Site-ul Premiului Nobel pentru Pace a fost vizat de un atac informatic
"Site-ul a fost compromis sau, cum se spune mai popular, atacat", a declarat Frank Stien, directorul serviciilor de securitate informatica din cadrul Telenor, confirmind astfel atacul. Vizitind site-ul www.nobelpeaceprize.org, utilizatorul de Internet risca sa isi infecteze calculatorul cu un "cal troian", un program extrem de dificil de detectat, care permite agresorului sa preia de la distanta controlul calculatorului.
Potrivit lui Frank Stien, ultima adresa IP utilizata de agresor este cea a unei universitati taiwaneze, National Chiao Tung University, dar acest lucru nu inseamna neaparat ca atacul a fost condus din Taiwan, hackerii folosind deseori mai multe calculatoare pentru a-si ascunde urmele. "Nu putem sa spunem nimic despre identitatea agresorului, nici despre motivele sale", a precizat Stien. Institutul Nobel din Oslo a confirmat ca a aflat de atac, dar a declarat ca situatia a revenit la normal.
Atribuirea, la 8 octombrie, a Premiului Nobel pentru Pace lui Liu Xiaobo, un disident care executa o pedeapsa de 11 de inchisoare pentru "subminarea puterii de stat", a nemultumit puternic regimul chinez. Fostul profesor universitar in virsta de 54 de ani este unul dintre autorii Cartei 08, care face apel la crearea unui stat chinez democratic. Beijingul il considera pe acesta un "infractor".