista o atitudine reticenta din cauza dezvaluirilor. Avem indicii ca sint anumite schimbari in modul in care persoane si guverne coopereaza cu noi si schimba informatii", explica Lapan.


Noi dezvaluiri despre mafia rusa, petreceri deocheate la curtea regelui saudit si obiceiurile lui Kadhafi


n Din Spania si pina in Bulgaria, mafia rusa pare nu doar bine implantata, ci este suspectata de legaturi cu membrii puterii politice de la Moscova, potrivit uneia din ultimele telegrame diplomatice americane obtinute de WikiLeaks. în Spania, Ambasada Statelor Unite saluta, in august 2009, doua operatiuni majore, numite Troika (2008-2009) si Avispa (2005-2007) contra retelelor "ruse", care au condus la arestarea a peste 60 de suspecti, intre care si patru dintre cei opt sau zece lideri ai mafiei ruse din afara Rusiei. Documentele Ambasadei SUA de la Madrid, expediate la Washington in februarie si publicate ieri de Wikileaks, ii citeaza pe procurori care "considera Bielorusia (Belarus), Cecenia si Rusia state cvasi-mafiote" si afirma ca "Ucraina va deveni un asemenea stat".


n Diplomati americani descriu inclinatiile spre sex, consum de droguri si alcool ale membrilor familiei regale saudite. O petrecere privata organizata anul trecut, de Halloween, a incalcat toate restrictiile islamice: foarte mult alcool si numeroase prostituate. Petrecerea a fost organizata de un print din cadrul familiei Al-Thunayan, iar diplomatii americani declarau ca identitatea sa trebuie sa fie mentinuta secreta. "Desi nu exista observatii directe, in astfel de cercuri consumul de cocaina si hasis este frecvent", se arata in mesajul semnat de consulul american la Jeddah, Martin Quinn. Peste 150 de barbati si femei, majoritatea de 20 si 30 de ani, au participat la aceasta petrecere.


n Muammar Kadhafi este "inconsecvent si excentric", sufera de fobii grave, ii plac dansul flamenco si cursele de cai, actioneaza in functie de toane si ii irita in egala masura pe prieteni si pe inamici, potrivit notelor diplomatice americane. într-o alta nota intitulata "O privire asupra excentricitatilor liderului libian Kadhafi", datind din 29 septembrie 2009, ambasadorul dezvaluie increderea dictatorului in "voluptoasa blonda" ucraineana Galina Kolotnitka, singura care "ii cunoaste obiceiurile". "Unele contacte ale ambasadei sustin ca (Muammar) Kadhafi si Kolotnitka, in virsta de 38 de ani, au o relatie romantica", precizeaza nota diplomatica americana.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.