Internațional

Marian Lupu risipeste confuzia de la Chisinau

Ziarul de Vrancea
7 dec 2010 543 vizualizări
Comunistii au facut o oferta "foarte generoasa" democratilor

E prematur sa vorbim despre o coalitie, sustine seful Partidului Democrat, care discuta aseara cu fostii parteneri de guvernare din Alianta pentru Integrare Europeana


Dupa vizita la Chisinau a sefului administratiei de la Kremlin, Serghei Nariskin, Voronin s-a grabit sa anunte o coalitie de centru-stinga cu partidul lui Marian Lupu (PD). Dupa mai multe ore in care a lasat confuzia sa pluteasca in aer, Lupu a precizat ieri ca nu a batut palma cu comunistii, mentionind insa ca oferta lor este "foarte generoasa". Intre timp, Vlad Filat pledeaza pentru refacerea Aliantei pentru Integrare in Europa. O intilnire a fostilor parteneri era in curs de desfasurare aseara, la inchiderea editiei.

"Domnul Nariskin a venit in Republica Moldova pentru a se documenta, a se informa si a discuta perspectivele relatiilor bilaterale moldo-ruse. Acest aspect a si fost pus in discutie. Dumnealui nu a venit cu intentia de a semna anumite documente, respectiv nici n-a fost semnat nici un document. (...) Este putin prematur de vorbit acum despre o coalitie cu PCRM pentru ca sintem la etapa de dialog. Adevarul este ca diferite partide vin cu anumite oferte, oferte foarte interesante. Noi le examinam, le discutam pentru ca asta si este esenta unui dialog", a spus Lupu, citat de portalul Stirea Zilei.

Lupu a refuzat sa ofere detalii in legatura cu oferta prezentata de Partidul Comunistilor. "O sa vina timpul si o sa discutam acest subiect; dar este una foarte generoasa", a spus el. Marian Lupu a adaugat ca Partidul Democrat nu este in pozitia sa faca oferte celorlalte partide, ci de "a vedea care sint ofertele din partea partenerilor".

Analisti politici de la Chisinau, citati de presa moldoveneasca, sint de parere ca venirea reprezentantului Moscovei la Chisinau maximizeaza pozitia in negocieri a partidului lui Lupu. Pe de alta parte, tot ei sustin ca decizia de a face o coalitie cu comunistii sau cu fostii parteneri din AIE depinde de Vlad Plahotniuc, controversatul om de afaceri, finantatorul PD, care a obtinut un mandat de parlamentar intrucit a fost numarul 2 pe lista acestui partid in alegeri.


Filat vrea alianta inapoi


Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), actualul prim-ministru Vlad Filat, se pronunta fara echivoc pentru reconstituirea Aliantei pentru Integrare Europeana si cere partidelor necomuniste din actualul parlament sa-si faca publice pozitiile lor in aceasta privinta. în acelasi timp, Filat a anuntat ca renunta la discutiile cu Partidul Comunistilor (PCRM) dupa ce Voronin l-a numit "regele contrabandistilor". PLDM considera ca unica solutie este refacerea AIE in formula celor trei partide (PLDM, Partidul Democrat si Partidul Liberal n.red), a declarat Vlad Filat. Potrivit premierului Republicii Moldova, acum mai bine de un an in tara a inceput un amplu proces de transformari, iar peste 60% din populatie le-au sustinut.

Vlad Filat a facut aceste declaratii in contextul negocierilor ce au loc la Chisinau in vederea constituirii unei aliante majoritare dupa alegerile parlamentare din 28 noiembrie, care nu au deocamdata nici un rezultat, cel putin public. In schimb, presa rusa a scris deja despre o posibila intelegere dintre comunisti si democrati.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.