Internațional
Blue Air a renuntat la cinci avioane si la 300 de angajati
18 sep 2010
446 vizualizări
Compania Blue Air a renuntat la cinci din cele 11 avioane pe care le opera si la 300 din cei 800 de angajati, in cadrul procesului de restructurare care se va incheia la 1 noiembrie, a afirmat Gheorghe Racaru, directorul de strategie si dezvoltare al grupului din care face parte operatorul low-cost.
"Am returnat cel de-al cincilea avion pe 15 septembrie si am ramas doar cu sase, iar capacitatea de transport a scazut cu 40%", a spus Racaru. El a explicat ca reprezentantii Blue Air s-au intilnit cu furnizorii si le-au explicat ca au probleme financiare, iar tarifele de pasageri au scazut. "La unii dintre furnizori aveam restante de o luna - doua. Ei au ales sa ia avioanele inapoi. Am renuntat la aceste avioane pentru ca vrem sa raminem in piata", a mai spus oficialul companiei. Racaru a adaugat ca Blue Air va achizitiona in perioada urmatoare doua avioane, cu rate de leasing mai mici, iar din 2013 vor ajunge primele din cele cinci aeronave proprietate Blue Air. "In cadrul procesului de restructurare vom renunta pina la 1 noiembrie si la 300 din cei 800 de angajati. O parte din ei au plecat deja", a spus Racaru. El a adaugat ca cifra de afaceri a companiei va ramine la nivelul celui de anul trecut, respectiv 150 milioane de euro, cu 20% sub estimarile de la inceputul anului. La inceputul lunii septembrie, conducerea Blue Air, companie controlata de omul de afaceri Nelu Iordache, a declarat ca nu va lansa destinatii noi in acest an si ca are in plan un program de restructurare a companiei, care vizeaza printre altele concedierea mai multor angajati din echipajul de bord.
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.